Cafeneaua Harlem

 

  • O cafea americană s-o iau la pachet, sau mai bine un cappucino.

Barmanul mă ascultă apoi se întoarce să o prepare. Cer și un croissant, rog să fie încălzit, și un brownie.

  • Ne-am pierdut speranța anul trecut, a zis el. Anul ăsta o să ne obișnuim cu situația. La fel e și cu gustul cafelei când o schimbi. La început e rea, apoi îi găsești calități.

Barmanul a zâmbit sub masca neagră, se vede după ochi.

Cafeneaua Harlem e la bulevard, are câteva mese în interior, goale, și două mese mici afară cu scaune, pături și încălzitoare. E foarte frig, o iarnă grea. La una dintre măsuțe o fată și un băiat, zgribuliți, ea poartă o căciulă cu un ciucure mare, își încălzesc mâinile pe paharele din carton, apoi sorb amândoi în același timp din cafea. Mă uit la ei, parcă ar fi din poveștile lui Andersen.

  • Capuccino, latte art, e greu să obții inimioare, am zis și eu ca să fac conversație și să mai adast în interior.
  • La început e dificil, mi-a luat un an întreg să învăț să fac inimioara, laleaua, feriga. Pot face și un scorpion, da’ e mai greu. De când cu nebunia asta, nu mai folosim cănile de porțelan să nu transmitem virusul. Am primit chiar ieri o stivă nouă de pahare de carton imprimate cu sigla noastră. Trei dimensiuni, uite.
  • De ce la americani dimensiunea mai mică de cafea se cheamă Tall? Apoi Grande și Venti? Nu are nicio noimă.
  • Demi, short, tall, grande, venti, trenta….astea sunt. Nu peste tot…
  • Mărimea contează, cum s-ar zice, și pe loc aș vrea să-mi retrag cuvintele.

Barmanul zâmbește cu ochii, masca neagră îi stă bine. Pe ea scrie Cafeneaua Harlem cu litere argintii. Eu cu căciula mea neagră și masca neagră aș putea fi confundată cu un spărgător de bănci. Înainte să înceapă toată nebunia. Prin cuvintele astea poți descrie o stare, o acțiune, o filosofie de viață, un nou program social, un experiment medical, orice. Sau poate fi o scuză atunci când nu vrei să vezi pe cineva: să treacă toartă nebunia. Nu trebuie să mai adaugi nimic, e de la sine înțeles. Dar câți dintre noi oare o să se și vadă cu oamenii respectivi când „o să treacă toată nebunia”?

Mă gândesc cu groază că trebuie să ies în stradă și să-mi beau cafeaua în mers ca americanii. Până la primul semafor o să fie deja rece. Iarna următoare probabil că o să apară pahare din carton termoizolant și semafoare care țin puțin, traficul o să scadă.

  • Multe ciudățenii, a zis barmanul în timp ce pregătea microspuma de lapte.
  • La magazinul de lângă e un bătrânel care-ți măsoară febra când intri, are un termometru mic alb. M-a privit cu blândețe și mi-a făcut semn discret să intru așa, i s-a făcut milă de mine și de stratul de mâneci și mânuși pe care aș fi fost nevoită să-l îndepărtez pentru un petic de piele. Nu s-a gândit la frunte…
  • O să-l prindă pe cameră într-o zi…Să-ți arăt pe insta o fază, și a lăsat cana nichelată deoparte. E o filmare de acum vreo doi ani cu un bodyguard care controla de arme oamenii care veneau la un meci. Ia, uite, dă și el din mâini aiurea, plictisit, ce arme frate, ai fi intrat și cu un kalașnicov vârât în cur….

Am rămas cu gura căscată, dar nu se vedea din cauza măștii. El și-a cerut scuze imediat pentru nepotrivita familiaritate. Așa e când stai mai mult singur, un barman singur cu barul. Oricum nu mă grăbeam să plec, era bine înăuntru. Tinerii Andersen de afară se hârjoneau. Crăiasa Zăpezii întârzia, probabil era la coada imensă de la poștă sau se programa online cine știe pe unde.

  • Am învățat să fac flat white, cappuccino, long black, magic, ristretto, short macchiato, short black, long machiato. La un curs în Harlem. Ce vremuri. Am cunoscut și o franțuzoaică, nu e cum se spune, că vor sex cu orice preț, acum oricum e greu să te mai cuplezi cu cineva, mai bine stai cu chirie mică în fanteziile tale. Îmi cer scuze, mereu depășesc măsura, devin prea intim…
  • Ce e aia flat white?
  • Seamănă cu un latte dar e mai mic, cu mai puțină microspumă…

Barmanul s-a întors să schimbe muzica. Monaldin, Femme like you pusă în buclă. Parcă se făcuse și mai cald. Pe youtube găsești ce vrei mai ales când dorești să spui ceva și nu-ți găsești cuvintele.

  • Cică se ia dacă stai în interior cu alte persoane, la distanță mai mică de 2 metri pentru mai mult de 15 minute, a zis barmanul în timp ce turna microspuma.

Privesc pe geam. Cafeaua o să fie gata în curând și o să plec cu cartonul în mână și cu punga cu croissant și brownie. Strada e goală. Cei doi Andersen sunt tot acolo, pătura fetei a căzut, el își ia iubita pe genunchi și se sărută nestingheriți. Băiatul îi ține capul drăgălaș cu o mână și îi mângâie maxilarul. Barmanul a scăpat cafeaua mea pe jos, și-a cerut scuze, o reface imediat. O să-mi facă și un cadou din partea casei, un frappé.

Acum mai mulți ani eram pe un vapor spre Creta, luasem o cabină, voiam să dorm tot drumul, lăsasem bagajele nedesfăcute, muream după o cafea, iubitul meu de atunci, la fel. Pe puntea de sus, la bar, grecii erau veseli, marea destul de calmă, noaptea adâncă. Un frappé grecesc (nu are frișcă) e poarta spre infern, exact ce doream după plictiselile vacanței, după mângâierile aproape platonice, pielea mea voia să se excite cu orice preț. El citise toată vacanța un bestseller „Spermă și alint”. Eu urăsc bestsellerurile, mă calcă pe nervi ideea că în spatele succesului stau banii. Ca să te trezești trebuie să te lovească ceva. Nu merge doar cu gândirea pozitivă. E ca-n seria de clipuri umanitare care rulează pe youtube cu mărturii ale copiilor israelieni bolnavi de cancer, mi s-a strâns pielea pe mine, mi s-a întunecat sufletul. Noaptea aia am stat cu ochii la stele. Inimaginabil de frumos.

  • Nu vreau frappé, nu te supăra te rog. Nu pot să mai dorm.

Barmanul și-a tras masca pe nas și s-a oprit o secundă din ce făcea. Avea ochi albaștri și senini. Am întors o clipă privirea, amorezii plecaseră. A început să ningă. Barmanul și-a pus niște ochelari cu ramă neagră și și-a continuat treaba. Mă aștepta un drum prin frig, aici e cald, am depășit cele 15 minute despre care se spune că sunt sigure, o siguranță artificială, cafea la carton, o folie de plexiglas pe tejghea, o singurătate împărțită-n două. Discuția se încheiase, subiectele se epuizaseră. O privire pe furiș poate încălzi inima. Când ți-e bine te bucură și o hârtie mototolită aruncată-n  noroi.

Ninge liniștit, în prima oră orașul e imaculat. M-am așezat la masa la care stătuseră Andersenii. De câte ori trec pe aici privesc cele două mese lăsate afară, legate cu lanțuri, acoperite de praf sau de gheață depinde de anotimp. Cafeneaua Harlem dăduse faliment, pe ușă era un lacăt ruginit. În interior, pe tejghea încă se mai puteau vedea ochelarii cu ramă neagră ai barmanului.

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *