Abecedar. Platon – elementar

a.La începutul anului 2021, a văzut lumina tiparului primul volum al unui proiect cultural care e un eveniment major pentru cultura română: ”Platon – Opera Integrală”. Cartea, prima dintr-o suită, a apărut la editura Humanitas, iar ”Platon-Opera Integrală” este un proiect susținut de Fundația Republica Literelor și de editura Humanitas.

ă.Volumul de debut al acestui proiect beneficiază de traducere (din greaca veche), introducere generală, introducere și note de Andrei Cornea. Același unic traducător va lucra și asupra celorlalte volume – programate să fie publicate în anii care vor urma.

â.Atunci când și restul volumelor programate se vor fi finalizat –ceea ce înseamnă: tradus și publicat – vom avea, pentru prima dată, în limba română, toată opera omologată a lui Platon.

b.Adică a acelui gânditor iconic despre care Alfred North Whitehead notează – aprecierea aceasta este, la rândul ei, iconică – că ”tradiția filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon”.

c.Din Platon avem tradus – însă în registre filologice și filozofice diferite – majoritatea operei. Nu integral, ci majoritar. Despre acest atât de vast șantier – care e, fără discuție, aducerea (la standarde cumscade) operei lui Platon în limba română -, Andrei Cornea reamintește că, în chestiunea proiectului anterior de ”Platon.Opere”  (ediția Noica-Petru Creția) s-a scurs aproape jumătate de secol (mai precis: 47 de ani) de la primul volum al acestei serii și că au trecut, iată, și 28 de ani de la apariția volumului 7 al acelui proiect (care, încă o dată, nu a epuizat creația cunoscută & recunoscută a lui Platon!).

d.Alături de Constantin Noica și de Petru Creția, dl Cornea îi menționează și pe toți ceilalți filologi și traducători implicați în acest demers până la ”Opera Integrală” de la Humanitas. Aceștia sunt: Francisca Băltăceanu, Marta Guțu, Sorin Vieru, Simina Noica, Dan Slușanschi, Alexandru Cizek, Șerban Mironescu, Manuela Popescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae-Șerban Tanașoca, Liana Lupaș, Manuela Tecușan, Andrei Cornea, Radu Bercea, Alexandru Surdu, Marian Ciucă, Elena Popescu, Cătălin Partenie.

e.Cele 7 volume despre care a fost vorba în precedentele două paragrafele stau sub în faimoasa prescurtare – PO! (Platon.Opere) Proiectul editorial recentissim – să îi spunem Platon-ediția Andrei Cornea – poate sta (dl Cornea folosește el însuși această prescurtare) sub formula POI. (Platon.Opera Integrală)

f.PO notează Andrei Cornea, ”a marcat un moment de mare semnificație în cunoașterea la noi a filozofiei universale în general și a celei antice și platonice în special”.

g.Numeroase sunt, de altfel, virtuțile celor șapte volume din POașa cum, pe bună dreptate, menționează și Andrei Cornea în nota asupra eduiției de deschidere din POI. Prin urmare, la fel trebuie să fie atât elogiile pentru acel demers, cât și recunoștința.

h.”De ce totuși încep aventura, odată cu acest volum, a unei noi traduceri în românește a operei intregrale a lui Platon?” – notează Andrei Cornea. Din mai multe motive,evidente.

i.Între aceste motive evidente, unul – cât se poate de clar: operele lui Platon sunt, de mai multe timp, extrem de greu de găsit. Al doilea: din PO  lipsesc ”Banchetul”, ”Legile”, ”Epinomic” și ”Scrisorile”. Un al treilea: necesitatea unei unități stilistice (cu atât mai ușor de provocat cu cât există un singur traducător) pentru toate ”piesele” ce compun opera platonică. Un al patrulea: ”trebuie căutată o anumită coerență a traducerii unor termeni-cheie de-a lungul operei platonice, și asta chiar dacă nu suntem siguri că Platon a înțeles întotdeauna același lucru prin aceeași termeni”.

î. Plus, un al cincilea motiv, nu  mai puțin important: este util să existe o abordare critică  unitară a întregii opere platonice – realizată nu doar prin traducere, ci și prin introducerile la dialoguri, cât și prin notele însoțitoare”.

l.În privința porționării și a succesiunii celor șase volume care vor compune POI, criteriul suprem a fost cel cronologic. Mai precis: ”succesiunea cronologică a scrierii sale, așa cum cronologia respectivă a fost acceptată de majoritatea interpreților din ultimul secol”.

j.Există, în ceea ce numim ”criteriul cronologic”, o mică – asumată și cu mult sens – fisură. Și anume: chiar deschiderea volumului de deschidere din POI. ”Am deschis astfel întreaga serie cu Apărarea lui Socrate, deși este foarte posibil ca aceasta să nu fi fost prima scriere a lui Platon; dar ea este, într-un sens, o bună introducere generală la ansamblul operei și, de aceea, didactic, se arată extrem de utilă în această poziție de început”, argumentează Andrei Cornea.

k.Dintre toate cele 6 volume programate să acopere POI, primul antologhează cel mai mare număr de texte (dialoguri, desigur): nu mai puțin de 12. În detaliu: ”Apărarea lui Socrate”, ”Criton”, ”Euthyphron”, ”Charmides”, ”Alcibiade I”, ”Ion”, ”Hippias I”, ”Hippias II”, ”Protagoras”, ”Laches”, ”Theages” și ”Lysis”. Toate aceste 12 texte dau seama de dialogurile platonice de tinerețe, cărora li s-a spus și socratice – ”deoarece, după foarte mulți interpreți, ele ar reda (nu se știe totuși cât de fidel) atmosfera și conținutul dialogurilor reale ale lui Socrate”.

l.Apărarea lui Socrate – textul celor trei discursuri socratice de la procesul atestat istoric (primul discurs – de apărare la acuzații; al doilea – de ”contra-pedeapsă” la pedeapsa decisă; al treilea – ultimul cuvânt al lui Socrate celor care l-au condamnat și celor care l-au achitat) – e, notează Andrei Cornea, ”un text platonician, redactat la câțiva ani după eveniment, aproape sigur diferit în formă de discursul rostit de Socrate istoric și totuși aproapiat de acesta în spirit”.

m.Criton – unul dintre cele mai scurte dialoguri platonice – e un focus asupra celui de-al doilea act al sfârșitului lui Socrate. E, de asemenea, un complement la argumentația dezvoltată în ”Apărarea lui Socrate” – ”intenționând să-l justifice pe Socrate filozoful înaintea nu atât a majorității concetățenilor ingrați și răuvoitori, cât înaintea tribunalului posterității”.

n.Euthyphron pune în joc argumentele cu privire la ce ar putea să fie pietatea. E un dialog care problematizează această atât de generoasă tematică, nu unul care dă rețeta cu privire la ce e pietatea. ”Cât despre sfințenie și pietate și a ști în ce constau ele, dezbaterea și dezbinarea continuă până azi printre noi”, afirmă Andrei Cornea.

o.Charmides  – operă complexă între dialogurile de tinerețe – e (în mod aparte) despre ”sophrosyne”. i)”probabil că ”stăpânire de sine e ceea ce grecii înțelegeau  în mod tradițional prin ”sophrosyne”, dar, trebuie spus, că nu acest sens este investigat în ”Charmides”. ii) ”…în ”Charmides”, spre deosebire de tradiție, ”sophrosyne” tinde să se apropie de o știință sau o cunoaștere, fără să se identifice cu aceasta”.

p.Despre ”cunoașterea de sine” e vorba în Alcibiade I (această numerotare e anume făcută pentru a face acest dialog de ”Alcibiade II”, considerat neautentic platonician). ”Cunoaștere de sine” – ”în sensul că omul autentic este propriul său suflet și acesta e divin sau înrudit cu Zeul”.

q.Ion e, aprecieză Andrei Cornea, deopotrivă, un scandal și un prilej de admirație pentru cititorul modern. E dialogul care etalează o contradicție recurentă și în alte opere la Platon – ”artisul, poetul obișnuit e deopotrivă mai prejos decât specialistul obișnuit, dar și cumva mai presus decât el”.

r.Hippias I (sau Maior – o departajare care ține de dimensiunile acestui text în raport cu un altul cu titlul foarte asemănător) – performanță literară remarcabilă a lui Platon, ”debordează de viață, ne încântă prin satiră, prin ironia mușcătoare, dar capătă și o tensiune aproape dramatică la final” – e dialogul celor șapte definiții ale frumosului. Propuse și respinse la finalul argumentării!

s.Hippias II (sau Minor) e dialogul în care cuvântul-cheie e, consideră Andrei Cornea, ”pseudos”. E numai unul dintre dialogurile (”Sofistul” va fi altul; la fel și ”Theaitetos”) în care e vorba despre ”problema falsului și a posibilității sale logice”.

ș.Despre condițiile de (im)posibilitate ale ameliorării ”calității umane” și ale ”virtuții politice”, despre, mai ales, cine poate fi și cine nu poate fi sub nici o formă ”profesor de virtute” e linia de argumentare din Protagoras – un, apreciază traducătorul său în românește, chiar ”neobișnuit dialog”, scris la câteva decenii după scena în care e vorba în el.

t.Laches – dialog dramatic despr curaj și despre ce înseamnă a fi un ”bun educator al curajului” – e și (încă un) exemplu de bună practică literară, cu personaje admirabil caracterizate.

ț.Theages e – nici el singurul dialog din Platon care dă seama de magnitudinea acestei teme – despre ”Socrate ca ființă daimonică. ”Daimonică” – ceea ce e cu totul altceva decât ”demonică”. Socrate, notează Andrei Cornea, ”crede că se află în puterea unei prezențe non-umane care îi șoptește din când în când ce să nu facă și care, totodată, îl avertizează cu anticipație asupra planurilor dzastruoase ale prietenilor”.

u.În fine, Lysis – cum ar fi spus Constantin Noica, ”dialogul care pare cel mai semnificativ pentru platonism dintre dialogurile de tinerețe” – stă pe 4 teme fundamentale pentru opera și gândirea lui Platon: tema ”intermediarului”; tema ”primului în sine”; tema binelui și a răului; tema distincției, în sens artistotelician, între ”cauza eficientă” și ”cauza finală”.

v.Foarte pe scurt (deși textul la care voi face imediat trimitere merită, doar el, o discuție amplă) un semnal extrem de important: marele eseu de hermeneutică plasat la începutul acestui volum îi aparține chiar lui Andrei Cornea și se intitulează ”Cum a fost citit Platon”.

w.E un text – aproape cât o volumaș cumsecade – în care probabil cel mai competent și mai aplicat cunoscător al gândirii antice, cu precădere a gândirii filozofice din Grecia veche – așa cum e, fără nici un dubiu, dl Cornea – survolează câteva dintre cele mai generoase direcții de lectură cu privire la opera (și la viața, într-o oarecare măsură) marelui gânditor atenian. Și, de asemenea, un text în care, la final, Andrei Cornea expune, schematic, concepția sa – vectorială, nu de ordinul unei ”hărți” – cu privire la ”direcția plauzibilă a gândirii lui Platon”. Nu rezum, doar provoc spre o eventuală (și binevenită) lectură cu o singură idee asumată de dl Cornea: Platon a rămas toată viața lui un ”socratic” – ”în sensul că felul de a trăi și de a muri al lui Socrate a fost pentru el o experiență covârșitoare și totală”.

x.Din Platon avem – și știm cu certitudine că sunt ale lui – nu mai puțin de 32 de scrieri. Cele mai multe sunt dialoguri. Volumul prim al ”Operei Inetgrale” de la Humanitas aduce, de altfel, în prim-plan cele mai multe dintre dialoguri. E vorba de nu mai puțin de 12 asemenea ”piese” prețioase de gândire platoniciană.

y.Arhitectura proiectului susținut de Fundația Republica Literelor și editura Humanitas include, așadar, cu totul, șase volume – cu o medie estimată de 500-600 de pagini fiecare.

z.În ordinea fixată de traducător – o ordine, încă o dată, eminamente cronologică -, volumul al doilea va cuprinde următoarele scrieri: ”Euthydemos”, ”Cratylos”, ”Menexenos”, ”Gorgias”, ”Menon”, Phaidon”, ”Banchetul”. Al treilea volum va fi, exclusiv, dedicat ”Republicii”. În cel de-al patrulea vom regăsi următoarele opere: ”Phaidros”, ”Theaitetos”, ”Parmenide”, ”Sofistul”, ”Politicul”. În cel de-al cincilea: ”Philebos”, ”Cleitophon”, ”Timaios”, ”Critias” și ”Scrisoarea a VII-a”. În fine, în cel din urmă volum vom avea ”Legi”-le și ”Epinomis”. Așa să fie!

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *