Solomon Marcus : „La braţ cu timpul”

[Revista Esquire, aprilie 2012]. Răni deschise 5. Focul și oglinda, Spandugino, 2015.

Am constatat mai întâi imposibilitatea de a defini timpul. El este ca fulgul de zăpadă. Crezi că l-ai prins, că-l ai în palmă, dar rămâi cu o iluzie. Ce este atunci de făcut? Am observat că, adăugând un epitet (tim­pul cronologic, timpul organic, timpul psihologic (subiec­tiv), timpul lingvistic, timpul muzical etc.) obţinem ceva semnificativ. De exemplu, ce este timpul cronologic? Este ceea ce ceasurile măsoară (există şi o definiţie mai rigu­roasă). Mai fiecare specie de timp a beneficiat de atenţia cercetătorilor şi avem, în momentul de faţă, o literatură considerabilă dedicată diverselor tipuri de timp. Cartea pe care am publicat-o în 1985 şi apoi, revăzută şi îmbogăţită, în 2010, şi-a propus tocmai de a analiza această tipologie temporală, căutând să detecteze un eventual numitor co­mun între diverse tipuri de timp.

Calea metaforică spre înţelegerea timpului

Există însă şi o altă strategie, pe care am propus-o recent şi pe care o voi explica mai bine aici. Practic, orice atitudine omenească faţă de timp recurge la o metaforă, adică la un mod de a înţelege un lucru prin intermediul altui lucru. Foarte frecvent asimilăm timpul cu banii, iar pierderea de timp este echivalată cu o pierdere de bani. La fel de populară este metafora hidraulică: asimilăm timpul cu o apă curgătoare şi, în continuare, vedem uneori tim­pul ca un val care vine peste noi (uneori ca un tsunami). Aceasta este viziunea cronicarului Miron Costin, din se­colul al XVII-lea: „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”. Dar progresul a venit din par­tea acelora care au inversat raportul cu timpul, venind ei ca un val peste timp: Pitagora, Platon, Euclid, Columb, Shakespeare, Newton, Bach, Eminescu, Einstein, Planck, Bohr, Heisenberg. Alteori, asimilăm timpul cu zborul. Timpul este văzut frecvent ca un dar, un cadou primit de la Providenţă. Prea mulţi oameni asimilează timpul cu o fiinţă malefică, pe care trebuie s-o ucidă, ca remediu îm­potriva plictiselii.

Metafore geometrice

Metaforele geometrice ocupă un loc important în în­ţelegerea timpului. Putem vedea timpul ca o linie, aşa cum fac matematicienii şi fizicienii, reprezentându-l ca un pa­rametru t care parcurge o axă (axa absciselor), iar pe o altă axă (a ordonatelor) reprezentăm poziţia (ca în mecanică) sau frecvenţa (ca în muzică). În teoria relativităţii, tim­pul este a patra dimensiune. Viziunea liniară asupra tim­pului este asociată cu distincţia trecut-prezent-viitor, pe care unii autori o consideră dăunătoare stării de sănătate, deoarece poate conduce la panică pe măsura înaintării în vârstă. În termodinamică folosim metafora săgeţii, pentru a exprima timpul proceselor ireversibile. O metaforă pu­ternică a timpului este cercul, deci orientarea spre proce­sele periodice sau aproape periodice. Ea domină mentali­tatea extrem-orientală şi vechile mituri, în care distincţiile de genul zi-noapte, iarnă-vară sunt mult mai importante decât cele care exprimă duratele. În opinia multor autori contemporani, această atitudine orientată spre procesele periodice, circulare (cum apare în ritualuri, în religii), fa­vorizează starea de sănătate psiho-somatică. Mitul eternei reîntoarceri, atât de important la diverşi filosofi (Niet­zsche, Eliade), intră şi el în această viziune. Dacă ţinem seama că ne aflăm în interiorul timpului instaurat de ma­rea explozie a Big-Bang-ului, îl putem considera şi ca o închisoare, suntem prizonierii timpului. Îl putem devora ca pe o pradă, îl putem înţelege ca o provocare la întrecere într-o cursă cu obstacole, dacă punem accentul pe latura competitivă a vieţii; dar dacă ne temem de viitor, timpul devine o ameninţare.

http://edituraspandugino.ro/educatie-si-formare/72-rani-deschise-5.html

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *