MUSICA PURITAS DOMINICA (Carmen, entracte III)

Nefiind nici psiholog, nici muzicolog, încerc să fac doar o observație cu totul „laică”: în operele cu un tragism cutremurător prin pasiunile debordante duse la extremă și deznodământ fatal, există întotdeauna un intermezzo, entracte de un lirism amuțitor pentru cel care ascultă; contrar celor auzite înainte și celor ce vor urma.  După cum arătam odinioară în cazul lui Mascagni, plasarea nu este deloc întâmplătoare: o anumită tristețe împăcată deja anunță un final inevitabil după care nu mai poate fi nimic. Fragmentul este întotdeauna fără de cuvinte tocmai pentru că exprimă ceva dincolo de ele, așa cum și ascultătorul rămâne, după cele câteva minute, în imposibilitatea de a rosti ceva. Și  Bizet compune un asemenea entracte în Carmen. Mă număr printre cei care sunt convinși că  italianul și francezul, fiecare în felul său, au compus poate cele mai frumoase fragmente din opera universală. E uluitor ce pot transmite flautul și clarinetul și de data aceasta într-o interpretare de excepție. Să fie toată tristețea premonitorie a lui Bizet mort la 37 de ani? Sau, mai mult cea general umană a neîmplinirii? Să ascultăm întâi varianta pur orchestrală, apoi imaginarea ei într-un balet cu totul deosebit al cărui final e mai mult decât explicit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *