Preasfințite, ați făcut experiența îmbolnăvirii cu covid și apoi ați consemnat-o într-un jurnal. De ce nu ați vrut s-o uitați ?
M.F. — În primul rând, fiindcă tot ceea ce presupune riscul morții este, cred, inevitabil, o experiență fondatoare. Până când nu admitem că moartea ni se poate întâmpla, s-ar putea să nu fi surprins mare lucru din ceea ce ne este dat să trăim. În al doilea rând, actul de a scrie presupune datoria onestității în dialogul cu cititorii. Amprenta suferinței trăite a obținut în ceea ce mă privește dreptul de a rescrie totul.
În general, încercăm ca răul să ne găsească pregătiți. Ce înseamnă titlul acestei cărți?
M.F. — Un titlu bine ticluit, care intrigă, este un prim pariu câștigat în favoarea cititorului. Adevărul este că nu simțim, din păcate, necesitatea de a fi pregătiți în fața binelui. O asemenea chestiune, care în restul timpului ar putea lăsa impresia de prețiozitate, în vreme de pandemie, își justifică importanța capitală. Această idee se desprinde, de pildă, din dialogul tânărului bogat cu Isus. Acest episod evanghelic ridică puțin vălul de pe intriga jurnalului meu. Consecvent practicii religioase, preocupat de miza interioară a vieții sale, acest tânăr, care are totul pentru a fi considerat un „expert” al binelui, ratează întâlnirea cu Hristos.
În ce măsură experiența îmbolnăvirii a fost o lecție despre credință?
M.F. — De la începutul pandemiei, multora le-a devenit limpede că o parte din răspunsurile existenței nu sunt la îndemâna noastră. Un semn de înțelepciune este să admitem că adesea viața își comunică prioritățile numai sub presiunea evenimentelor. Nu-l putem urma pe Dumnezeu doar ca să ne asigurăm că ne e bine.
E prea puțin să-l considerăm pe Isus „zeul” garant al sănătății noastre. Nu vom surprinde spiritul mesajului său, dacă nu descoperim mai întâi dragostea lui necondiționată față de noi, dragoste care l-a făcut să urce Calvarul. Lumea ar fi sigur mai liniștită și mai bună, dacă ne-am aduce aminte mai des că lucrurile care nu se văd sau care par neînsemnate le fac posibile pe cele mari. E important, de aceea, să admitem că Dumnezeu nu ne iubește doar atunci când ne merge bine. Și, în ultimă instanță, așteptarea Binelui ne permite evitarea multora dintre sfâșierile pe care existența ni le așterne înainte.
Ce le-ați spune celor care cred că virusul este o iluzie sau o formă de manipulare?
M.F. — Hm, delicată problemă! Le-aș spune că libertatea nu există fără răspundere și că să numești răul rău și binele bine nu e ceva aleatoriu. Dialogul fără rigoarea lucidității este lipsit de sens. A avea principii, a fi până la urmă sănătos la minte (cu-minte!) nu e un rod exclusiv al rațiunii. Ajungem să constatăm că, fără situarea în transcendent a moralei, fără referința în eshaton a ideii de dreptate, nici respectul față de semeni, nici planurile umane nu dețin puterea de a se impune de la sine. În viața noastră momentele de cumpănă obligă la o revizuire dureroasă a priorităților. Pandemia ne învață să redescoperim importanța tăriei de caracter, a sacrificiului și slujirii în favoarea celorlalți. Se rescriu negreșit, fără divagări inutile, înțelegerea și iubirea pentru celălalt, loialitatea, și respectul, compasiunea, dar – mai ales – renunțarea la himere.
Cui se adresează acest jurnal?
M.F. — Oricui are bucuria lecturii, dar mai ales acelora cărora nu le mai ajung răspunsurile gata confecționate sau se îndoiesc de eficacitatea bunului plac. Nu te poți aștepta, desigur, să-l câștigi pe cititor imediat de partea, însă multe soluții la îngrijorările noastre ne-ar putea surprinde. Oamenii poate au nevoie să afle că gustul prezenței lui Dumnezeu se regăsește adesea când te socotești slab, neîmplinit și singur. Tocmai de aceea, sunt mai multe șanse de schimbare în cazul marilor păcătoși decât la oamenii mulțumiți de sine.
#lansare 15 aprilie –
De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți
