Solomon Marcus : Zece nevoi umane

Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. Poate ne aude cineva, acum, la acest moment al unui nou început.

  1. Nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar

Măcar o dată pe zi savurează faptul că respiri, că privești cerul și pământul și că te miști. Trăiește-le ca mari evenimente. Bucură-te că ai schimbat un zâmbet cu un copil care a trecut pe lângă tine. Toate acestea să-ți fie suficiente pentru a simți că viața are un sens, că merită să fie trăită, că este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume și te-au crescut au dreptul la iubirea și recunoștința ta.

  1. Nevoia de împrospătare

Dar respirația și mișcarea sunt cu noi tot timpul. Există riscul, tentația ca ele să devină rutină, să nu le acordăm nicio atenție, cum de fapt se și întâmplă în general. Rutina nu poate fi și nu trebuie eliminată total. O mare parte a comportamentului nostru urmează reguli precise, care țin de civilizație. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se întâmplă frecvent. Așa cum avem grijă zilnic să ne împrospătăm corpul prin odihnă, prin mișcare și prin folosirea apei și săpunului, avem nevoie și de o împrospătare a minții, a simțurilor și a sufletului nostru. Să ne trezim în fiecare dimineață capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, cu dispoziția unui nou început, cu o limpezire a simțurilor și a gândurilor, într-un anume sens, să recăpătăm candoarea copilăriei.

  1. Nevoia de întrebare și de mirare

Eram în copilărie într-o permanentă stare interogativă, de curiozitate, de mirare, de extaz în fața spectacolului naturii și al lumii, al propriei mele ființe. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de năzdrăvăniile creierului meu, în materie de memorie și de imaginație. În fiecare seară, când mă las pradă somnului, mă întreb ce călătorii neașteptate îmi vor oferi visele din noaptea respectivă. Starea de mirare mi-a alimentat întotdeauna pofta de viață. A fost mereu o sursă de energie. Atunci când sunt întrebat: de ce trăiești? îi răspund: pentru a mă mira. De prea multe ori, școala, în loc să întrețină și să dezvolte această nevoie, o anihilează. Dar dacă nu ne menținem starea de curiozitate, de mirare, de dorință de a înțelege lumea, nu doar de a o înregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea și natura ignoranței noastre.

  1. Nevoia de îndoială și de suspiciune

Ce poate fi mai uman decât ezitarea, nehotărârea și nedumerirea? Pentru René Descartes, starea de îndoială este semnul clar al naturii gânditoare a ființei umane. Tocmai de aceea, spiritul critic ne obligă la o analiză comparativă, care uneori nu conduce la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilități, fiecare fiind descrisă în termeni de grad de plauzibilitate. În justiție se lucrează cu prezumția de nevinovăție. În educație și în învățare, este recomandat să adoptăm prezumția de suspiciune. […]

http://edituraspandugino.ro/educatie-si-formare/95-zece-nevoi-umane.html

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *