Felix Aftene & Lucian Dan Teodorovici;  „Mustața lui Dalí și alte culori” (3)

„În timp ce se îndrepta spre cârciuma de sub felinare, unde obișnuia să ia cina în unele seri frumoase, artistul a observat în dreapta lui că, în locul reclamei de fontă, ornată cu litere arămii, pe care o știa de atâţia ani și pe care se reliefa inscripţia „Cabinet de curiozităţi“, apăruse un panou luminos cu LED‑uri, pe care scria, roșu pe negru, „Pet Shop 8.00‑20.00“. S‑a uitat la ceas, mai era aproape o oră până la închiderea programului afișat pe panou, așa încât a pus mâna pe clanţa ușii și a pășit în interior. S‑a auzit un clinchet când a trecut pragul, apoi nimic. În afara amenajării interioare complet diferite de cea pe care o știa, nici o prezenţă, nici un zgomot, nici un miros, nimic. Și nici un om care să‑l întâmpine. Ezitant, artistul a făcut câţiva pași spre zona din fundul încăperii, unde înainte zăceau antichităţi egiptene culese de cine‑știe unde de fostul proprietar. Acolo, dintr‑o colivie aflată pe un raft, a răzbătut mai întâi un ciripit suav, iar de după el, ca de după o cortină cântătoare, s‑a ivit în câteva clipe și autorul melodiei: un sticlete colorat în roșu, maro, negru, alb și galben, prin nimic diferit de toţi sticleţii coloraţi în roșu, maro, negru, alb și galben din lumea asta. Sau, pentru că în mod cert printre cititorii cărţii de faţă se numără o mulţime de ornitologi, să spunem așa: un sticlete colorat în roșu, maro, negru, alb și galben, prin nimic diferit de toţi sticleţii din lumea asta care răspund la prenumele Carduelis Carduelis și la numele de familie Fringillidae.”

Capitolul VI. Fragment din „Mustața lui Dalí și alte culori”, de Felix Aftene & Lucian Dan Teodorovici, pictoroman care a apărut la Editura Polirom la finalul lunii septembrie 2020.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *