Marile probleme ale Țării – reportaj prozaic de sezon –

În ciuda vicisitudinilor rămânem clasici, romani adică : primum vivere deinde filosofari, cu specificația că de filosofat se filosofează mai tot timpul  pe lângă, indiferent de subiect.

Cum bine știm din strămoși, toamna se numără și se culeg roadele cu deja cunoscuta văicăreală națională că „nu sunt cum au fost…”. Deci românii nu vor pune aproape nimic în cămară pe rafturi sau, oricum, mai puțin și evident mai scump decât în anii trecuți.

Bulionul: românii nu vor mai fierbe bulion ca în anii trecuți, aflăm „din surse”; într-o mare piață urbană, doamna Maria, ca o adevărată gospodină,  se aprovizionează pentru bulion; pipăind zeci de roșii constată că „sunt scumpe”; desigur nici dumneaei ne mai fiind   cum era, la inteligenta întrebare „cum vi se par roșiile anul acesta?”, răspunsul va fi „nu mai e cum erau”.  În mediu rural atmosfera e mai destinsă: tanti Mărioara fierbe bulion într-o oală imensă ușor afumată în timp și cu „defecte” de email, semn că datează (recipientul) din perioada de glorie a  producătorului Emailul Roșu din Mediaș. La inteligenta întrebare „de când faceți bulion, tanti Mărioara?”, în timp ce amestecă cu calm, intervievata dă discutabilul  răspuns „de când mă știu, maică…”; e evident că bulionul îl face din zori, însă răspunsul trădează o stare de inconștiență până la o anume etate, căci nimeni nu prepară nimic de când se știe. 

Zacusca: anul acesta românii nu vor mai înghesui borcanele cu zacuscă pe rafturi; ingredientele s-au scumpit; doamna Ileana, gospodină urbană cu tentă de periferie, studiază mesele din piață și constată că „anu ăsta voi pune mai puțin… scump… foarte scump” după care pleacă cu câteva plase (arhi)pline… dovadă că are coloana sănătoasă (la propriu…). La țară, tanti Leana prepară deja zacusca după o rețetă moștenită de la străbunica pe care în fapt nu o cunoscuse niciodată dar sună bine; cu tipică fudulie mărturisește că a mai pus în cămară vreo trei rafturi ca să încapă borcanele… Deducem cu reportericească subtilitate că le dă și copiilor, deși aflăm  că numiții sunt peste ocean. După cum devine clar de ce borcanele nu vor mai sta înghesuite pe rafturile din șpais. 

Murăturile: „din surse” reiese limpede că românii nu vor mai avea murături în iarnă precum înainte, friptura de porc va geme la Crăciun după murături precum măruntaiele celor în sărbătoare. Sugestia nu concordă cu isteria  fie și pentru faptul că rezultă clar că românii vor avea porc, fiind mai puțin vegani de data aceasta. Doamna Eugenia, gospodină adevărată, pipăie din priviri dar și manual de la un moment dat castraveciorii în lung; concluzia e dezarmantă și prin singularul sugestiv: „prea moale, domle, unde l-ai ținut???”. Tanti Jenița pregătește în ogradă butoiul pentru murături, de un albastru semnificativ, primit de la ginerele operator chimist la fabrica de spirt și alte chimicale. Inteligenta întrebare nu întârzie: „tanti Jenița, de unde ați moștenit butoiul acesta și de când preparați murăturile în el?”. Un răspuns parșiv, dovedind că omul de rând s-a descurcat întotdeauna: „apăi maică, nici io nu mai știu de unde-l am, dară-mi-te de la cine… facem și noi să avem  la un porc, la o găină, la un curcănel… că suntem creștini…”.

Gemurile: cert românii nu vor mai pune gem și dulceață ca până acum;  vor cumpăra de gata. În piețe doar câteva gospodine își permit să cumpere fructe din recolta oricum debilă a acestui an (ca întotdeauna). La inteligenta întrebare „ce veți face cu fructele?”, o doamnă răspunde surprinzător: „de data aceasta le voi mânca”; dar „de ce???”. Pentru că zahărul e scump, în ciuda faptului că e la ofertă peste tot. La țară, tanti Mioara a strâns roadele din livadă și e pregătită de răspunsuri: ca și alte tanti și ea prepară totul după rețete moștenite de la persoane imemoriale considerate însă mătuși sau străbunici. Recolta fiind bună, nici în acest caz borcanele nu se vor înghesui dat fiind că „bărbatu o mai pus niște rafturi”; în spiritul armoniei rurale, la observația „desigur că soțul vă ajută…”, tanti Mioara răspunde cam în doi peri: „când nu-i dus la colț – da, însă el și-o făcut de lucru cu pruna”.

Țuica, răchia, palinca: în funcție de zonă, cunoscătorii anunță un an onorabil pentru prună, deși mediaticii, în parte, continuă cu văicăreala premonitorie din fiecare an  fiind doar băutori. Mă opresc la bănățeana răchie; nu există văicăreală sau miorlăială: producătorii au început procesul de distilare cu voie bună  conform ritualului strămoșesc; domnul Pătru începe la șase dimineața cu 50 ml. pe post de antiviral în așteptarea Festivalului Răchiei. La întrebarea inutilă „cum va fi anul acesta răchia?” răspunsul vine  firesc „bună”.

Prin urmare, între doamne și tanti vom avea aceeași   toamnă reportericește  fără tangențe cu realitatea, în cadrul programului „să-i deprimăm pe români!”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *