Ana Blandiana – Soră lume (5)

O parte din paginile acestei cărți se referă la lumea de dinainte de 1989, o alta la cea de după, și cu siguranță ambele dovedesc nu numai cât de mare este deschiderea compasului între vârfurile căruia mi s-a desfășurat viața, ci și cât de mult s-a schimbat lumea în acest timp care este viața mea. Portretul acestei lumi în mișcare este compus din întâmplări pe care le-am trăit, cărora le-am fost personaj sau cărora le-am fost spectator și martor, întâmplări care se petrec în marea lor majoritate în străinătate. Folosesc acest termen „în străinătate“ cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89, chiar dacă de 30 de ani încoace amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut, nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

Doar că, pentru mine, atunci, ca și acum, soluția a fost întotdeauna aceea de a mă întoarce acasă. Acasă în țara mea, în orașul meu, în casa mea, în camera mea și – în cele mai grele momente –, atunci când toate acestea tindeau să-și piardă consistența, în pagina mea A4.

Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele. Iar în acest sens, cartea care începe este, desigur, și o carte de memorii, doar că ea nu povestește istoria mea, ci momentele în care mi s-a părut că descopăr cum, trecând prin mine, istoria face sens.

Ana Blandiana

Soră lume; Humanitas 2020

Volumul SORĂ LUME va fi disponibil în librării începând cu data de 23 noiembrie.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *