Etty Hillesum: Jurnal (1941–1942). Scrisori din lagărul de la Westerbork (1943) 1

Miercuri după-amiază [13 august 1941] Cu toate aceste suferințe în jurul tău, ajungi să-ți fie rușine că te iei atât de în serios pe tine însăți, cu toate stările tale de spirit. Dar trebuie să continui să te iei în serios, să rămâi în centrul propriei atenții și să încerci să te descurci cu tot ce se întâmplă în această lume, să nu închizi ochii în fața a nimic, trebuie să te „confrunți“ cu aceste vremuri îngrozitoare și să încerci să găsești un răspuns la întrebările de viață și de moarte puse de ele. Și poate că vei găsi un răspuns la unele din aceste întrebări, nu doar pentru tine, ci și pentru alții. Eu trăiesc acum. Trebuie să privesc totul în față. Nu trebuie nici să fug de mine însămi. Uneori mă simt ca un stâlp înfipt la țărmul unei mări înfuriate, izbit de valuri din toate părțile. Vreau să scriu cronica multor lucruri din acest timp. […] Observ că, pe lângă suferințele subiective pe care le îndur, apare întotdeauna o curiozitate pe care am putea-o numi obiectivă, un interes înflăcărat pentru tot ce privește această lume, oamenii ei și propriile mele frământări sufletești. Cred uneori că am o misiune.

Prezentare: Etty avea douăzeci și șapte de ani când și-a început jurnalul. La biroul său din cămăruța de pe Gabriël Metsustraat, ea a creat unul dintre cele mai remarcabile texte ale timpurilor noastre – o mărturie a credinței și iubirii scrisă în cele mai negre ore ale istoriei moderne. […]

Relevant este că Etty a început să lucreze pe 15 iulie 1942, aproximativ în aceeași vreme în care o fată pe nume Anne Frank, ascunsă într-o casă situată la câțiva kilometri depărtare, a început să-și scrie jurnalul. În aceeași lună, la Amsterdam a avut loc prima razie stradală de proporții. Naziștii doreau să concentreze toți evreii la Westerbork, un lagăr de tranzit (Durchgangslager) din estul Țărilor de Jos, nu departe de frontiera germană. Deși nu era în sine un lagăr de exterminare, Westerbork va fi ultima oprire înainte de Auschwitz pentru mai bine de 100.000 de evrei neerlandezi. Etty s-a oferit voluntar să-i însoțească la Westerbork pe evreii arestați în razii, lucrând apoi la spitalul din lagăr. […]

După cum a scris Etty într-una dintre numeroasele sale scrisori din anii 1942 și 1943, noroiul și mizeria erau trăsăturile definitorii ale lagărului Westerbork – la fel ca și boala și suprapopularea –, un univers al vacarmului și al fricii, înghesuit pe un petic de teren de un kilometru pătrat. În acest iad și-a petrecut ultimele luni din viață, continuând să scrie în jurnal, să scrie scrisori și, cu un mare devotament, să aibă grijă de cei bolnavi aflați în barăcile-spital. Și în acest iad a scris, iar și iar, că „viața mi se pare așa de frumoasă, așa de demnă de a fi trăită și așa de plină de sens, în ciuda a orice“

                                    –din INTRODUCERE de Jan G. Gaarlandt

Unul dintre cele mai remarcabile texte ale timpurilor noastre – o mărturie a credinței și iubirii scrisă în cele mai negre ore ale istoriei modern – Jan G. Gaarlandt

„O carte excepțională, pe care am citit-o dintr-o răsuflare: câtă sensibilitate, câtă compasiune!“

PRIMO LEVI

„Jurnalul lui Etty Hillesum are o importanță colosală atât ca mărturie despre Holocaust, cât și ca document esențial pentru istoria socială și pentru mișcarea feministă.“ — The Paris Review

„Puternică, entuziastă, plină de pasiune, Etty Hillesum redă perfect frământările vremurilor sale. Mărturia ei dovedește că spiritul omului poate înfrunta chiar și cele mai inimaginabile condiții.“ — New York Times

„Un volum remarcabil, cu adevărat ieșit din comun.“ — The Washington Post Book World

„Gândurile acestei tinere evreice, care, asemenea bine-cunoscutei Anne Frank, și-a găsit sfârșitul într-un lagăr de concentrare, denotă o acuitate a observației cu totul aparte.“ — Kirkus Reviews

Cu toate aceste suferințe în jurul tău, ajungi să-ți fie rușine că te iei atât de în serios pe tine însăți, cu toate stările tale de spirit. Dar trebuie să continui să te iei în serios, să rămâi în centrul propriei atenții și să încerci să te descurci cu tot ce se întâmplă în această lume, să nu închizi ochii în fața a nimic, trebuie să te „confrunți“ cu aceste vremuri îngrozitoare și să încerci să găsești un răspuns la întrebările de viață și de moarte puse de ele. Și poate că vei găsi un răspuns la unele din aceste întrebări, nu doar pentru tine, ci și pentru alții. Eu trăiesc acum. Trebuie să privesc totul în față. Nu trebuie nici să fug de mine însămi. Uneori mă simt ca un stâlp înfipt la țărmul unei mări înfuriate, izbit de valuri din toate părțile. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *