«Să nu îmi fure nimeni vreo zi, dacă nu îmi va da înapoi ceva pe măsura unei pagube atât de mari; spiritul meu să se concentreze asupra sie însuşi, să se cultive, să nu se ocupe de nimic exterior, nimic care să aibă nevoie de un judecător; să iubească liniştea care nu are de-a face cu o preocupare publică sau privată.»
Ori de câte ori ceva mi-a izbit sufletul, care nu este obişnuit să fie lovit pe la spate, ori de câte ori fie că se întâmplă ceva nemeritat, aşa cum sunt multe lucruri în vieţile tuturor oamenilor, fie că nu decurge prea uşor, fie că nişte lucruri care nu sunt de mare valoare cer mult timp, mă întorc la viaţa de om particular. Aşa cum fac şi vitele obosite, pasul spre casă îmi este mai grabnic. Sunt hotărât să îmi închid viaţa între pereţii casei: când spiritul s-a înălţat prin măreţia gândurilor, devine mai ambiţios în căutarea cuvintelor şi doreşte să se exprime la fel de adânc pe cât simte, iar discursul iese în întâmpinarea demnităţii subiectului. Uit atunci de reguli şi de judecata mai strânsă, mă las purtat spre înalt «de o gură care nu mai este a mea».
Ca să nu stărui mai mult asupra fiecărui detaliu, în toate mă urmăreşte această slăbiciune a bunei intenţii. Ba chiar mă tem să nu alunec încetul cu încetul sau, ce este mai îngrijorător, să nu atârn mereu ca şi cum ar urma să cad şi ca acest lucru să nu fie poate mai serios decât cuprind eu cu gândul; pentru că privim cu prietenie lucrurile personale, iar simpatia stă mereu în calea judecăţii.
Cred că multe persoane ar fi putut ajunge la înţelepciune, dacă nu ar fi crezut că au atins-o deja, dacă nu s-ar fi prefăcut a nu vedea în ei anumite trăsături, sau dacă nu ar fi trecut peste unele cu ochii închişi. Nu trebuie să crezi că ne duce mai degrabă la pierzanie adulaţia pentru alţii decât pentru noi înşine: cine a îndrăznit să îşi spună adevărul? Cine, înconjurat de hoarde de indivizi care îl laudă şi îl măgulesc, nu se complimentează cu toate acestea singur? este nevoie nu de leacuri mai tari (peste care am trecut repede, anume ca tu să te opui în unele situaţii ţie însuţi, în altele să te mânii, în altele să stărui cu gravitate), ci de acel leac care apare ultimul, anume să ai încredere în tine şi să crezi că mergi pe drumul bun, nefiind deloc abătut de urmele întretăiate ale multora care aleargă în toate direcţiile, ale unora care rătăcesc tocmai lângă drumul bun.
Ceea ce doreşti, însă, este ceva important, foarte înalt şi apropiat divinităţii: a nu fi zdruncinat. grecii numesc acest echilibru al spiritului euthymia, despre care există
un tratat aparte al lui Democrit; eu o numesc linişte: pentru că nu este nevoie să copiem şi să reproducem cuvintele după forma lor în greacă; este nevoie să desemnăm
în sine lucrul despre care discutăm, cu un nume, care trebuie să aibă forţa, şi nu forma denumirii greceşti.
Prin urmare, căutăm să aflăm cum poate urma spiritul mereu un curs uniform şi favorabil, cum poate fi binevoitor cu sine însuşi şi cum îşi poate privi cu bucurie condiţia şi să nu întrerupă această bucurie, ci să rămână într-o stare de calm, fără a se îndepărta de la ea şi fără a se afunda vreodată: aceasta va fi liniştea. vom cerceta în general cum se poate ajunge la ea; din leacul disponibil pentru toţi tu vei lua cât vei dori.
Între timp trebuie să scoatem afară defectul în întregul lui, iar din acesta fiecare îşi va recunoaşte partea sa. În acelaşi timp, tu vei înţelege cu cât mai puţin ai de lucru în dispreţul de sine în comparaţie cu cei care, legaţi fiind de profesiunea lor strălucită şi chinuindu-se sub povara unui titlu uriaş, stăruie în prefăcătoria lor mai mult de ruşine decât din dorinţă.
Conține dialogurile „Despre liniştea spiritului” și „Despre tihnă”
Traducere din limba latină: Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedău
Ilustrații: Andrei-Florin Maceşanu
Despre Volum:
Cautăm linişte, dar ea se află în noi – în spiritualitatea noastră. Asemenea unui muşchi, calităţile sufletului se dezvoltă doar prin exerciţii permanente. Suntem înzestraţi cu aceleaşi grupe de muşchi, dar fiecare dintre noi le folosim la un potenţial diferit.
Lectura volumului este un astfel exerciţiu, cu ajutorul căruia se formează un spaţiu spiritual interior, capabil să transmită linişte şi tărie. Dialogurile sunt adresate Omului care toată viaţa învaţă să trăiască.
