0,1 tone

(pornind de la Profetul Iona din Vechiul Testament)

 

  • Ce nu faci cu bucurie-n viața ta?

Femeia a lăsat ochi-n pământ. Din ochiul drept s-a scurs o lacrimă.Nu știu, a șoptit ea.

  • Fiecare colț de lume conține lumea întreagă. Lacrimile dumneavoastră sunt și ale mele, nu uitați. Munca? O mare iubire ratată? Corpul? Nu vă supărați pe mine, Vera Rubin, sunțeti ca un cărbune din care o să răsară un diamant. La început neșlefuit, apoi unul frumos fațetat.
  • Vera Rubin nu e numele meu, e un pseudonim. Mai scriu poezii ca să nu înnebunesc. În viața de toate zilele sunt expert contabil. Iosefina Paraschiv. Am contabilitatea în sânge, dar se pare că nu în sângel meu ci al familiei. Contabili din tată-n fiu. În fiice, mă rog. Am o soră mai mare, tot contabilă. Cifrele și calculele ne sunt predestinate, așa ni s-a tot repetat la mesele de seară, la mesele de duminică. Lună de lună, an de an.
  • Vă simțiți mai bine? Chiar nu știu cum am ajuns să vorbim despre asta, nu am nicio calificare, a zis el.
  • Cum să nu aveți? s-a mirat Vera Rubin. Sunteți barman la unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe țărm. Cunoașteți atâta lume.
  • Contabilii își permit vacanțe de lux.
  • Dacă am avea aici un cântar, m-aș sui pe el și v-ați mai revizui părerea despre femeia de succes care credeți că sunt.
  • Avem

Vera Rubin se uita pe geamul imens ce dădea spre mare.

  • Ce avem? a zis ea distrată și a ridicat ușor din umerii pufoși.
  • Un cântar. Aici după bar. Îmi e rușine să vă propun să vă suiți pe el. Nu face parte din obiceiurile unui barman.
  • Da-ți-mi-l vă rog. Îmi asum toată întâmplarea, oricât de ciudată ar părea.

Vera are ochi albaștri, cu irizații. Priviți într-o lumină potrivită ei seamănă cu globul pământesc.

  • 95 de kilograme. Vă apropiați de 0,1 tone, a zâmbit barmanul cu un gen de familiaritate pe care deobicei nu și-o permitea.
  • Aveți dreptate, a zis Vera. Sunt tânără, imaginați-vă că la o vârstă înaintată o să arăt ca o balenă eșuată, un pește uriaș.
  • Aveți ceva încredere în dumneavoastră….a mustăcit el ironic. Și stimă de sine.
  • Nu mă luați cu stima de sine că mi s-a acrit. Haideți să păstrăm discuția la un nivel lejer.
  • Ce ați dori să beți în după amiza asta, Vera Rubin?
  • Ce îmi recomandați?
  • Întrebarea mă așază – în mintea mea, bineînțeles – în rând cu cei care au autoritate în lumea noastră, medici, profesori, preoți, arhitecți. E grozav să ți se ceară părerea. O să vă fac cel mai bun cocktail Mimosa din câte există.
  • Mimosa parcă era bun pentru mahmureală…
  • Da, a râs barmanul, așa se zice. Doar că nu am ajuns acolo încă. Mai avem puțin. Asta dacă decidem să…să ceva…bâiguia el în timp ce prepara băutura.
  • Mai dați-mi puțin cântarul, vă rog. 93! Uitați, a mai scăzut. Balena se îndepărtează ușor de țărm.
  • Cu umorul dumneavoastră, nu pricep cum nu ați ales o altă meserie. Nu că meseria de contabil ar cere doar oameni plicticoși și fără simțul umorului.
  • Aș fi vrut să fac modă, fashion design cum se spune. Poate nici kilogramele nu ar fi fost aceleași. Tatăl nostru natural ne-a părăsit când eram mici. Soră-mea Iulia a decis că-l uită, l-a scos din viața ei. Ea are 55 de kilograme. Eu încă îl port cu mine.
  • Ce idee, s-a mirat barmanul. Uneori e suficient să ai cu cine vorbi. Și să mai schimbi puțin decorul. Gândurile rele parcă dispar.
  • 0,1 tone, ce groaznic sună, a căzut ea pe gânduri. Urmărea mâinile lui cum se mișcau cu dexteritate. 0,1 tone și 200 ml de băutură. Ce îmi preparați acolo?
  • M-am decis la un Cosmopolitan.

Se întunecase de-a binelea. Marea se auzea ritmic, luna se cocoțase pe cer, sau cerul se aplecase cu o reverență spre astrul argintiu. Încăperea în care erau cei doi devenise apăsătoare.

  • Simt că trăiesc într-o cușcă, a zis Vera sorbind din cocktail. Una de lux cu bare din aur, încăpătoare. Nu știu de ce vă spun toate astea. Peste trei zile o să plec și nu o să ne mai revedem. Nu am fost niciodată bună la discuții fără miză. Nu știu cum să mă relaxez. Fac calcule 24h din 24h.
  • Dacă vă simțiți blocată înseamnă că nu alegeți ce e mai bun. Nu asculțați vocea inimii. Faceți din inerție chestii care vă fac rău. Cum ar fi cele 0,1 tone. Îmi cer scuze.
  • Nicio problemă, rar am de-a face cu oameni sinceri.

Vera Rubin a pus paharul pe tejgheaua lucioasă. Se oglindea în lemnul lăcuit. Două pahare, două femei. Buzele Verei sunt dulci și ea pare un pic mai relaxată. Soarbe cu paiul 10 ml. Apoi încă 10 ml. Barmanul spăla pahare și o privea pe furiș.

  • Ce fel de poezie scrieți? De dragoste? Îmi păreți o romantică?
  • Poezii contabile.
  • Cum așa, poezii contabile?
  • Adun necazurile mele, le împart pe categorii, le pun titlu. Fostul meu prieten râdea de mine că ar trebui să le scriu în Excel. Zicea că nu au nicio valoare pentru că nu scot bani cu ele. Pentru mine au valoare.
  • De ce ar trebui să aibă vreo valoare? Le-ați publicat vreodată?
  • Bineînțeles că nu. Nu cred că vreo editură m-ar băga în seamă. Publică doar bestselleuri.
  • Și prietenul?
  • Într-o zi a plecat, vechea poveste. Cu o alta. 0,05 tone. Nu-mi pare rău. Mă chinuia cu accesele lui de gelozie.
  • Normal să fie gelos.
  • Găsiți? a tresărit Vera.
  • Știa ce zace în el. De acolo îi venea gelozia. Avea potențial tipul. Nu-i păsa de dumneavoastră așa cum lui Iona nu i-a păsat o vreme de locuitorii cetății Ninive și de porunca lui Dumnezeu. Cred că fostul iubit se gândea mai degrabă la vrejul uscat din viața lui. Era un nefericit.
  • Din cauza mea? și Vera a mai sorbit din băutură așteptând răspunsul ca un copil curios.
  • Evident că nu. Cauza nefericirii e în noi, întotdeauna. Care e prima poezie pe care ați scris-o, cum se numea, vă mai aduceți aminte?

S-a auzit un tunet din larg. Cerul se întunecase, luna împreună cu stelele stăteau după tejgheaua norilor și priveau amuzate discuția celor doi. Văzuseră multe discuții asemănătoare, rămase fără urmări. Când cântărești peste un miliard de tone ca stea, nu te mai impresionează prea multe și nici nu te deranjează orbita fixă pe care ești nevoită să mergi. Nu îți pui problema vreunei constrângeri. Vine o zi în care te transformi într-o supernovă și explodezi anonim în imensitatea cosmică.

Vera a căutat în telefon poezia „Gelozie” și a arătat-o barmanului. Făcea parte din volumul nepublicat „Jigniri”.

  • Mă simțeam mai demult un nedreptățit. Erau clipe în care aveam senzația că-mi pierd vremea, că primesc cele mai aiurea misiuni în viață, dar alea erau clipe de rătăcire. Eram trist, foarte trist. Credeam că totul e împotriva mea. Până când am realizat că ține de mine ca să văd lucrurile altfel. Ca și cum aș fi navigat într-o barcă mult mai spațioasă.
  • Am citit și eu cărți despre asta. Nu-mi fac bine. Când mă simt singură și le citesc mă simt și mai singură. E ca și cum aș vrea cu tot dinadinsul să pun capăt amărăciunii și nu-mi iese. Dacă cineva spune cu răutate că sunt grasăcum fac să realizez că de fapt vorbește supărarea din el?Oricum ar fi, eu tot nu slăbesc.
  • Poate că necazul lui cântărește 0,1 tone și se răzbună pe tine. Ai un prieten acum?
  • Mai mulți, a râs Vera ținându-se de șuncile burții apoi de pieile moi ale brațelor.
  • Nu la asta mă refeream, a lăsat el ochi-n pământ.
  • Cine s-ar uita la mine? Balena veselă, trupeșa, dolofana, miezoasa, planturoasa. Departe de a fi un vrej uscat. Până și Dumnezeu a uitat de mine.

Barmanul a deschis un geam apoi a pus o muzică lentă de jazz. A luat de sub tejghea cartea la care citea. „Profetul Jona și peștele uriaș, o variantă modernă”. Vera își studia în continuare pulpele, burta, gușa și se minuna. După ce a citit câteva rânduri, bărbatul i-a luat Verei mâna. A invitat-o tăcut la dans. Faldurile nopții erau moi ca o burtă de balenă, o imensă și fosforescentă sală de bal.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *