Legiuitor cuantic (fragment literar)

Primise postul de paznic la metrou.  Simțea cum îl cuprinde un sentiment puternic de bucurie, iar faptul că în sfârșit putea servi justiția nu-l lăsa să doarmă noaptea. A trecut prin multe examene crâncene, care l-au obosit atât fizic cât și psihic. La un moment dat nu mai avea mari așteptări, mai ales că deja la Academia de Poliție picase două probe, cea de beletristică unde i se reproșase că scrie prea frumos și corect, nu avem nevoie de intelectuali d-ăștia ca tine,  şi cea de abilităţi, cu figurile geometrice ce trebuiau introduse în slotul potrivit a luat nota 10, cumva le-a nimerit pe toate, unde comisia de la jandarmerie a fost dezamăgită. Părea că totul e împotriva lui, nimeni nu-i aprecia efortul, ba chiar a fost amenințat că dacă mai continuă cu acest comportament conștiincios, politicos și etic , va fi trimis la un centru de reeducare.

Ar fi avut o șansă la departamentul de call center, doar că îl plictisea ideea că trebuie să asculte atâtea telefoane și să participe la discuții interminabile despre tot felul de afaceri. Lipsea aventura. În plus, ca să devină centralist, avea nevoie de o coloană vertebrală dreaptă și un simț al răspunderii față de patrie deosebit, iar el de ceva timp se cocoșase. Dispăruse visul legat de bucuria de a șantaja oameni, de a urmări pe cineva, pe jos sau cu mașina ca în Taxi Driver, filmul lui preferat, ocazia de a mângâia nasul însângerat al unui cetățean care prezenta un interes politic, colegul lui de serviciu blond, cu ochi albaștri și mâini puternice, dar cu o fobie față de orice obiect sau organ cu aspect falic, You desire and do not have, so you murder. You covet and cannot obtain, so you fight and quarrel (James 4:2-3). După multă trudă și timp pierdut, a primit un telefon din partea unei companii de transport subteran și i s-a oferit un loc de muncă, potrivit pentru stilul său de viață. A acceptat pe loc și a început să strige prin casă de bucurie.

Acum s-a întors roata, el deține controlul în tren, și nimeni nu-i poate contesta autoritatea. Se plimbă printre vagoane în marș triumfal și observă atent călătorii. Se gândește la modalități de a crea un spațiu mai plăcut pentru toată lumea, un lucru destul de greu, cine ar mai face aşa ceva? Oamenii au devenit din ce în ce mai superficiali la locul de muncă și chiar în viața de zi cu zi. Așa că învățat tot despre tren, locațiile neoanelor, difuzoarelor, dimensiunile geamurilor și ale ușilor, tipul de motor, diametrul roților și al becurilor roșii de atenționare, Atenție se închid ușile, strigă puternic înaintea mesajului înregistrat. În vagoane e liniște, lumea stă drepți în picioare sau pe scaun, nimeni nu vorbește, deranjul fonic este strict interzis în metroul lui. În zilele bune mai prinde câte un individ care citește (nume de cod: parazit) și aleargă spre el, îi smulge obiectul din mâini și-l calcă in picioare, apoi emite un avertisment în scris. Pericolul poate izvorî de unde nu te aștepți, din burduful de cauciuc care unește vagoanele, sau dintr-o carte. Trebuie sa fii mereu pregătit. Simte că nu e plătit îndeajuns pentru ceea ce face, dar mândria că este un cetățean de onoare și contribuie la bunul mers al societății este mai presus de orice. A sacrificat până și un câine sub roțile trenului, pentru a da un exemplu stăpânei (nume de cod: bucureșteancă cu bani) și restului de spectatori (posibili agitatori) că nerespectarea regulamentului intern ce implică botniță și lesă va fi aspru contravenționată. Cel puțin în țările civilizate așa se întâmplă, doar că ăia nu știu ce este jertfa față de locul de muncă și doar dau amenzi. Zilele trec și el se ocupă de liniștea din subteran. Oamenii au devenit mai ascultători și liniștea domnește în metrou, dar asta îl forțează să urce dintr-un tren în altul, uneori chiar și în mijlocul curselor. Devine din ce în ce mai obositor, dar e mulțumit că face treabă bună.

Azi a nimerit o zi de sărbătoare și nu găsește pe nimeni de protejat. Metroul este gol și atmosfera dă o senzație apăsătoare, puțin sumbră. Poate l-a luat valul și a venit prea devreme, lumea la ora asta nu intră la metrou. Se uită la ceas și observă că e ora 8 dimineața, ar trebui să fie circulată zona, măcar puțin. Intrările sunt goale, scările rulante stau nemișcate, iar din difuzoare se aude o muzică, însă nu-și dă seama ce e. Probabil că cineva îi întinde o farsă. Începe să alerge printre peroane și stații, intră în diferite încăperi, depozite, birouri, centre de comandă și nu găsește nimic. Pe camerele de supraveghere nu surprinde nici o mișcare. Se întoarce pe un peron, coboară încet pe o șină și începe să parcurgă tunelurile pe jos cu atenție, nu cumva să atingă ceva ce l-ar putea curenta. S-ar mulțumi să găsească măcar un huligan care umple pereții cu graffiti dar găsește niște desene ciudate care seamănă cu niște oameni ce strălucesc în întuneric. Ajunge într-o zonă necirculată de călători. Continuă să meargă, se uită în stânga, apoi în dreapta și aude doar un zgomot asurzitor. Închide ochii de spaimă crezând că e un vis urât, pesemne că se agită prea mult cu serviciul și de la o vreme doarme cam prost. Deschide ochii, recunoaște tavanul apartamentului, draperiile trase și zgomotul televizorului rămas aprins. Stă întins pe fotoliu, în timp ce respiră foarte greu. Alături de el în cameră se află două persoane, dintre care nici una nu seamănă cu nevasta lui. Unul fumează o țigară și caută prin sertare, iar celalalt îl privește insistent. Îl recunoaște pe cel din fața lui, trebuiau să fie colegi de academie, ce mare s-a făcut blondul. Nu e în stare să-și dea seama ce se petrece, nici măcar să întrebe scopul vizitei că deja primește o avalanșă de pumni direct în nas, apoi în ochi și în barbă. Se pare că a cam întrecut măsura, abordarea lui față de jobul de paznic a nemulțumit anumiți indivizi, te-ai luat prea în serios și ai deranjat lumea, no temptation has overtaken you that is not common to man. God is faithful, and he will not let you be tempted beyond your ability, but with the temptation he will also provide the way of escape, that you may be able to endure it (Corinthians 10:13), iar acum înveți să stai la locul tău. Când nu mai reușește să-și țină ochii deschiși din cauza loviturilor, cade lat pe podea și visează din nou. Se trezește înapoi în tunel, dar de data asta pe lumină. În spatele lui se apropie cu mare viteză doi ochi în forma farurilor unui tren.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *