tristețea pangolinului

pe o câmpie din Africa tropicală în Congo mai precis

trăiește un pangolin solitar de zeci de ani pierdut în ghemul 

de solzi cu gheare ascuțite și piele fină pe piept 

acest fals reptilian insectivor fără dinți 

rupe din pâlcuri de selvă fără urmă tăcerea

 

ieri l-am văzut la televizor mă privea fix   

prin ochiuri de liane o negresă frumoasă cu coc roșu 

îl ținea în brațe matern con de brad pangolinul meu zicea

nu are frați și surori a rămas doar el singur cuc

ca-ntr-un tablou suprarealist poate fi văzut 

după cel mai mic elefant din pădurea ecuatorială 

în șir indian cară singurătatea o înnoadă în ultimul 

inel de coadă lungă târâtă prin scaieți fildeși cactuși 

pietre albe mărunte plăceri cum ar fi saltul din arbust 

rostogolirea în particula de nisip până își amintește 

că a mai trăit o viață de pangolin și atunci avea frați 

cu siguranță surori o mamă zănatică un bunic știrb 

și-un tată plecat la vânătoare de furnici

 

într-o zi am învățat de la Maria că pangolinul

e mai trist ca niciodată că e un animal 

despre care știm atât de puțin

și nu avem nici șansa de a-l întâlni în pădure 

când ne plimbăm cu rucsacul în spinare hai-hui

 

numele lui trezește la viață poezia

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *