MUSICA PURITAS DOMINICA (Le nozze di Figaro – Overture)

Parcurgând Memoriile lui Lorenzo Da Ponte, aflăm că la vremea lui și a lui Mozart, în timpul uverturii – invers decât crede estetica modernă, pe drept însă, că e momentul despărțirii de realitatea înconjurătoare  – spectatorii căutau să se acomodeze „atacând” coșulețul cu merinde, fapt care putea continua și în actul I, sau după. Se întâmpla la Volksoper din Viena (la cea mare nu se putea că venea Împăratul), dar și la Londra. E evident că ultimele două-trei decenii recurg la „vizualizarea” uverturii, ceea ce nu este deloc rău, fie și pentru faptul că nu mai mâncăm (doar unii mai destupă câte un PET mic dovedindu-și mitocănia),  ci savurăm intrarea în minunata lume de dincolo de cortină tocmai prin câteva sugestii căci spectaculum înseamnă ceea ce vezi, privești. Reușita depinde desigur de relația regizorului cu partitura. Singura problemă care se poate pune este aceea că vizualizarea parcă  reduce audiția; nu e un reproș ci o constatare. Tocmai de aceea propun uvertura mozartiană într-o excelentă interpretare plină de dinamismul specific compozitorului, dar și varianta absolut deosebit vizualizată de Claus Guth.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *