De astăzi cedri
cresc în vii.
Din ramuri
vreau să mă desprind
în bulgări
negri
mă prefac
și frunzele mi le întind
și verdele
îl strâng în mâini
și seva-mi curge
în deșert
și-n mii de cioburi mi se sparg
cristalele din arlechini.
Dar caii mi se scurg
în nori.
În asfințit
ca un copac
mă rătăcesc printre culori…
Mă-ntind
cu palmele sub cap
pe câmpuri
terne
cu ciulini
când turme rătăcite-mi vin
copacii
toți
mi-au amuțit.
Sălbatic
parcă
și ursuz
mă-mbrac în umbre de coioți
ce rătăcesc prin mărăcini
și-aștept
tăcut și incolor.
Sunt un arbust desțelenit
…atât de-absent
și de străin…
Și-aș vrea să trec
peste
apus
și m-aș inveșmânta cu-n nor
și aș gusta
și-aș mirosi lumina lunii de pe cer
dar tălpile
îmi sunt din fier
și aerul
otrăvitor…
iar albul lunii mi-este atât
de insipid
de inodor…
