Un rucsac

Cum ne-afundãm tot mai adânc
În codrii orelor mãrunte,
Ne-ar prinde bine pentru drum
S-avem la noi câte un rucsac.
Seara, am scoate dinãuntru
Câte o pasãre-cuvânt
Şi ne-am trimite-o din desişuri.

Vestea cu aripi ne-ar ajunge
Tocmai atunci când, fiecare,
Ne-am crede rupt de celãlalt.

La început, ne-am aştepta
Sã primim câte una, zilnic,
Apoi, numai la câţiva ani,
Pânã când mica zburãtoare
N-ar mai pleca de lângã noi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *