Cântec

De astăzi cedri

cresc  în vii.

Din ramuri

vreau să mă desprind

în bulgări

negri

mă prefac

și frunzele mi le întind

și verdele

îl strâng în mâini

și seva-mi curge

 în deșert

și-n mii de cioburi mi se sparg

cristalele din arlechini.

Dar caii mi se scurg

în nori.

În asfințit

ca un copac

mă rătăcesc printre culori…

Mă-ntind

cu palmele sub cap

pe câmpuri

 terne

 cu ciulini

când turme rătăcite-mi vin

copacii

toți

mi-au amuțit.

Sălbatic

parcă

și ursuz

mă-mbrac  în umbre de coioți

ce rătăcesc prin mărăcini

și-aștept

tăcut și incolor.

Sunt un arbust desțelenit

…atât de-absent

și de străin…

Și-aș vrea să trec

peste

apus

și m-aș inveșmânta cu-n nor

și aș gusta

și-aș mirosi lumina lunii de pe cer

dar  tălpile

îmi sunt din fier

și aerul

otrăvitor…

iar albul lunii mi-este atât

de insipid

de inodor…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *