Alexandru Mironescu – Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins (5)

Prefata 3

Iată de altfel una dintre cele mai emoționante și prețioase mărturii de credință ale lui Al. Mironescu, emblematică pentru întreg Rugul Aprins – considerat de unii cel mai important fenomen religios ortodox al veacului XX –, din care astăzi, din păcate, o bună parte din mediul clerical românesc alege, inexorabil, numai ceea ce se încadrează în universul său autolimitat de lunga noapte comunistă: „(20.VII.1968) Urez câtorva scumpi prieteni, la care mă și gândesc scriind aceste rânduri, să ajungă la acea conștiință care depășește sentimentul, în mod obișnuit mai puternic decât ea, al apartenenței la niște condiții fizico-geografice-biologice-rasă, neam, țară ș.a.m.d. și să trăiască efectiv conștiința că aparțin unei familii spirituale, unde «nu este iudeu, nici elin, nu este rob, nici slobod», unde, pe tot pământul, se poate afla la el acasă, pentru că își poartă, ca melcul, chilia pretutindeni ; și pre Dumnezeu“ (vezi Al. Mironescu, Admirabila tăcere. Jurnal (1967–1968), Editura Eikon, București, p. 344). Nu știu cât anume din eseurile lui Alexandru Mironescu privitoare la Cioran, la Noica ș.a. își vor păstra prospețimea peste niște ani. Dar, parafrazându-l pe bunul său prieten și confrate Pr. A. Scrima, susțin că mărturiile lui Alexandru Mironescu referitoare la duhul Rugului Aprins sunt purtătoare de viitor…

Marius Vasileanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *