Tatiana Niculescu – Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale (1)

Nici una dintre aventurile erotice ale acestei cărţi nu a avut loc în vremea noastră, când fie o înregistrare privată pe iPhone, fie o cameră de luat vederi amplasată pe străzi sau în holul hotelurilor ar fi putut să conducă la limpezirea evenimentelor. Realitatea acestor iubiri petrecute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau în prima jumătate a secolului XX, se bazează pe consemnări ulterioare, istorice sau biografice, pe povestirea lor filtrată de amintiri, dorinţe ori distilări sentimentale tardive. Scriindu-le așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut în vremea lor, am schimbat adesea povestitorul, care este mereu altul decât cel care s-a aflat la originea versiunii oficiale. De aceea am numit aceste istorii de dragoste nepovestitele iubiri, adică acele părţi, versiuni ale întâmplărilor, niciodată istorisite până acum, dar având și ele dreptul de a fi măcar gândite. (TN)

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

Frank și Lisabetta: Un spion la curtea reginei Maria 

După aventura cu însurătoarea necugetată a fratelui ei Carol și ca să se evite vreun nou scandal, Lisabetta fusese supusă unei discipline de fier, care rareori îi permitea să mai părăsească palatul. Dar grădinile din jur aveau atâtea locuri ferite de priviri, iar palatul atâtea odăi în care se putea furișa, atâtea firide tihnite unde putea să citească romane de dragoste, să viseze cu ochii deschiși sau să deseneze. Știa că Frank Rattigan era un apropiat al familiei încă din vremea refugiului la Iași, însă abia acum, la cel de-al doilea mandat al lui în România, avea prilejul să-l cunoască mai pe îndelete, la ceaiurile și seratele organizate de regină. Altminteri, ieșea atât de rar, și numai supravegheată de cerberii de încredere ai mamei ei, și vedea atât de puţină lume! Într-un fel, fata asta îl invidia pe frate-său Carol că avusese curajul și nebunia să fugă cu iubita lui, chiar dacă, pe urmă, abia scăpaseră cu obrazul cam terfelit dintr-un scandal imens și lucrurile se dovediseră foarte complicate. Un mic dineu prelungit cu o audiţie de muzică clasică, într-o seară caldă de vară, era prilejul cel mai bun pentru o plimbare în grădinile palatului. Oricine ar fi socotit că, însoţită de tata, Lisabetta se afla pe mâini bune. Iar ea era, în sfârșit, liberă pentru câteva ore măcar să se piardă în braţele acestui fermecător de calculat aventurier englez care îi va mărturisi că avea să părăsească România în curând pentru un post încă și mai important.

Cartea va fi în librării pe 5 februarie, dar este disponibilă la precomenzi cu autograf pe site-urile librariilor:

Cărturești,

Lib Humanitas

Libris.ro

librarie.net

Diverta

 

Tatiana Niculescu este scriitoare, a impus în literatura română contemporană genul biografiei interbelice prin volumele Seducătorul domn Nae.Viața lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas 2020); Regele și Duduia.Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas 2019); Ei mă consideră făcător de minuniViața lui Arsenie Boca (Humanitas 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor(Humanitas 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorință (Humanitas 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas 2006), urmat de Nopțile PatriarhuluiPovestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscutTăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas 2017) și Cartea Întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri (Humanitas 2019) și a îngrijit volumul Regina Maria, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *