Copilul care cere în zadar atenție

A plouat torențial, pe trotuar sunt bălți. E treaba ta cum le vezi.

Te poți enerva pentru că ești nevoit să le ocolești în graba spre o întâlnire importantă. Manșetele de la pantalonii costumului sunt ude. O să arăți ca naiba. Toți ceilalți vor fi la patru ace. Tu nu. Niciodată n-ai fost. Maică-ta ți-a spus când erai copil că nu ești în stare de nimic ca lumea. Acum îi dai dreptate. De atunci ești veșnic nemulțumit. În mintea ta e cald. Puah! Mama ei de viață!

Sau poți privi cerul în bălți, cum se reflectă albastru întinzându-se languros după o ploaie grozavă. Parcă a plouat dintr-o armonică înfoiată schimbând ritmul din când în când. Parcă e cerul din picturile lui Marc Chagall cu mirii cei fără de griji plutind în eter, iubindu-se neîncetat, iertându-se fără preget.

Femeia stătea la coadă la cafeneaua parcului. Cu căștile-n urechi, cu gâtul rigid și mâinile gesticulând expresiv. E cu copilul, un băiețel care o trage de pulover să-i zică ceva. Cu puținele cuvinte pe care le cunoaște. Dinspre tejghea vine miros de cafea proaspăt măcinată. Mereu e coadă la cafeneaua parcului.

Fac afaceri din mers, nu-i puțin lucru, se lăuda ea la telefon. Băiatul a băgat un picior într-o baltă. Ieși de acolo! a țipat ea apoi și-a dres glasul scuzându-se la telefon. E greu să lucrezi cu copilul lângă tine, a zis ea. A tăcut o clipă, asculta. Nu ești prietenos, ai folosit un ton neprietenos, i-a zis interlocutorului într-un final. Sunt multe chestii pe care o să le discutăm. La început…

Zumzetul vocilor de la coadă se întețise, e aproape ora 11.

Băiețelul se uita la oamenii care așteptau răbdători, le arunca câte o privire pe furiș, unii îi răspundeau cu un zâmbet. Micuțul cu păr negru și ochi verzi părea binedispus, îi cerceta cu seriozitate de la înălțimea lui de aproximativ un metru.

A plouat atât de mult în luna asta, Oltul au luat câteva vieți și asta nu-i nimic, vocea femeii se pițigăiase. Pe lângă mamaie pe acolo….Ieși odată din baltă! a strigat spre copil. El a apucat-o de pulover și a tras mai tare. Ea l-a mângâiat pe cap. Vecinii de la coadă priveau.Atmosfera era de solniță umedă fără acele boabe de orez. Dacă ar exista ceva să absoarbă nepăsarea, ce bine ar fi.

De la iubire la ură e un pas, de fapt e un dans, continua ea explicațiile la telefon. Neputincios. Iubire e atunci când dai, nu când aștepți să ți se dea. Expresia aia: sper ca partenerul să mă împlinească. Să te-mplinească pe naiba. Nu-i treaba lui. Tu ai treabă cu tine, nu cu ceilalți. Discuția femeii ajunsese departe, ca pe câmpiile Elizee, plonja cu interlocutorul în sfaturi de viață, explica de unde îi vin fricile, apoi urmau lingușeli, dezmierdări.

Băiețelul a descoperit vitrina cu prăjituri. Exact la nivelul ochilor lui se desfășura o paradă de spume albe, chestii zmeurii gelatinoase, submarine de ciocolată. A pus mâna pe sticla rece și a desenat cu degetul ceva ca o inimioară sau un cerc. Apoi și-a privit mâna și a râs. Mama i-a arucat o privire scurtă bănuitoare. Două fete de la coadă se amuzau pe seama micului prinț. Era mândru de ce făcuse. Nu o să obțină nicio prăjitură în mod sigur, nici nu o să ceară una. E mai bine așa. Mama o să se bucure că nu-i cere nimic. Are atâtea pe cap. Biata mamă.

Băiatul a început să se joace cu mânuțele, trăgea de degete ca și cum ar fi vrut să le lungească. Coada a mai înaintat un pic. Din cer au venit câțiva stropi. Într-o fracțiune de secundă, s-au deschis trei umbrele. Micuțul s-a băgat sub umbrela unei fete de liceu. Ea i-a făcut loc în timp ce tasta ceva pe telefon. Parfumul ei era hipnotic dar pentru nasul lui cel mic era prea mult. A ieșit de sub protecția umbrelei și s-a băgat cu ambele picioare în baltă. Ieși de acolo! a răcnit de data asta mama, o să te uzi, ce mă fac cu tine ud!? Cei de la coadă au tresărit, ea și-a cerut scuze și și-a continuat convorbirea. Un proiect ca ăsta nu mai pupi, a zis ea. Și-a scoscasca din urechea dreaptă, nu se mai aude, e de la ploaie. S-o ia naiba de vreme. Să lucrezi pe ploaie și cu copilul după tine, uf. Pricepi? Persoana cu care vorbea probabil că nu pricepuse și femeia a făcut o mutră dezamăgită. Lasă asta, a zis ea. O să avem și o rundă de concluzii și o să vedem cine a avut de câștigat.

Ploaia s-a întețit. S-au mai deschis umbrele. Cel mic a rămas în mijlocul bălții, singurul loc ne apărat. Privea spre cer. Picurii repezi îi udau chipul delicat. Încerca să-i prindă cu limba așa cum face o șopârlă cu insectele. Femeia a mai strigat ceva dar el deja nu mai auzea. Închisese ochii și se bucura de ploaie.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *