,,singurătate diabetică” în ,,zona gri”

Un prim contact cu cel mai recent volum de poeme semnat Carmen Secere pune cititorul în faţa unei duble dialectici: a ,,alunecării”-aglutinării (înspre toposuri poetice de ,,rit” nou) şi a conflictului. Dacă viaţa pe gheaţă e o rescriere, în cheie simbolică, a mitului heraclitean al curgerii/devenirii (de astă dată ,,criogenate”, în stare de agregare solidă, ce scapă controlului –de unde şi dificultatea ,,redresării”), subtitlul însoţitor, gardat de linii oblice, duce cu gândul la Kramer contra Kramer, o dramă hollywood-iană din anii 1979, în regia lui Robert Benton, ce îi are drept protagonişti pe Meryl Streep şi pe Dustin Hoffman. În filmul respectiv, cum bine se ştie, e vorba despre conflictul dintre doi soţi care, la un moment dat, ajung să divorţeze, la mijloc fiind soarta delicată a fiului lor minor. Revenind la Carmen Secere, poetă cu un debut recent (2018), nu se pune problema separării cuplului, ci doar a tensiunii existente între eul poetei şi sinele poetei, stare conflictuală a cărei cauză se cere identificată şi analizată în detaliu, de vreme ce, după cum vom vedea, traversează, ca un fir roşu, întreg volumul.

De la bun început iese în evidenţă solitudinea poetei (în ale cărei versuri concretul şi abstractul coexistă), generatoare de varii stări de spirit, pe care nu se sfieşte să le transpună în operă, dublată de ,,imagini fără sunet/sunet fără imagini” (şapte porţi): ,,sunt singurul cititor/al poeziei mele” (automatisme), ,,sunt radioactivă/ şi singură” (jucărie). Dacă în primul caz poate fi vorba fie de o formă de alint sau de ludic, fie de o formă ideală de autoreprezentare, foarte asemănătoare cu ideea de bază a jurnalului intim (pact cel mai adesea încălcat), aceea a scriiturii destinată să rămână doar pentru sertar (exclusiv pentru ,,ochiul” –şi aici vom vedea interesul major pe care poeta îl acordă organului privirii şi postúrilor conexe- celui care se confesează), în cel de-al doilea, ,,vidul” creat în jurul poetei, dată fiind pretinsa-i ,,radioactivitate” (citeşte trăire poetică intensă), se datorează pericolului ,,contaminat” pe care îl conţine. Legat de aceasta, poemele lui Carmen Secere, cea care sare/alunecă cu uşurinţă de la o idee la alta (de unde şi dificultatea decodării/interpretării), fără vreo legătură aparentă (toate converg însă înspre psihologia labirintică a scriitoarei), conţin datele unei ,,fisiuni” la rece

În aceste condiţii, întrebarea de bază e care ar fi ,,folosul”, rostul sau ,,utilitarismul” poemelor de factură suprarealistă ale lui Carmen Secere, poeme în care ,,limbajul suferă/tulburări foniatrice” (vremea febrei)? În primul rând, ele au o funcţie terapeutică pentru cea care le scrie. În al doilea rând, având în vedere persistenţa stării conflictuale, e o încercare de împăcare a contrariilor, ipostazele ,,normale” (şi aici normalitatea e o noţiune relativă) –detaşându-se multitudinea preocupărilor poetei care face şi desface, imprimând versurilor sale ritm, mişcare, adrenalină- contopindu-se cu bizarerii de tot felul. ,,Contrele” pe care Carmen Secere şi le aplică sieşi sunt o prelungire a conflictului dintre realitatea ,,reală” în care trăieşte poeta şi realitatea imaginată (suprareală) de aceasta. Lor li se adaugă atitudinea sa contestatară, antitradiţională, abaterea de la normă sau canon. În altă cheie simbolică, ,,supradoza” de irealitate produce grave perturbaţii în ritmul existenţial firesc, ,,benefice” însă pentru ,,sevrajul” de tip poetic (prezenţa ospiciului sau a sanatoriului e neîntâmplătoare în poemele scriitoarei: ,,în lanţuri îmi sfâşâi hainele” –ţinte; ,,îmi tai venele/în stil victorian” –îmi tai venele; ,,sunt cea mai tristă femeie” –jacard; ,,sunt dezorientată” –umeri şi elefanţi; ,,am cioburi de sticlă/în vene” –cioburi; ,,bucuria e închisă/în doze de morfină” –alchimie; ,,în ultimul poem/îmi ucid eroina” –tăcere; ,,fără avocaţi/internez dorinţa de a muri/într-un ospiciu” –confetti; ,,sunt încolţită/de efecte mutilante” –adorm cu o cobră de gât).

viaţa pe gheaţă, atât cât poeta îşi propune să facă apel la memorie, are şi o componentă nostalgic-ludică, trimiţând cu gândul la anii copilăriei, la iernile de odinioară, la viaţa de tip derdeluş (când lipsesc grijile sau responsabilităţile majore: ,,locul ascuns al copilăriei e departe // îmi amintesc vag/hambarul din lemn/şi fuga de acasă” –păpuşi) sau la apelativele folclorice tandru-drăgăstoase, gen ,,moaşă-ta pe gheaţă”. Alunecările (ne)controlate ale poetei pe o suprafaţă cristalizată, sub limita îngheţului (detaşarea, delimitarea, ,,îngheţarea” interesului poetei faţă de formele poetice tradiţionale consacrate), sunt favorizate şi de grosimea ,,pojghiţei”, cea care face diferenţa dintre stările de agregare şi stările (comportamentale ale) poetei, dintre paradigme şi ipostaze. Cele patru paliere textuale, linia întâi /radioactivă şi singură /, diamantele /suferinţa e animalul din colţ/, viaţa pe gheaţă /carmen contra carmen/, mireasă în costum de scafandru /cum m-a învăţat o cârtiţă să trec autostrada/, sunt tot atâtea ,,coregrafii” lirice de tip triplu axel.

,,Rebeliunea” lui Carmen Secere împotriva propriei persoane (,,conflictul interior modifică viziunea” –scama), ,,gâlceava” cu sinele, opoziţia la vedere nu e ,,regie”, decor sau contrafacere, ci tratament de vindecare: ,,fac terapie/prin versuri” (brusc). Paradoxal, ,,holocaustul” poetei, arderea sa de tot, combustia sa internă se consumă pe un fond impropriu inflamabilului: gheaţa. În accepţiune simbolică, brusc se mai traduce şi prin ,,cotirea” de la sensurile aparent ,,cuminţi” (aparenţele înşelătoare) la cele care ridică probleme de interpretare (de cele mai multe ori sfidând logica, obişnuitul, sensul comun –apanaj suprarealist), de la o stare (emoţională) la alta: ,,pe linia de înaltă tensiune/îmi pun la uscat nebuniile” (stâlpi).

Adeptă a mişcării (,,totul se mişcă” –dicontinuităţi), hiperreactiva Carmen Secere se mişcă cu dezinvoltură şi în spaţiul ideilor. Contrazicând celebra constatare camilpetresciană, ,,câtă luciditate, atâta dramă”, poeta refuză ,,ucenicia” la ,,clasici”,  făcând casă bună cu iraţionalul (ce deschide viziuni poetice nebănuite), surprinzând-cotrariind-şocând cel mai adesea: ,,gesturile spontane/nu mă sperie” (masa de manevră). Versuri precum ,,fără să ştiu că sunt vinovată/invadez teritorii dependente/unde paznicii tac iar gesturile/dispar după dunga roşie” –scama) constituie ,,blazonul” întregii creaţii a lui Carmen Secere. Legat de această idee a încălcării dungii roşii e şi ,,abaterea” poetei de la calendar (pierderea –deliberată a- reperelor temporale, ,,amnezia” autoimpusă), de la cronologia încetăţenită (a da cu tifla lui Cronos se traduce prin eliberare de sub tutela castratoare a devenirii sau timp devenit un ,,apendice” de care se poate dispensa cu uşurinţă), dar şi de la timpul ,,vechi” poetic şi autoplasarea în voia hazardului (hazardul, ,,ingredient” de bază suprarealist): ,,naiba ştie/ce zi e mâine” (idem). 

Desprinderea lui Carmen Secere de limitările temporale nu îi reduce însă din frustări sau din temeri, suferinţa, alienarea, frica fiind ,,demoni” care o viziteză periodic: ,,să stingă cineva lumina/în depozitul de/sperietori” (sperietori). Asociat poemului nervi, dincolo de migrene (consecinţă a efortului intelectual intens sau a consumului nervos –presiunea exercitată pe mental- indus de transgresarea realităţii), simbolistica vizează şi ,,nervul” poetic, nervul optic (v. atenţia deosebită acordată de poetă ochilor), iar nebunia ,,bună” (în forma mai mult sau mai puţin patologică) e indispensabilă creaţiei. Ce rezultă de aici sunt poemele-,,fişe”clinice de (auto)observaţie (şi de analiză), abstractizare-dezabstractizare în formă continuată: ,,nebunia miroase a farmacie/şi a lipici ieftin // pe loc repaus // strigă de la etaj o boală/ de nervi” (nervi); ,,veghez pe coridoarele/unui spital/pentru păpuşi” (păpuşi); ,,pe extravaganţa mea pudrată/ cu mult zahăr/ roiesc molii indiene // cactuşii înfloresc atât de frumos/ într-un ghiveci bătut/ în cuie” (cactuşi); ,,ambiguitate la tot pasul” (automatisme); ,,într-un acvariu-spital/ pentru peşti orbi/ se umblă cu mănuşi” (atlantida); ,,navighez printr-o halucinaţie lichidă/pe o plută de cânepă” (vierme şi fluture); ,,suprapun imaginile/ sub ele mustesc proiecţiile psihedelice/ din tabloul răsturnat roşul curge/ ca o decizie lichidă”, ,,totul se reduce la absurd/ femeia de serviciu şterge/ lumina de praf” (ivanov); ,,deasupra stărilor de heliu/ inima bate într-o vestă/ din blană” (şmirghel); ,,dintr-o disciplină stupidă/a limbajului feminin/exersez introspecţia” (contre-jour); ,,printr-o lunetă potrivesc distanţele/ /aşa sunt mai aproape/ de celălalt/ // încercare inutilă/ o prelungire toxică a delirului/ /mă chinui să ies/” (capcană); ,,nu e nimic anormal/în această confesiune” (mănuşi pentru mângâiat); ,,acum mă dor degetele/lucrez schimbul 3 într-un sanatoriu/şi-mi este frică // la ieşirea din tură mă salvează mereu/ un înger cu butelia lui de oxigen // viaţa e la mine îmi spune” (butelia de oxigen); ,,toate acestea pot genera/impresia de spectacular/sau de mistificare a prezentului” (paris-dakar); ,,traversez siberii amnezice” (viaţa pe gheaţă); ,,mă plimb/ca o nebunie suavă” (agate); ,,depersonalizare”, ,,indiferenţă”, ,,nervozitatea rămâne/un efect advers/contradicţia dintre mine/şi restul lumii/se adânceşte” (pene de vultur); ,,mă identific cu prezentul/leg slăbiciunile de piciorul patului/şi ies din mine” (pardon); ,,sub aparenţe alte aparenţe” (pata de adevăr), ,,continui să cad/din nevoia de cineva/care să mă plutească spre lumină” (trădare absolută); ,,îmi fac loc printre chipuri abstracte/(toate îmi seamănă)” (cărăbuşi); ,,golul din mine/nu se umple/oricât forţez limitele” (limite); ,,sunt o ciudată/jonglez cu pietre/de moară” (nitrat de argint); ,,demenţă vasculară” (îmi tai venele); ,,studiez reţete vechi/şi viziunile nerealiste” (cum m-a învăţat o cârtiţă să trec autostrada); ,,peste tot mustesc bălţi/şi obsesii uleioase” (picături de apă); ,,glasul meu e un strigăt/cu mâna la gură/puternic pentru a rămâne/slab pentru a fi auzit” (cioburi); ,,port după mine industria grea/a propriei umbre” (vară beatles); ,,urmăresc obsesii/fatale” (palidă pe dinăuntru).

Reţin atenţia asocieri bizare, viziuni alambicate, percepţii-apercepţii (tormentări sufleteşti) cu vădit rol bulversant: ,,strada cu număr ascuns”, ,,peşti sub streaşină/cu aţa trecută prin ochi” (stâlpi); ,,într-al nouălea ceas/jokerul se sinucide/cu asul în mânecă”, ,,trucuri demodate/dintr-o crescătorie de fazani” (roşu); ,,în rezervaţia de zimbri/un negustor vinde mătase neagră” (zimbri); ,,în dreptul băncii naţionale/au apărut/câţiva şerpi boa/înfăşuraţi în blănuri”, ,,pe strada lipscani/aceeaşi aşteptare/şi-a tocit coatele” (şerpi); ,,în lăzi se-ngălbenesc/definiţii false”, ,,mereu învinge acelaşi pitic/de plumb” (sperietori); ,,o mângâiere carnivoră/coboară pe gât/atributul nu răspunde/la întrebări // prin memoria lichidă/înoată meduze/de foc” (meduze); ,,cunosc pe dinafară/aceste culori acoperite/cu amintiri de lână” (lână); ,,muzica îmbracă albastrul/lui werther” (în genunchi); ,,cioplesc somnul/până la miez // îmi târăsc umbra/oloagă” (ascut lumina); ,,pe sticla mesei din bucătărie/ amprentele îşi schimbă forma/ la singular” (busuioc); ,,într-o ladă pictată/ am găsit un elefant auriu/ atlasul unui plâns/ ierburi pelerina oranj // cel mai sângeros genocid/ cranii în piramidă/ pe câmpiile morţii/ din cambodgia” (podeaua); ,,pe tabla de şah caii nechează” (suferinţa e animalul din colţ); ,,mă răsucesc spre stânga/ să fac loc insinuărilor” (parapanta); ,,la roata norocului am pierdut pistolul/ şi mănuşile pentru mângâiat” (mănuşi pentru mângâiat); ,,aud cum trosneşte/ întunericul la colţuri” (la colţuri); ,,pe tălpi curajul e lipicios”, ,,pe muzică rusească/strâng nodurile unei trilogii” (turnuri de apă); ,,la marginea patului/ ard lumânări stinse” (pupile de piatră); ,,soarele iese/ din rădăcini” (viaţa pe gheaţă); ,,la orizont o gazelă/ dansează”, ,,înaintez oblic/ într-un oraş clandestin” (discontinuităţi); ,,nisipul marilor lacuri/ cântă” (pene de vultur); ,,pe marginea străzii doi acrobaţi/ menţin în echilibru înfrângerea”, ,,peste ziua de mâine/ se prăbuşesc macarale” (strigăt); ,,o figurină din lut/ îşi caută chipul” (foc); ,,soarele a răsărit/ ca o pată de adevăr” (pată de adevăr); ,,se face linişte în picătura de mango” (vară beatles); ,,lemnul se scufundă/ piatra pluteşte pe apă” (mâna dreaptă); ,,lumina cade pe scări/ crinul din glastră înfloreşte/ în cârje” (urlet); ,,tăcerea are oasele rupte” (tăcere); ,,bătrânul vraci descântă/ o nuntă de piatră” (rugăciune); ,,umbrele poartă blănuri”, ,,rai şi iad/o călătorie pe cuie”(rai şi iad); ,,pitici întârziaţi/ girafe albastre/ arlechini din plastic/ îmblânzitori de lei/ fără dinţi” (palidă pe dinăuntru); ,,pacea îmbracă halat alb” (vulturi); ,,un lunatic a uitat noaptea/ în pantofii mei” (pistrui); ,,noaptea pătrunde/ sub unghii” (fragi din palmă); ,,avionul de vânătoare s-a prăbuşit/peste umbrela mea” (desculţă de un picior); ,,îmi înmoi somnul/în lapte dulce” (adorm cu o cobră de gât); ,,cuvântul are garou” (pensă de prins limba), ,,pe amintiri cad/păsări triste” (nuntă cu trăsuri).

La Carmen Secere (care, practic, nu atât că scrie poeme de bună factură suprarealistă, cât lărgeşte lumea cu ajutorul lor: ,,inventez poveşti/fac lumea mai largă” –luuuuungi), abstractul se impregnează de olfactiv (nu e prezentă doar reconfigurarea realităţii, ci şi a olfactivului): ,,un abandon mirosind/a cer” (lână); ,,uitarea miroase/a apret” (ţinte); ,,cămaşa din amestec de cupro/cu motive jacard/miroase a tine” (jacard); ,,mirosul de motorină/mă trezeşte” (fragi din palmă). Coexistenţa, de pildă, a farmaciei (laborator, dozaj controlat, reţetă, măsură, (al)chimie) cu lipiciul ieftin (improvizaţie, simulacru, kitsch, punere laolaltă a elementelor disparate, ,,făcătură”), a profesionalismului cu amatorismul, ţine de bricolaj, de metaforic, de libertate deplină de mişcare/creaţie. Pe lângă acestea, poeta pune laolaltă (demers care-i alimentează starea de tensiune dintre eu şi sine ce atinge delicata problemă (de situare) identitară) îndeletnicirile fireşti (ce ţin de banalul cotidian) cu cele nefireşti (soluţii inedite, la situaţii inedite, repertoriu contrariant).

Durerea, maladivul, suferinţa n-o ţintuiesc pe poetă la pat (,,durerea/resemnarea/înfrângerea // mărunţişuri” –zimbri), ci dimpotrivă, aduc un aport la trendul cinetic impus de aceasta: ,,stau la rând pentru dializa/cu lumină (scurtmetraj); ,,în mine s-a deschis/ un spital de noapte/ cu tărgi rupte // întunericul tuşeşte/tuberculos // sub paturi geme/ apocalipsa // frica sparge termometrele/ pe jos zac pete de sare/ şi rivanol // afară am pielea/ albă/ ud florile // râzând” (termometre); ,,în atelierul de croitorie/ rănile se taie pe comandă” (rănile); ,,o suferinţă îndepărtată/ se plimbă într-un scaun/ cu rotile” (costum de ghips); ,,suferinţa e o piatră/ de var” (contre-jour); ,,chipuri icterice trec prin uşi/ ca nişte flăcări ude” (mâna dreaptă); ,,suferinţa e reală” (kremlin); (suferinţa e animalul din colţ); ,,pe umeri car durerea” (diamantele); ,,eu/bolnavul care aşteaptă/operaţia de a doua zi // sunt otrăvită” (lanternă în ochi); ,,iubirea adevărată doare” (întunericul la colţuri); ,,dureri pe care vreau/să le botez” (strigăt); ,,mă doare/încă sunt aici” (trădare absolută); ,,sunt învăţată să plâng/în pernă” (cusăturile); ,,alerg cu paşii măsuraţi ai unui soldat/care înfige baioneta în boli” (nitrat de argint); ,,alchimia transformă durerea/în argint viu” (alchimie); ,,într-un convoi de suferinţă/măştile diferă” (rai şi iad); ,,sunt palidă/pe dinăuntru” (palidă pe dinăuntru); ,,trag de marginile pământului/îngrop suferinţa” (vulturi); ,,durerea din unghii rupe nasturi” (nuntă cu trăsuri). În ciuda conştientizării acestor lucruri, gradul de vulnerabilizare a lui Carmen Secere este unul ridicat: ,,fiecare e închis într-un secret/fiecare are un iad personal” (capcană).

Cazurile de autoplasare dihotomic-antagonică, de pe poziţii de adversitate, sunt multe în creaţia poetei. Când (sau dacă) se instaurează pacea cu sinele în cazul Carmen Secere? Când dispare încrâncenarea vizavi de propria-i persoană? În rarele momente gând găseşte pentru sine variante identitare pe măsură (rezolvarea problemelor de autosituare: ,,sunt ultimul prizonier îngropat/ într-un cimitir anonim” (linia întâi); ,,sunt femeie dar cunosc/singurătatea glonţului/care zdrobeşte osul” (linia întâi); ,,uneori sunt prietenoasă” (cactuşi); ,,sunt egoistă” (scurtmetraj); ,,sunt lupică/mă descătuşez iubind mai mult/decât am voie” (lupică); ,,nimeni nu mă strigă/pentru că nimeni nu mă ştie”(ceai de ghimbir); ,,cine sunt/ce înseamnă/supravieţuire // nu ştiu/prea multe” (şmirghel); ,,sunt eu însămi” (carmen contra carmen); ,,sunt un om de suprafaţă/îmblânzesc avioane” (pata de adevăr); ,,sunt diferită/fac zgomot” (sânge şi indigo); ,,sunt o luptă de stradă/stau pe un butoi/cu pulbere” (limite); ,,între oglinzi sunt o confuzie” (alunec pe greşeli aspre); ,,sunt o mireasă/într-un costum greu/de scafandru” (mireasă în costum de scafandru); ,,prin mine curge un/negru animal”, ,,sunt oarbă ca o boală/de sânge” (negru animal); ,,sunt contorsionistă/stau la soare într-un con de umbră” (pene de struţ); ,,sunt noapte” (cu spatele la foc); ,,sunt o purtătoare sănătoasă/de cuvinte” (cianură şi mătase), când îşi (re)descoperă şi trăieşte pe deplin feminitatea (manifestare a seducţiei neobliterată de pendularea între real şi ireal: ,,port fustă mini/între femei aidoma mie/dar nu sunt niciuna dintre ele” (şerpi); ,,(…) salopeta/cu dantelă”-(scenariu); ,,nicio pasăre nu-şi face cuib/în iadul unei femei” (alchimie);  ,,îmi tai părul/în formă de vineri” (vineri); ,,ştiu cum trebuie să fie/picioarele unei femei/luuuuunngi/ // cât să ajungă/până la pământ” (luuuuunngi); ,,îmi place să îndrăznesc/mi-am cumpărat o yamaha xt500 // accelerez/ fac drifturi pe asfaltul ud” (paris-dakar); ,,ca pe o pasiune care umblă dezbrăcată/numai tu mă aştepţi cu palmele calde/şi cu mult ceai de ghimbir” (ceai de ghimbir); ,,sunt cea mai înaltă femeie/din oraşul catastrofelor”, ,,am cel mai lung păr/în pădurea indiană de mangrove” (adaptare la pericol); ,,puţină pudră luminozitate/şi mult rimel” (pata de adevăr); ,,picior peste picior/stau la masa de manevră” (masa de manevră), când îi dispar stările neconforme/intermediare (,,pactul” dintre realitatea ,,născută” şi realitatea ,,făcută”: ,,mă simt de parc-aş sta/ între un pahar cu apă/şi-un violoncel” (greaţă matinală); ,,mimez o bucurie” (şerpi), când îl regăseşte pe ,,acasă” (,,aici înseamnă/ acasă // acasă înseamnă o foaie/ şi un pix” (automatisme); ,,înăuntru simt siguranţă” (strigăt), când se eliberează de costumul de ghips sau de situaţiile posibil-imposibile, când i se atenuează suferinţa, obsesiile, fricile, trauma (,,dacă mă doare/ascut lumina/pe o piatră // şi tai” (ascut lumina); ,,acul se-nfige adânc/în conştiinţă (rănile); ,,sub fotoliu prăpastia” (suferinţa e animalul din colţ) sau caută să scape de agresiunea (i)realului. Mai e şi soluţia paideică, de învăţare (echivalentă cu experimental, cu îndrăzneala sau cu situaţiile necunoscute): ,,nu ştiu să beau” (şerpi); ,,nu-mi justific alegerile” (cactuşi), ,,nu ştiu să desenez” (ivanov). 

De ce se împotriveşte/interpune Carmen Secere sieşi (momente când îşi este antonimă), de ce se aşază de-a curmezişul propriei căi sau care sunt elementele care stau la originea acelui carmen contra Carmen? Posibile răspunsuri: ambiguizarea, pendularea între toposuri (real vs.ficţional, zone incerte de demarcaţie, declanşatoare de stări vecine cu delirul) şi ,,între normă şi abatere” (jacard), jocul (gamble-ingul), poeta-Carmen (tributară suprarealismului şi influenţelor exercitate de Urmuz) vs. omul-Carmen (tributară realităţii (i)mediate), eul poetic vs. eul cotidian, singurătatea de rău augur (din această perspectivă, momentele de viaţă expansivă sunt rare: ,,singură şi neştiută” –nervi), revoluţia perspectivelor (,,dreapta devine stânga”, ,,pământul/se răstoarnă”, ,,întorc oglinzile” (meduze); ,,acolo/e aici” (în genunchi); ,,nu mă ridica/cerul e jos” (greaţă matinală), (auto)provocările cărora le dă curs (,,sparg gheaţa acestui poem” –întuneric şi pietre), distanţarea de sine (,,mă aflu prea departe/de mine” –podeaua). În tot acest proces dialectic (uneori cu tente oximoronice, curgerea ,,îngheţată”), Carmen Secere simte nevoia periodică a confirmării, a evidenţei (îşi supravieţuieşte sieşi) şi a menţinerii, pe cât posibil, a controlului, întrucât evazionismul fără limite (justificat, de vreme ce ,,cotidianul/o tumoră malignă” –lanternă în ochi) riscă s-o piardă definitiv în Labirint, iar conflictul eului cu sinele s-o transforme într-o ,,pacientă” în spitalul de păpuşi: ,,respir să-mi confirm/că respir” (meduze); ,,mă lovesc des/am semne de bună purtare”, ,,sunt fericita posesoare/a hainelor mele”, ,,supravieţuiesc” (contre-jour).

Starea conflictuală din carmen contra carmen e generată şi de momentele când inspiraţia poetică întârzie, iar versurile nu îi confirmă aşteptările: ,,/aceasta este o butadă proastă/însă nu o voi şterge/” (iedera).

Aşa cum am mai afirmat, e multă mişcare (şi adrenalină) în poemele lui Carmen Secere, fie că se produce în abstract, fie că au acoperire practică în concret: ,,aşteptând marile zăpezi/văruiesc lumina” (marile zăpezi); ,,visez renascentist prin aburii de kerosen/ din maribor” (echilibru); ,,împachetez beznă/ într-o casă albă” (antonimă); ,,pe două promisiuni/ scriu ghicitori cu radicali/ de ordin 3” (ochiul de sticlă); ,,rătăcesc printr-un gând/ cu pisici roşii” (vară beatles); ,,la piept ţin/ o duminică neagră” (pene de struţ); ,,regizez/un scurtmetraj // la flacăra aragazului/ard tămâie” (scurtmetraj); ,,cel mai bun prieten/este o jucărie/pe care o plimb/în lesă” (jucărie); ,,sap cu mâinile goale/groapa unde arunc/ o tristeţe cu solzi”, ,,fixez zidurile-n bolduri/le îmbrac în ghirlande // inventez o nuntă de hârtie/te strig” (diamantele); ,,legăn bezna în palme/număr păsări” (pupile de piatră), ,,colorez transparenţa” (foc).

Aşadar, acţiuni aparent ,,nevinovate”, uzuale, care, plasate în contexte-,,altfel”, schimbă complet paradigma, de unde ,,opoziţia” dintre Carmen şi Carmen: ,,văruiesc”, ,,visez”, ,,împachetez”, ,,scriu”, ,,rătăcesc”, ,,ţin”, ,,regizez”,  ,,plimb”, ,,sap”, ,,fixez”, ,,inventez”, ,,strig”, ,,legăn”. 

Corespondenţele în real vin să echilibreze viziunile suprarealiste ale poetei. Dincolo de abstractizatea deliberată şi de autoplasarea în utopie (,,sunt în locul unde a început/numărătoarea inversă”-busuioc) care dau sens poemelor lui Carmen Secere, există o gamă de acţiuni (cu tentă terapeutică) ce recuperează firescul, banalul, palpabilul, domesticul, semn că poeta e mereu prezentă, martoră la şi generatoare de eveniment: ,,mi-e dor să-ţi gătesc/supă de roşii/cu busuioc” (idem); ,,lămâiul din balcon/s-a uscat”; ,,canalizarea/e înfundată” (greaţă matinală); ,,e frig/mă acopăr cu două pături” (jucărie); ,,privesc strada prin geamuri/aburite”, ,,aerisesc schimb hainele/aprind o lumânare/cu miros de ambră”, ,,mă uit la aceleaşi filme/contrafăcute”, ,,aş mângîia/o pisică” (automatisme); ,,citesc esenin încălţată/cu tenişii mei roşii” (kremlin); ,,dansez/pe vârfuri // râd/în/hohote” (hohote); ,,din oraşul pierdut al atlantidei/trag cu praştia // rezist până la capăt” (atlantida); ,,prin munţi pedalez/pe o bicicletă galbenă”, ,,cânt fals un gospel” (lanţul); ,,escaladez pereţi oblici/fractura de menisc e un fleac” (fractură de menisc); ,,ridic altare pentru dorinţe” (vierme şi fluture); ,,respir de două ori” (costumul de ghips); ,,voi împerechea şosete” (lanternă în ochi); ,,chem un zugrav/să-mi cojească pereţii” (contre-jour); ,,n-am planuri” (lupică); ,,în genunchi zgârii pereţii” (întunericul la colţuri); ,,fac piruete/mă descopăr” (şmirghel); ,,după perdele caut/priviri rătăcite”, ,,cumpăr îngheţată” (agate); ,,fac un selfie”, ,,cobor cu picioarele pe pământ”, ,,filosofez cinic/îmi cumpăr rochii baby doll/din jakarta”, ,,albesc” (adaptare la pericol); ,,îmi ating fruntea” (carmen contra carmen); ,,croşetez un fular luuuuung”, ,,sunt încălţată cu cizme de cauciuc” (râul peştilor); ,,chem un preot” (războinici de praf); ,,mă plimb prin bazarul/cu migdale şi ceai dulce”, ,,în costumul de zugrav/lipesc afişe despre dispariţii // aşa îmi reclădesc/viaţa”, ,,aprind torţe” (şapte porţi); ,,învăţ să-mi rostesc/numele” (strigăt); ,,îmi torn în pahar şampanie”, ,,formulez întrebări” (pardon); ,,suflu peste jarul stins” (antonimă); ,,modific alfabetul/pun accente grave pe adicţie” (sânge şi indigo); ,,am încetat să mai fiu/perfectă”(şiragul de perle); ,,străbat munţi de cenuşă” (nitrat de argint); ,,donez sânge” (îmi tai venele); ,,calc pe o foaie de ziar” (jacard); ,,îmi şterg mâinile” (picături de apă); ,,tai bucata de săpun/pe diagonală”, ,,îmi acopăr umerii” (decoraţii ruginite);  ,,insomniacă fără slujbă/ard lemnele şi scriu” (mâna dreaptă), ,,ascult vidul cu paharul/lipit de perete” (tăcere); ,,m-am încuiat/pe dinafară // întind batiste/la uscat /sparg oglinda/ în care locuiesc” (vineri).

Există momente când Carmen Secere îşi ,,codează” mesajele, ţinta fiind maniera tradiţională de a scrie poezie. Aşa se face că versuri precum ,,acoperişul e vechi/lacătul a căzut” (sperietori) sau ,,mecanismele s-au învechit/aerul e prea greu sub cuvinte” (picătura) au în vizor ,,acoperământul” poetic tradiţionl ,,şubrezit”, propensiunea spre despecetluire şi ruperea zăgazurilor, vremea lui ,,altceva”, a încifrărilor, abstractului şi misterelor ce se cer revelate, toate extrem de tentante din punct de vedere poetic. Pe detractori sau pe cei care nu sunt pregătiţi să-i pătrundă sensurile poetice, Carmen Secere are grijă să-i pună-n gardă şi să-i scutească de zbateri inutile: ,,nu mă luaţi în seamă/deformez intenţionat realitatea” (păpuşi); ,,am presimţiri de cobalt/învârt un concept cheie/o dată de două ori” (întuneric şi pietre). Alteori se expune oprobriului, poetul combatant dând dovadă de eroism şi de voluntarism: ,,muşcaţi din mine/hai muşcaţi”, ,,mă arunc/în linia întâi/cu mâinile/goale” (linia întâi). Sau e bântuită de obsesia autonegării, a gestului eretic: ,,sunt obsedată să-mi ard manuscrisele/într-o piaţă publică” (luuuuunngi). 

Deformarea intenţionată a realităţii (şi consecinţele în plan psihologic care decurg de aici) poate să stea şi ea la originea conflictului ,,intern” carmen contra carmen. Mistificarea realităţii e semn că realitatea ,,reală” e ,,consumată”, epuizată, fadă sau stoarsă de vlagă, nemaifiind tentantă din punct de vedere poetic. Ceea ce se degajă din subtext e nevoia unei noi realităţi (creată în ,,farmacia” poetei sau cu ajutorul lipiciului ieftin), valabilă doar în spaţiul poetic, dar care prezintă avantajul unei infinităţi de soluţii. De aici şi dificultatea regăsirii poetei într-o lume de sine creată, a lui who’s who, precaritatea sau geometria variabilă a identităţii-concept: ,,dezorientarea înseamnă desprindere/răzbunarea eului pe trecut” (vierme şi fluture). 

La Carmen Secere, poetă creatoare de multivers (,,multiversul meu întunecat” –scenariu) situat sub zodia imprevizibilului, sunetul lasă urme materiale palpabile, trădându-şi prezenţa şi dincolo de barierele sonice: ,,sunetul aerului dintr-o atingere carnală/imprimă cearşaful” (busuioc).

Soluţia stingerii conflictului dintre carmen contra carmen (,,sunt plătită în migrene”, ,,mă descarc nervos/pe ascuns” –pumnii) ar fi echilibrarea, atenuarea gâlcevei cu sinele, ieşirea din matricea nefirescului (suprarealismul capabil să genereze nebănuite reacţii adverse), comprimarea (până la anulare) a distanţei dintre eu şi sine, pactul, arborarea steagului alb al dezâncrâncenării şi al autorejectării, renunţarea la autoviolentare şi la autoabuzare (,,îmi jupoi amintirile/rup fâşii adânci” –podeaua), repunerea în posesie şi autodespresurarea (,,cineva să-mi dea înapoi/cuvintele”; ,,mă-ncercuiesc strategic/dau de mine” –hohote).

,,Colecţia” de stări explică şi ea ,,domesticitatea” antonimică de tip carmen contra carmen: ,,răscolesc în maldărul/unei tristeţi grele” (kremlin); ,,tristeţea s-a înecat cu atropină” (atlantida); ,,mereu îmi e frică să am nevoie/de ceea ce nu am” (marile zăpezi); ,,emoţiile nu pot fi controlate” (adaptare la pericol); ,,emoţiile se lipesc/pe banda adezivă/între muşte” (jucărie); ,,350 milioane de oameni/sunt depresivi” (râul peştilor); ,,cu gura încleştată/nu pot articula strigătul” (strigăt); ,,spaime dezlănţuite/mă calcă în picioare” (trădare absolută); ,,frica devine putere/slăbiciunile sunt oportunităţi” (şiragul de perle); ,,nimic nu-mi intră în suflet/fără tristeţe” (decoraţii ruginite); ,,murofobia este frica mea iraţională” (frică); ,,nu mai găsesc bucurii/decât pe sub mână” (percheziţie); ,,mă pitesc după frică” (cianură şi mătase). Tăcerii, înstrăinării şi solitudinii le acordă o atenţie aparte: ,,tăcerea e intensă/îmi aud sângele greşelile/inima” (hohote); ,,umplu tăcerea/în somn conjug verbele/păsărilor fără zbor” (tu ce iluzie preferi); ,,strâng la piept/înstrăinarea” (graniţe); ,,pendulez prin singurătatea/care-ţi poartă numele” (suferinţa e animalul din colţ); ,,într-un cub de zahăr/am închis o singurătate/diabetică şi-am fugit din cuvinte” (ochiul de sticlă); ,,străina din oraş/îmi povesteşte viaţa-habar nu are că este/a mea” (cusăturile).

Statutul privilegiat în care se află ochii-organ de simţ poate fi pus în legătură directă cu vizionarismul poetei: ,,scriu pentru orbi // puneţi-mă la zid în numele poeziei/voi trăi” (picătura); ,,să nu-ţi înveţi ochii să mintă” (fractură de menisc); ,,cu puţină şansă îmblânzesc/orbul ochiului” (carmen contra carmen); ,,într-un cerc galben/orbul scrie un nume” (războinici de praf); ,,superficialitatea are ochii albi” (pata de adevăr), ,,te voi învăţa un truc/lasă-mă să-ţi lipesc/ochiul de sticlă” (ochiul de sticlă); ,,sunt goală pe dinăuntru/nu mai trageţi/cu ochiul” (ţinte); ,,acesta nu este un poem/ci un secret al ochilor/deschişi” (cum m-a învăţat o cârtiţă să trec autostrada); ,,mă împiedic/de praguri // ca un orb care şi-a pierdut bastonul” (glorios de singură).

Sintetizând, viaţa pe gheaţă e un amalgam de poeme de tip atlantida (continentul scufundat/dispărut/recuperat pe calea imaginaţiei, în care orice e posibil, oricând -de unde şi pierderea/rătăcirea cu uşurinţă a eului poetic), parapantă (,,când eşti diferit/semeni cu sunetul unui pion/pe terasa blocului”), dirijabil, ,,proiecţii psihedelice”, uneori ,,inofensive”, alteori ,,radioactive” (ce necesită un ,,contor” Geiger special), suprapuneri de imagini, efect-surpriză, derută, continuitate-discontinuitate, evidenţă-,,clandestinitate”, în care o posibilă interpretare hermeneutică nu este însă şi garanţia ajungerii în miezul lucrurilor spuse de poetă, acrobaţii (de)lirice, figurine din lut, abstracţiuni în stare pură, pată de adevăr (cu doza de relativitate inclusă), sevraj-verbiaj, rai şi iad, ,,garou” sau ,,pensă”, căderi în abis, ,,metafore cusute cu aţă” (sperietori), ,,loterie” poetică, ,,însăilare” a petecelor din mantia Arlechinului (a se vedea studiul magistral al profesorului hermeneut Ilie Gyurcsik, Paradigme moderne. Autori. Texte. Arlechini), hazard (în care-şi face loc dubitativul şi contrariantul), refuz al obstacularului, trecere peste zid (iedera), scurtmetraj, automatisme, scenariu, t.n.t., capse detonante cu vădit rol dinamitard (,,dinamita e îngropată în buzunare” –scenariu), ,,radicalism” poetic (în sensul aruncării în aer a convenţiilor poetice), ,,pirotehnie” lirică sau luare a lumii în cap (,,peste tot detonaţii asurzitoare”, ,,îmi iau lumea-n cap/tai sârmele ghimpate/în care se împiedică orizontul” –kremlin; ,,o detonaţie şi prăbuşirea în subteran” –fractură de menisc), linia întâi, capcană, lanternă în ochi, fractură de menisci, (a)simetrii, cumul de idei disparate, sondare a abisalului (,,neantul este ideea fixă/ pe care o măsor/cu rigla” –întuneric şi pietre), ,,real posibil imposibil” (tu ce iluzie preferi), ,,inginerie” (,,potrivesc unghiul dintre materie şi mişcare” –idem), adaptare la pericol, ,,cusătură”, ,,zonă gri” (nuci), ţinte, masă de manevră, locuire în oglindă, încercare de cuprindere a sensului şi a nonsensului.

Carmen Secere,

viaţa pe gheaţă 

/carmen contra carmen/

Bucureşti, Editura Vinea, 2020, 177p.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *