Ionuț Mircea Marcu. Trei greșeli din istoria recentă a României

Istoria este înțeleasă și predată de cele mai multe ori ca o înșirurire, aproape neîntreruptă, de succese, victorii și decizii înțelepte sau salvatoare. Însă istoria este plină și de greșeli. Acestea din urmă pot să ne ofere cel puțin la fel de multe lecții precum momentele „astrale” ale istoriei, iar istoria modernă a românilor este plină de cazuri din ambele categorii.

Dincolo de opțiunile politice sau ideologice, deciziile economice proaste sunt totuși cele care afectează dramatic viețile oamenilor, uneori chiar pe parcursul mai multor generații. Să luăm trei exemple din istoria noastră destul de recentă ca să înțelegem cum iresponsabilitatea, proasta guvernare sau chiar prostia în gestionarea resurselor ne pot afecta viața de zi cu zi.

Perioada interbelică a rămas în mentalul colectiv al românilor ca o „epocă de aur”, a dezvoltării economice și culturale. Chiar dacă această perspectivă are meritele ei, au existat și decizii mai puțin inspirate. De exemplu, resursele importante de petrol ale României din perioada interbelică nu au fost folosite la potențialul lor maxim, pentru a asigura o dezvoltare economică și socială rapidă a țării. Lucrurile sunt foarte simple. România a exportat masiv petrol atunci când prețul pe piața internațională era foarte jos, reducându-și exporturile exact atunci când prețul a început să crească, în contextul Marii Crize Economice din anii `30. Dacă decidenții politici ar fi înțeles contextul economic internațional și ar fi decis în funcție de aceasta, nu după niște grile ideologice, revenirea economică a României interbelice după criză ar fi fost mai rapidă.

Lucrurile devin și mai dramatice când ne referim la perioada regimului comunist. Dictatura comunistă a dus la o politică de urbanizare rapidă și deloc calculată, la o industrializare aproape forțată și fără bază economică și la naționalizarea întregii economii sub controlul Partidului Comunist. Sunt multe greșeli de analizat în perioada comunistă, dar greșeala cea mai mare, și care este până astăzi considerată inexplicabil ca o reușită, este plata datoriei externe, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Originea acestei decizii vine din obsesia lui Ceaușescu, care, în înțelegerea lui extrem de limitată a funcționării economiei, credea că datoria externă însemna dependență de străinătate. În contextul unei crize internaționale a petrolului, care într-adevăr a dus la creșterea dobânzilor plătite de România, decizia lui Ceaușescu de a plăti datoria externă la sfârșitul anilor 1980 a avut efecte catastrofale. Pe lângă declanșarea unei crize economice sistemice a regimului comunist, care a dus la prăbușirea lui violentă în decembrie 1989, penuria alimentară, cozile la alimente, dispariția bunurilor de larg consum, oprirea electricității și a căldurii, au afectat direct și dramatic viețile românilor. România nu a mai avut datorie externă în 1989, este adevărat, însă asta nu a ajutat la nimic. Ba dimpotrivă a accentuat criza economică, decalajul față de țările dezvoltate și sărăcia vieții de zi cu zi. Ideologia a prevalat în fața gândirii economice științifice, iar rezultatele au fost grave.

Prăbușirea regimului comunist și complicata tranziție către economie de piață și democrație nu este nici ea o perioadă lipsită de greșeli. Dincolo de mândria națională, adevărul este că industria și economia românească în 1990 erau falimentare. Sloganul „Noi nu ne vindem țara”, lansat cu scop politic în anii 90, a făcut ca lucrurile să fie și mai rele. În loc de reforme reale, sustenabile și echilibrate, guvernanții au decis să închidă România pentru investitorii străini și păstreze artificial în activitate marile centre industriale, chiar dacă erau de mult pe pierdere. Consecința a fost prăbușirea economică a României. Economia României postcomuniste a ajuns să fie doar trei sferturi din cea comunistă, iar țara noastră a fost aproape de a intra în incapacitate de plată în anii `90. Privatizarea de multe ori pentru a sprijini noii „capitaliști”, iar multe dintre marile centre industriale au fost vândute la bucată pe nimic. Interesele mărunte au avut câștig de cauză în fața asigurării unui trai decent pentru populație.

Ce ne învață aceste trei lecții despre greșelile dintre trecutul României? Trecutul ne arată că dezvoltarea, prosperitatea și depășirea decalajelor se pot face numai atunci când deciziile se iau obiectiv, la rece, nu după interesele mărunte, de moment, ori conform unor calcule politicianiste. Istoria ne demonstrează că buna guvernare a unei țări înseamnă responsabilitate și gândire pe termen lung.

Ionuţ Mircea Marcu este istoric și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul Istoria modernă a românilor: 1820-2020.

Tags: ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *