MUSICA PURITAS DOMINICA (Sono lo spirito…, Ecco il mondo, Ballo)

Pe Arrigo Boito îl asociem aproape întotdeauna cu Giuseppe Verdi și desigur nu pentru conflictul dintre ei, ci pentru excepționalele librete la Simon Boccanegra (după al lui Piave), Otello, Falstaff redactate după împăcarea dintre cei doi. Trebuie subliniat însă faptul că și Boito are un loc cu totul aparte în istoria operei prin singura creație care se interpretează și azi Mefistofele (Nerone a rămas neîncheiată și poate e mai bine dacă avem în vedere neplăcerile pe care i le-a adus o creație cu același titlu și personaj lui Mascagni, doar pentru că i-a dedicat-o lui Mussolini). Boito – pentru a înțelege situarea sa în epocă – a făcut parte din mișcarea culturală Scapigilatura a tinerilor creatori italieni sătui de tradiționalism, de un anume politicianism și de bisericeala apăsătoare în peninsulă. Lucru care se vede în opera lui Arrigo, aproape interzisă după scandaloasa premieră de la Scala; efectul era și al ifosului (pseudo)meloman. În fapt ce scandaliza în excelenta creație a tânărului scapigilaturist? Mefistofele  este o entitate care echilibrează Divinitatea, arătându-I care sunt erorile Creației. Corect ca întotdeauna, Mefistofele nu se ascunde ci începe prin a se prezenta: „Sunt spiritul care neagă totul, Creația”; îl vom asculta pe Bryn Terfel, excelentul bariton care mărturisea odinioară că îi place să facă pe „băiatul rău”, chiar dacă nu e. Apoi, același Mefistofele, spre a demonstra că știe ce cântă, va face o prezentare a Creației, a lumii:  ecco il mondo; îl ascultăm pe Samuel Ramey, inconfundabil, încât cineva spunea, admirativ desigur, că „parcă e Dracu în persoană”. Faust, deși tânăr aici, tot un amărât nemulțumit e, balul care i se oferă, tot un fel de Noapte a Valpurgiei,  fiind un chin, supravegheat însă de un alt Mefistofele de excepție, René Pape.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *