MUSICA PURITAS DOMINICA (Beethoven, Eroica, Concert pentru pian 5, 2)

Unul dintre defectele nu neapărat majore de care pot suferi, la propriu, marile spirite creatoare, este o anumită generozitate a cărei sursă poate fi entuziasmul momentan; eroarea este cu atât mai imensă cu cât e vorba de dedicații făcute politicienilor momentului, numiți și conducători. Nici genialul Beethoven nu a fost ferit de capcana generozității creatoare. Simfonia III, cunoscută ca Eroica, i-a fost dedicată la 1803  lui Napoleon Bonaparte, pentru a celebra spiritul revoluționar și …tăria de caracter a scundului epileptic după model cezaric; aflând însă de autoîncoronarea ca împărat a liderului din hexagon, cum i-am zice azi, Ludwig, într-un moment de supremă luciditate a șters dedicația de pe manuscrisul simfoniei, catalogându-l cu nerv pe cel ce și-a pus singur coroana pe cap, drept un  tiran; nu greșea cu nimic; personal nu am înțeles niciodată admirația față de cei care au dus sute de mii de oameni la moarte; Eroica rămâne deci un omagiu adus celor cu adevărat… eroici, chiar dacă anonimi. Prestigioasa publicație  BBC Music Magazine cerând opinia a 151 de dirijori din lumea largă, a concluzionat că Eroica ocupă (pare-se chiar în ultimii două sute de ani) locul I, pe locul II e A Noua, iar pe trei Juppiter a lui Mozart, într-un clasament al simfoniilor de la origini până azi.

Puțin diferită situația cu Concertul numărul 5 pentru pian, dedicat arhiducelui Rudolf von Habsburg Lothringen; a primat firesc pragmatismul maturului compozitor; cel onorat era protectorul dar  și elevul său plin de bun simț, lucru rar la aristocrați în raport cu cei de mai jos. Dar să nu ne lăsăm înșelați: oricât de habsburgic elevul, titlul de Imperial i-a fost dat compoziției de către Johann Baptist Cramer, editorul publicării engleze a concertului. Oricum, e atât de imperial încât nu îți sugerează vreun pigmeu al unui imperiu mai nou; eventual măreția Imperiului… roman.

 Simfonia o interpretează integral Wiener Philharmoniker dirijată de subtilul Christian Thielemann, inconfundabilul discipol al lui Herbert von Karajan; partea a doua a concertului e interpretată de inegalabilul (până a cum) Lang Lang.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *