Ploaia

Ploaia de noapte care cade
Pe-acoperiş şi pe ferestre
Pare sã vinã de departe.

Pe când ascult veştile apei,
Pe unda geamului rãsare
Privirea de copil a mamei.

Se uitã lung, întrebãtoare,
La chipul meu pe care ploaia
L-a nãzãrit şi-acum îl şterge.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *