Gabriel Liiceanu – Povestea insulei Humanitas (3)

Tot așa, fără să pot spune când anume, a apărut în istoria Humanitas omul‑carte Dan C. Mihăilescu. Cât de săraci am fi fost astăzi fără fervoarea cu care a împins el spiritul în lume! Senzația mea este că, dintre noi toți, el este omul căruia i s‑a hărăzit un destin. Într‑o zi din toamna anului 1999, Dan C. a visat că Dumnezeu i‑a vorbit întocmai ca lui Moise pe vremuri și i‑a spus: „Tu, fiule, vei fi cel ce va aduce cartea în lume! Și de azi înainte nu te vei mai numi

Dan C., ci «Omul care aduce cartea».“ – „Dar, Doamne, i‑a răspuns Dan, eu nu pot purta cuvântul în lume, pentru că… pentru că… eu sunt poticnit la vorbă.“ – „Prin iubirea pe care am pus‑o în tine, îți vei depăși greutatea. Eu îți voi face limba ușoară și voi fi cu gura ta. Și ceea ce unora le pare astăzi a fi un defect va deveni farmecul tău. Vreme de 16 ani vei duce cartea în lume. Vei deveni atât de faimos, încât te vor recunoaște până și măturătorii.“

Cel mai greu lucru din lume e să spui mult prin puțin și să explici complicatul în chip simplu. Dan nu vorbea niciodată în emisiunea lui mai mult de cinci minute despre un titlu. De fiecare dată, vorbind, atingea temperatura de fierbere a cuvântului. Se apleca asupra cărții pe care o ținea în mână cu tandrețea cu care se apleacă un violonist peste vioara lui.

De câte ori l‑am urmărit în sutele de lansări pe care le‑a făcut, nemaiîngrădit de timp, la standurile noastre de la saloanele de carte sau în librăriile Humanitas, am avut senzația că interpretează o partitură celebră la un instrument. Lansările lui sunt muzicale. Partitura verbală era de fiecare dată însoțită de unduiri ale trupului, de mișcarea brațului pe corzi invizibile, de mari volute desenate cu mâna în văzduh. Părea că mimează cartea pe care o citise și pe care le‑o dăruia acum celorlalți.

Toți marii autori Humanitas au publicat la Humanitas, dar nici unul, asemeni lui, nu a metabolizat cu asemenea fervoare în opera proprie volumele publicate aici. Din acest punct de vedere, simbioza culturală pe care Dan C. a trăit‑o cu Humanitas reprezintă un caz unic. Și, întrucât, la fel ca Ioana Pârvulescu, este un îndrăgostit de alte vremi, nu e de mirare că tocmai colecția de memorii, jurnale, corespondență a editurii i‑a dat vibrația de ființă, făcându‑l, ca pe nimeni până la el, să transforme în operă jurnalismul cultural hrănit din literatura memorialistică și epistolară. De altfel, tot ce a scris Dan C. s‑ar putea strânge sub titlul Elegia vremilor pierdute, un soi de repertoriu al mâhnirilor noastre istorice, un psalm al Vavilonului scris în marginea unei deveniri mutilate.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *