Montaigne – Eseuri. Cartea întâi (1)

De curând, retrăgându-mă la casa mea, hotărât, pe cât îmi va sta în putință, să nu-mi mai pese de nimic, afară de a petrece în tihnă, eu cu mine însumi, puținul ce-mi rămâne de trăit, mi s-a părut că nu-i pot face minții mele dar mai de preț decât a o lăsa să trândăvească în voie, să stea la taifas cu sine, domolindu-se și bizuindu-se pe ea însăși. Nădăjduiam c-o va putea face mai lesne de-aci înainte, căci devenise între timp mai așezată și mai coaptă. Când colo, găsesc că leneveala face mintea mereu schimbătoare, și că, dimpotrivă, bidiviul scăpat din frâu se-avântă mai abitir decât încălecat, plăsmuindu-mi de-a valma atâtea năluciri și atâtea arătări năstrușnice fără de șir și noimă, încât, pentru a le cerceta pe îndelete nerozia și ciudățenia, am început să le aștern în scris, nădăjduind să-l fac cu timpul a se rușina de ele.

Montaigne

Eseuri

Cartea întâi

Traducere de Vlad Russo

Humanitas, 2020

Editie cartonată

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *