Stagnanță

lui Șerban Foarță, cu delicatețe

 

Dunărea la Calafat în timp real și cocorul pe cer în abandon

zilele se sting conversație rotundă cu miez de nucă-n cădere 

din rama tabloului se dezlipește monoton cuvântul flagranță

ce forme necunoscute de relief depresiuni văi canioane strâmtori defilee 

senzație de compresiune rășinoasă caut să-nțeleg acest peisaj 

de ce între munți se cască miros de molid de mastic indolent

de fag în putrefacție de neant câte miresme pe-o creangă de brad

ce bine ar fi să ne vedem cu toții pe-o bancă-ntr-un parc

mănușa din dantelă neagră (bunica o purta la concerte când mergea) 

inițiază un duel ca de la mine la tine ca de la noi la ceilalți

să scriem poeme cu rimă și ritm prelungi ca o cascadă dinspre alte lumi

prinsă-ntr-un film cu actori de mâna a doua cineva mă-ntreabă cât e ceasul 

mă pregăteam să-i explic unei păpădii (în franceză pissenlit

care e diferența dintre o formațiune glaciară 

și una pretins diluviană adică pleistocenă

„Nu mai adie vântul în parcuri, parfumat”

vecinul de la șapte își acordează furibund vioara  

doar scrisul mă ține pe linia de tangaj 

pianotate note semne-n delir și alte forme 

vibrează-au ralenti cu-o urmă de sacâz în ea o coardă

e-o lege a firii să privești cum desenează pe cer cocorii

la crepuscul un nor din care ies pui bălțați   

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *