La modul mai general, totuși, termenul nu se întrebuința cu referire la o ființă angelică divină, ci la un om. Știm din Manuscrisele de la Marea Moartă, de pildă, că unii evrei –îndeosebi cei dedicați deplin în respectarea legilor rituale date în Torah – împărtășeau ideea că o căpetenie viitoare a lui Israel va fi un preot de seamă și puternic; în Manuscriselede la Marea Moartă, acest conducător de neam preoțesc e socotit Mesia. Va fi uns de Dumnezeu și va fi un interpret prestigios al Scripturii, care va cârmui poporul explicându-i legile lui Dumnezeu și aplicându-le așa cum se cuvine. Interpretarea sacerdotală a termenului „mesia“ are sens, deoarece Biblia ebraică spune uneori că preoții sunt unși de Dumnezeu.
Dar sensul mult mai comun al termenului nu presupunea un judecător angelic al pământului sau un preot învestit cu autoritate, ci un tip diferit de conducător. Am văzut deja: regele Israelului era socotit „unsul“ lui Dumnezeu prin excelență. Saul a fost încoronat cel dintâi rege al lui Israel printr-o ceremonie rituală a ungerii (1 Samuel 10:1). La fel al doilea rege,
marele David (1 Samuel 16:13) și succesorii din familia sa.
Temeiul acestui sens mai răspândit al termenului „mesia“ este făgăduința făcută de Dumnezeu lui David în 2 Samuel 7: i-a promis că va „fi părinte“ fiului lui David, Solomon. În
acest sens, regele era „fiul lui Dumnezeu“. Însă la fel de semnificativ e și al doilea lucru făgăduit de Dumnezeu, deoarece el îi spune lui David: „Casa ta va fi neclintită, regatul tău va
rămâne veșnic înaintea ta și tronul tău va sta în veci“ (2 Samuel 7:16). Dumnezeu nu putea fi mai explicit. David va avea mereu un urmaș pe tron. Dumnezeu a făgăduit. Descendenții lui David s-au aflat într-adevăr pe tron foarte mult timp – aproximativ patru secole. Însă istoria pune uneori stavilă în calea expectativelor, iar asta s-a întâmplat în 586 î.e.n. Adică atunci când puterea politică în ascensiune a Babilonului a distrus statul Iudeea – și capitala lui, Ierusalimul,
odată cu Templul lui Dumnezeu, construit la origine de Solomon – și l-a înlăturat de pe tron pe regele davidic.
[…]
Bart D. Ehrman
Cum a devenit Isus Dumnezeu. Preamărirea unui predicator evreu din Galileea
Traducere de Cornelia Dumitru
Humanitas, 2020