O parte a nefericirii este umbra sau oglinda nefericirii: nu numai că suferi, dar trebuie să te mai și gândești la faptul că suferi. Eu nu numai că trăiesc jalea fiecărei zile, dar zi de zi mă și gândesc că îmi petrec zilele în durere. Oare aceste însemnări îmi agravează starea? Oare ele nu fac decât să îmboldească învârtirea minții mele ca o morișcă în jurul aceluiași unic subiect? Ce pot să fac? Mi‑ar trebui un medicament, iar cititul nu e un medicament destul de puternic. Punând totul pe hârtie (totul? – nu: un gând dintr‑o sută) sper să mai ies puțin din mine.
…..
Cancer, cancer și iar cancer. Mama mea, tatăl meu, soția mea. Mă întreb cine mai urmează. Și totuși H., murind din această cauză și fiind conștientă de asta, spunea că această boală n‑o mai îngrozea ca pe vremuri. Confruntate cu realitatea nemijlocită, denumirea și ideea în sine a bolii au pălit. Într‑un fel, o înțeleg. Și e o constatare importantă pentru că nu ți se ivesc pur și simplu în cale Cancerul, sau Războiul, sau Nefericirea (sau Fericirea), ci le trăiești în clipele și ceasurile în care vin peste tine. Cu tot felul de suișuri și coborâșuri. Cu multe pete de întuneric în perioadele cele mai bune și cu multe licăriri de lumină în perioadele cele mai rele. Nimeni nu e confruntat în totalitate cu ceea ce numim „lucrul în sine“. Dar îl numim greșit. Lucrul în sine este alcătuit din aceste urcușuri și coborâșuri: restul e o denumire sau o idee. E de necrezut de câtă fericire, chiar de câtă veselie am avut noi doi parte după ce ne‑am pierdut orice speranță! Cât de mult și de tihnit am vorbit în acea ultimă noapte și cât a fost de întremător!
C.S. Lewis
De ce, Doamne?
O radiografie a suferinței
Prefață de Andrei Pleșu
Traducere și note de Tatiana Niculescu
Humanitas 2020
