Zaharicale din Bucureștii de altădată

„Să-ți dea Dumnezeu să ajungi mare plăcintar în Țara Românească!” își urau grecii de rând puși pe căpătuială în timpul domniilor fanariote, și nu puțini fură cei care luară drumul Valahiei ca să presteze această meserie, se pare bănoasă. Printre ei îl regăsim și pe Ştefan Caraialis, cu fruntea-i teșită de neam de plăcintari de la tăvile cu aluaturi cărate pe cap, bunicul lui I.L.Caragiale, bucătar de zaharicale ajuns la București în suita lui Caragea.

Și cum plăcintă își trage seva din latinescul „placenta” nu ei ne învățară acest meșteșug, dar pare că lor le suntem datori pentru împământenirea lui la oraș, obicei ce bine se păstrează și astăzi, unde la fiecare colț de stradă găsești o cocă, mai bună ori mai rea, cu niscaiva umplutură. Își aduce aminte Graziella Stoicescu în volumul „Captivantul București Interbelic” de simigeriile interbelice unde „exponatele cele mai obișnuite erau: brânzoaicele, cornurile cu mere, nucă ori magiun, plăcintele cu dovleac sau mere, niște fursecuri tipice simigeriilor – «corăbioare»” și tot felul de covrigi.

Războiul înghețatei

Să fii în ton cu vremea, ba chiar înaintea ei, devenise un „must” al cofetăriile bucureștene, iar cei mai buni dintre antrepenori își disputau nu doar piața, cât și trendurile. Și poate, cei care au citit își vor aduce aminte de o scrisoare a lui Anton Capșa către fratele plecat la Paris, la cumpărături: „când vei alege cutiile, caută ceva mai mare şi mai frumos, să ne putem deosebi de Fialkowski, căci madama dumnealui n-a plecat anul ăsta la Paris, că a mâncat bob mult şi este umflată la stomac“. Se referea la cutiile de bomboane, că forme noi de înghețată aduseseră încă din 1863. Nu de alta, dar până la ei rege al înghețatei fusese Giovani (cel care avea cofetărie mare încă din 1850) și care se închidea într-o odăiță când o făcea, de frică să nu-i fure vreun ajutor secretul.Giovani este cel care a introdus la noi înghețata napolitană dar Capșa inventase street delivery-ul: „Cucoanele stăteau în trăsuri înșirate de-a lungul trotuarului și erau servite acolo, iar la mese stăteau tinerii civili sau ofițerii”. Și cum nici Iașii nu puteau fi mai prejos, modele ajunseră rapid și în capitala Moldovei, unde cofetarul italian Pasini era „renumit pentru înghețata sa napolitată și boambele sale glacees. Era o înghețată în formă de boambe, după care… se topeau ieșenii”.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *