Luminița Marcu – La noi dacii se luptă și astăzi cu romanii. Portret de țară (5)

Pe el nu-l interesează asemenea lucruri, cum zicea un politruc în Gazeta literară din anii ’60, „cu asemenea subtilități noi nu avem nimic în comun“. Ba chiar ne insultă. Doar el, individul ăsta, cu care, desigur, noi nu avem nimic în comun, îți va spune încă o dată, în caz că n-ai înțeles: Sănătate, că-i mai bună decât toate! În secunda în care ești de acord cu el (și cum să nu fii de acord?), cumva te-ai făcut frate cu dracul. Dacă sănătatea e primordială, iar de restul nu prea ne pasă, deja ai semnat pactul, fără să știi. Deja ai renunțat la „rest“, adică la tot ceea ce înseamnă viața pur și simplu, de azi, de acum, la micile gesturi care sunt doar ale tale, care depind de tine, ca dusul la piscină, ca riposta de orice fel, ca atitudinea, ca demnitatea, ca loialitatea față de ceva de dincolo de interesul tău imediat… Restul. Acele „toate“ între care sănătatea pare să fie campioana abso­lută, dar fără de care rămâne ea însăși fără nici un sens. Inutilă.

Dacă sănătate nu e, nimic nu e, s-ar traduce pe româ­nește vorba biblică. Uitând că în intervalul care rămâne între o sănătate oricum fragilă, precară, tranzitorie, ca existența însăși, și nimicul de după mai există acel rest. Restul care e viața pur și simplu, cu care poți face ceva, cât de mic, sau poți să nu faci nimic, așteptând inevita­bilul, perpelindu-te de grijă și luându-ți, obsesiv, tensiu­nea. Trăind ca un animal fără mofturi morale, cerșind o stare de echilibru a propriilor efluvii și atât.

După ce ne-am urat unii altora multă sănătate, pe românește, ce facem cu restul? Acest rest rămâne la fel de patetic ca în ultimii șaptezeci de ani. În acest rest încap toate enormitățile românești, toate neîmplinirile, toate lașitățile, de la viața mică, individuală, la cea largă, socială. Frauda generalizată, răstălmăcirea cea mai groasă, neadevărurile cele mai năucitoare. Totul. Orice. Sănătoși să fim. De restul ne ocupăm mai târziu, adică niciodată.

PROFIL

LUMINIȚA MARCU (n. 1977) este profesoară de literatură și limbă română în cadrul Facultății de Limbi, Literaturi și Civilizații Romanice a Universității din Salamanca, Spania. Și-a început cariera academică la Facultatea de Litere, Universitatea din București în 2001, a fost director adjunct al Institutului Cultural Român de la Madrid între 2010 și 2014. A publicat un studiu despre presa culturală din timpul regimului comunist (O revistă culturală în totalitarism. Gazeta literară 1954–1968, 2014, la origine teză de doctorat) și o carte de eseuri și jurnal, un hibrid literar, Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol, în 2006.

fragment

Sănătoși să fim,
de restul ne ocupăm mai târziu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *