Pia Alimãnişteanu,mezina familie lui I.C. Brãtianu

Pia Brătianu (1872- 1962), a şaptea fiicã a soţilor Ion C. şi Caliopia Brătianu, era cunoscutã în familie sub numele de Pia micã, iar mai târziu nepoţii îi spuneau Leliţa, adicã „mãtuşa tânãrã”.
În cartea ei Din viaţa familiei I.C.Brãtianu, Sabina îşi desceie astfel sora: „ Pia, cu ochii negri şi sclipitori, cu lungi bucle aurii, durdulie şi iubitoare, era rãsfãţata tuturor. Fiecare o considera ca cea mai drãgãlaşã şi numai graţie bunei ei naturi n-a devenit nesuferitã” .
De timpuriu, mezina se mândrea nu numai cu celebrul ei pãrinte ci şi cu fraţii mai mari, Ionel, Dinu şi Vintilã (care aveau sã joace fiecare un rol important în politica liberalã a României, mai cu seamã în timpul Primului Rãzboi Mondial dar şi în perioada interbelicã). Ca şi ceilalţi copii Brãtianu, ea a primit o educaţie aleasã, avându-i ca profesori particulari pe Spiru Haret şi Ion Bianu. A luat bacalaureatul în 1899 la Colegiul Sf. Sava, obţinând „Magna cum Laude..
Dacã Mariuţa (cãs. Pillat), cu înclinaţii spre picturã, beneficiase de o educaţie artisticã rafinatã, devenind mai târziu doamna de onoare a Reginei Maria, dacã Tatiana (cãs. Nicolae-Dorobanţu) luase lecţii de canto şi înfiinţase un club de muzicã al doamnelor din elita societãţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sabina (cãs. Cantacuzino) şi Pia au optat pentru scris, considerând cã istoria familiei din care fãceau parte trebuia sã dãinuie şi sã fie cunoscutã şi de generaţiile viitoare. Amândouã au lãsat mãrturii impresionante despre perioada 1914-1918, Pia, în Însemnãri din timpul ocupaţiei germane, 1929, iar Sabina, în volumul al II-lea, Rãzboiul al cãrţii ei Din viaţa familiei I.C.Brãtianu, 1937. Mai apoi, Pia şi-a dedicat scrierea memoriei mamei sale şi fratelui Ionel Brãtianu, pe când Sabina şi-a închinat volumul „Soldatului necunoscut” care, prin jertfa sa pe câmpul de luptã, a împlinit visul României Mari.
Cartea Sabinei Cantacuzino, mai elaboratã şi mai unitarã în ansamblu, se bazeazã pe notaţiile din jurnalele ei, ţinute de-a lungul vieţii, şi demonstreazã interesul autoarei pentru istorie. Scrierea Piei e frustã, neprelucratã, ea izvorãşte direct şi spontan din experienţele ei personale şi de aceea are cãldura şi violenţa unor scene trãite pe viu. În acelaşi timp, Însemnãrile au darul autenticitãţii dar şi al fervorii patriotice care i-a animat pe Brãtieni în acele vremuri tulburi. Pãtimaşã, curajoasã, demnã şi mândrã de familia ei, Pia nu s-a sfiit sã-şi spunã cu aplomb pãrerea, sã fie necruţãtoare cu germanofilii conservatori ca Petre Carp şi sã critice aspru compromisurile gazetãreşti ale lui C.G. Stere. Jurnalul ei aratã totodatã talentul unei scriitoare în devenire care îşi face din imaginaţie o armã de luptã şi intrã dezinvolt în roluri fictive pentru a-şi impune punctul de vedere. Aşa se explicã de ce, în scrisorile deschise , adresate cu vehemenţã lui Constantin Stere şi publicate în presa vremii, ea semneazã sub pseudonime ca „O femeie din popor” şi „Dama voalatã”.
În vremea ocupaţiei germane, împreunã cu Sabina şi Mariuţa, Pia a lucrat ca sorã de caritate în Spitalul 108 de contagioşi din Bucureşti. şi a participat la iniţiativele Crucii Roşii pentru ajutorarea populaţiei civile. Alãturi de Mariuţa, Sabina şi Tatiana, Pia s-a strãduit sã contribuie la binele obştesc printr-o serie de proiecte culturale, educative şi caritabile, prezidând înfiinţarea unor asociaţii, aşezãminte şcolare sau de binefacere ca: Liga Naţionalã a Femeilor Române, Universitatea liberã, Casa Copilului, Şcoala de educatoare de puericulturã din Bucureşti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *