Scurt semnal din România vie

A apărut în condițiile grafice obișnuite la Editura Spandugino, volumul VII al operei unui pe cât de remarcabil, pe atât de puțin cunoscut scriitor român: poet, eseist, prozator, filosof, nu dintre cei autointitulați și consacrați la televiziuni îndoielnice, ci adevărat, de data asta în ipostaza de traducător de poezie franceză.

Nu există vreo înrudire între C.D. Zeletin, născut în 1935, și filosoful, economistul, sociologul Ștefan Zeletin (1882-1934), dar faptul că de bunăvoie și nesiliți de nimeni  și-au ales amândoi același pseudonim, poate să-i fi influențat celui de-al doilea destinul în atenția cititorului, ba chiar să fi atras asupra lui unele similitudini cu predecesorul. Și primul Zeletin, sociolog și economist de orientare liberală, „doctrinar al burgheziei românești” cum este numit într-o lucrare în 1943, a fost autor de proză memorialistică, lăsând o carte  de însemnări  cu titlu îmbietor, În țara măgarilor, reeditată după revoluție de Nemira. Și cel de-al doilea, a avut prea puține afinități, până la niciuna,  cu regimul în care a avut nenorocul să-mi trăiască o mare parte a vieții creatoare, cel care a pus la stâlpul infamiei  burghezia, cu doctrină cu tot, în mod persistent și durabil, de te sfiești un pic azi să rostești vocabule ca elită și elitist.

Or, C.D. Zeletin este ceva mai mult și puțin altceva decât un burghez. Însăși editura care-l publică, una nu pur și simplu „de aleasă ținută” ci direct, consecvent și explicit una de elită, fără vreun rabat de la calitatea tehnică și grafică, somptuoasă, și o fermă opțiune pentru titluri și autori speciali, ne dă o idee despre statutul lui. Sigur,  pentru a nu face rabat de la calitate, trebuie să-ți permiți, îmi vor spune, mi-ai și spus,  niște colegi de breaslă, să ai adică mijloace. Mai ales în vreuri ca acelea de azi.  Da, zic, dar oamenii și organizațiile cu mijloace nu prea și le investesc în cărți  și poate de aceea, cei care investesc, totuși, în cărți, mai fac și rabat de la calitate, mai publică și maculatură,  mai coboară ștacheta. Nu e cazul aici. La Spandugino, preocuparea  explicit formatoare, moral și cultural, programul de transmitere pe verticală  a valorilor, a memoriei, a patrimoniului necunoscut, momentan marginal, de cultură, depistarea acelor autori care nu se înghesuie din imbold propriu în prim-planul scenei, etc. au făcut să se adune, în ani,  o  listă de nume ca Solomon Marcus, Sanda Golopenția, Virgil Nemoianu, Paul Ricoeur, Alexandru Ciorănescu, pentru care niciun matracaj mediatic nu ți-a pregătit curiozitatea și peste care riști, de aceea, să treci cu indiferență timidă și politicoasă. E vorba mai mult de niște elitiști.

Operei destul de puțin cunoscutului autor al volumului de față, C.D. Zeletin, editura i-a consacrat nici mai mult nici mai puțin decât șapte volume, care nici măcar nu conțin integralitatea operei, una imensă și diversă. Ea conține până acum  poezie, proză aforistică, eseu,  portrete, memorialistică dedicată unor  nume ilustre, sau ilustru necunoscute nouă, integrala  poeziei lui Michelangelo, unii colegi de breaslă, ca doctorul Alexandru Brăescu și chiar omonimului Ș. Zeletin.etc.

C.Z. Zeletin pare un diletant, în sensul etimologic al cuvântului, diferit de cel consacrat, de amator care-și dedică timpul liber unui hobby, fiindcă, deși medic de profesie,  cum am spus, pare să-și fi consacrat întreaga existență, inclusiv timpul dedicat somnului,  culturii, anume culturii de elită. Spirit enciclopedic, dacă așa ceva mai există – și vezi bine, există! – ne oferă, în acest al șaptelea volum de Scrieri, poezie franceză modernă. Tomul, masiv – 1025 de pagini! – conține traduceri din Alfred de Vigny, Nerval, Gauthier, Mallarmé, Verlaine, Rimbaud,  etc. până la Jean Cocteau, dar calitatea lui de eveniment editorial constă cred în meritul de a cuprinde între aceleași coperte unica integrală în traducerea unuia si aceluiași autor la noi a faimoselor Flori ale răului, Baudelaire.

Având în vedere precaritatea circulației în mediul cultural a numelor  cu adevărat semnificative, mie personal ceea ce mi-a stârnit un interes sporit, au fost adaosurile care asigură configurația informativă  a volumului, cele două ADDENDA, notele, comentariile, scrisorile adresate autorului, textele critice care i-au fost consacrate de-a lungul anilor, inclusiv dea lungul acelor ani negri, când din catacombe, puțini oameni de cultură, printre care autorul de față, au „rezistat” la propriu micilor umane, prea umane, căderi, refugiați în cultură. La fel notele, schițele de prefețe, cronologia și fragmentele de corespondență despre nefericita  și rodnica viață a lui Baudelaire. Pentru  cunoscători și pentru elitiști pasionați de acest mare poet, înțeles la vremea lui  doar de Custine, Flaubert, Des Essaintes, Huysmans, achiziția acestui volum (uite că mi-am amintit singură și faptul că editarea de cărți e și o treabă comercială!)  va prezenta inclusiv  interesul confruntării cu originalul, din care lucrarea dlui C.D. Zeletin iese foarte bine. Dar mai ales, confruntarea cu traduceri prestigioase, intrate în cultura română, semnate de Philippide, Arghezi, Hodoș, Ș. Bascovici,  Radu Gyr, I.Pillat,  R. Vulpescu. Și, în ce mă privește, cu traducerile, mai recente, ale lui Octavian Soviany.

Un volum de salutat, de studiat, de degustat, ca diletant, și de data asta tot în sensul originar al termenului, ca elitist, de răsfoit, de mângâiat cu  recunoștință, de dăruit.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *