De la 1834 citire: o cronică în versuri a politicii româneşti

Ceea ce era cuprins, ca o promisiune în anexa din “ Rumânii fericiţi”: devine, o dată cu “ Tiranul cu nas mare şi suflet foarte mic” , una dintre cele mai interesante şi ambiţioase încercări de a schiţa istoria modernităţii noastre politice. Cartea lui Cristian Preda, marcată de un fond de sensibilitate ironică ce evocă insectarul maiorescian din “ Critice”, se află la graniţa dintre istoria politică, istoria ideilor şi istoria literară. Obiect interdisciplinar, ea impune prin dozajul, atent, de comentariu erudit şi subtilitate în identificarea acelei expresivităţi involuntare aflate în materialul ce constituie obiectul studiului ei. Cristian Preda oferă, prin acest excurs, o cale de acces în imaginarul politic al românilor: versurile ocazionale sunt redate contextului care le dă naştere şi le explică, iar conversaţia dintre istorie şi text este fecundă şi generatoare de sens.


Căci în România, şi nu numai, literatura versificată cu intenţii politice, (fie ele encomiastice, satirice sau propagandistice) este un portret în mişcare al lumii pe care o oglindeşte. Dincolo de naivităţi, dincolo de locuri comune, dincolo de grotesc, ea transcrie starea de spirit a vremurilor cu care este contemporană. Cronică a marii istorii, literatura politică versificată nu este doar o simplă notă de subsol: investigaţia lui Cristian Preda, vastă şi impresionantă prin rigoarea metodologică, dezvăluie un şantier ce este departe de a fi unul epuizat şi irelevant.

Literatura pe care o antologhează şi examinează Cristian Preda este una ocazională, ivită din ambiţia autorilor ei de a-şi marca poziţia în raport de putere şi de mizele ei. Ea este diversă şi deconcertantă şi orice încercare de a o reduce la un numitor comun simplificator este destinată eşecului. În acest continent accidentat regăsim epigrame, cronici versificate, poeme, texte de propagandă electorală şi, nu în cele din urmă, mostre de sensibilitate totalitară. Materia literaturii politice versificate recuperează, graţie naturii ei proteice, curentele care agită România de după 1834. Drumul de aproape două secole, de la domnitorii regulamentari la Viorica Dăncilă, este jalonat de aceste obiecte salvate din pagini de reviste sau, în timpurile noastre,extrase din oceanul erei digitale.

Metoda pentru care optează Cristian Preda este una a rigorii cronologice şi interpretative. Literatura în versuri este redată unui timp al cărui contur este precizat în detaliile sale de istorie politică- versificaţia, abundentă, însoţeşte dezvoltarea şi decăderea unor regimuri politice. Secvenţele decupate în volum marchează creşterea şi descreşterea formelor de organizare la români: versurile încadrează alegeri, confruntări de idei, candidaturi,tiranii, lovituri de stat, crime, totalitarism, revoluţii.

Literatura versificată se adaptează unui context de producere al textului: absenţa ori prezenţa libertăţii de exprimare este unul dintre factorii decisivi. Epigrama politică, inofensivă în regim de pluralism, fie el şi limitat, devine o infracţiune ce atrage represiunea în dictaturi: cazul lui Al. O. Teodoreanu este, poate, cel mai elocvent.

Citite ca acompaniament al istoriei româneşti de după 1834, versurile din cartea lui Cristian Preda îşi dezvăluie un potenţial de semnificaţie ce trece dincolo de calitatea lor estetică, ( cel mai adesea precară ). Ele traduc, în succesivele lor avataruri, mutaţiile spaţiului politic însuşi. Instinctul de arivism al scriitorilor ce se visează artişti de curte este acelaşi, dar ceea ce se schimbă este obiectul omagiului lor. Tranziţia de la elogiul unui domnitor la exaltarea dictaturii şi a crimei de stat face parte din acest itinerariu consemnat de cercetarea lui Cristian Preda. Naivul Hrisoverghi are corespondent, peste timp, pe imundul şi proteicul Adrian Păunescu.

Schimbările de sensibilitate şi de instrumente din politica românească modelează profilul acestei literaturi politice versificate. Inocenţa de început este, înlocuită de virulenţa pamfletară ce însoţeşte, după 1919, votul universal masculin. Radicalizarea ideologică conduce, firesc, la radicalizarea expresiei înseşi. Caricatura este înlocuită de denunţ şi de demonizare. Antisemitismul anilor interbelici se regăseşte topit în invitaţiile, versificate şchiop, la discriminare şi violenţă motivată rasial. Autorii acestor texte sunt angajaţi în lupta al cărei scop este apărarea purităţii româneşti de “pericolul iudaic”. Ruptura de după 1938 provoacă impunerea unei literaturi encomiastice, menite să încadreze cultul personalităţii fără de care tiraniile moderne nu pot fi imaginate.

Literatura în versuri capătă, în comunism, poziţia de vehicol al propagandei ce acordă justificare crimei şi delaţiunii. Stalinismul furnizează modelul pe care îl va urma regimul comunist,până la capăt. Poezia politică este forma ideală prin care agitaţia şi educaţia ideologică se realizează. Realismul socialist înseamnă apogeul abjecţiei intelectuale. Versurile acestei epoci sunt probe în dosarul unui regim ilegitim şi criminal.

Literatura politică în versuri constituie, în variatele sale întruchipări, cronica istoriei românilor. Produsă în libertate sau condiţionată totalitar, inocentă sau brutală, ea însoţeşte drumul care se deschide la 1834. Cartea lui Cristian Preda imaginează o oglindă necruţătoare aşezată în faţa noastră, alcătuită din fragmente de voci şi de timp.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *