3.PERLES DE PLUIE

Îmi cînt așa cum uit.

Închid în mine dorul,

Îl înfășor în cea mai adîncă tăcere.

Nu am nici privire

care să-l oglindească,

Nu mi se poate citi pe chip,

În palmă, pe umbra din zid…

Si chiar atunci,

Mai ales atunci,

Cînd un gînd venit de nicăieri

Încearcă să iscodească,

Măcar o virgulă să pună,

o tresărire a pleoapei să mărturisească

Ceva mai mult,

Ceva de demult…

Da, chiar atunci

Învelișul în care îmi port doliul

Devine de nepătruns,

Atît de ascuns încît nici eu

Nu mai știu nimic despre el.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *