MUSICA PURITAS DOMINICA (Ah, ich liebte…, Durch Zärtlichtkeit…)

Până și o banalitate eternă precum „iubirea nu are hotare” poate fi genial și unic exprimată; o face Mozart în Răpirea din serai. Întâlnirea lumii creștine europene cu cea musulmană este văzută de Amadeus prin cel mai uman sentiment: iubirea (și ura conform lui Catullus odi et amo) . Nu intervine nici Dumnezeu, nici Allah, doar trăirile nu tocmai limpezi ale cuplurilor. Cele două tinere, Konstanze și Blonde (nu neapărat  capilar) sunt mai curând prizonierele propriilor indecizii decât ale pașei Selim și ale lui Osmin care știu bine ce vor dar (aproape) degeaba.  Iar acest lucru se vede cel mai bine în cele două arii semnalate mai sus. Decența și distincția Pașei îi dă fiori „prizonierei” Konstanze, după cum Osmin e un drăgălaș pe care nu te poți supăra fie și pentru că e îndrăgostit până peste cap de „roaba” lui, Blonde. În fapt ambele tinere sunt sub apăsarea contradictoriei trăiri a Zerlinei : Vorei e non vorei… tradus cinstit prin „aș vrea și n-aș prea vrea”.  Tocmai de aceea plecarea din robie va fi una deloc clară dar inevitabilă. Dar asta, data viitoare. 

De urmărit nu doar muzical, ci și vizual ce se întâmplă; interpretări superlative: Sally Mathews la Glyndbourne (Pașa nu beneficiază de nici o arie), apoi Olga Peretyatko la Gran Teatre del Liceu, într-o fulminantă ascensiune, cu un Osmin inconfundabil (Franz Josef Selig întotdeauna superlativ).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *