Tragedia de la Caracal: o poveste despre România

Tragedia de la Caracal este o poveste despre România şi despre oamenii ei. Tragedia de la Caracal este o oglindă în care se poate contempla imaginea neretuşată a unei societăţi din fibra căreia valorile empatiei şi demnităţii umane par să fie absente. Tragedia de la Caracal este o secvenţă în care putem regăsi simbioza, terifiantă, dintre criminalitatea statului şi indiferenţa iresponsabilă a celor care îi sunt instrumente.

Vălul care ascunde minciuna oficială şi indolenţa cotidiană este dat la o parte, spre a înfăţişa o Românie atomizată şi desfigurată moral. România pe care o vedem astăzi este o Românie cangrenată etic, o Românie în al cărei trup dictaturile şi post-comunismul au săpat sanţurile clientelismului şi al dezumanizării. Comunităţile au fost distruse, iar în locul lor s-au ridicat colectivităţile amorfe, cele pentru care viaţa omenească nu mai are nici un preţ.

Tragedia pe care o presă tabloidizată o exploatează ca pe un thriller, ignorând suferinţa indescriptibilă a familiei victimelor, devine ocazia de a ne înteroga în marginea propriei noastre societăţi şi a responsabilităţii morale care revine membrilor ei.Sistemul de patronaj şi de clientelism destructiv ce a condus la drama de acum nu ar fi supravieţuit fără participarea entuziastă a celor care îl servesc. Judeţele patriei noastre sunt, de multe ori, domenii peste care stăpânesc, în impunitate, feudali hrăpăreţi: ereditatea acestora trimite la arbitrarul criminal al secretarilor de judeţeană de partid. România de la Caracal şi din alte asemenea mii de locuri este încadrată în ţesătura unui regim al complicităţilor, subdezvoltării şi jafului. Graniţa dintre stăpâni şi şerbi este una care nu poate fi trecută. Vulgaritatea, aroganţa, brutalitatea sunt reperele care modelează acest univers.

Tragedia de la Caracal nu este un accident. Criminalitatea statului se intâlneşte cu pasivitatea victimelor sale. Demnitatea umană este proclamată, constituţional şi făţarnic, spre a menţine faţada de respectabilitate a unei Românii occidentale. Dincolo de etajele ipocriziei se află terenul mlăştinos în care sunt înfipte rădăcinile ordinii care durează de peste şapte decenii.

Tragedia de la Caracal este o poveste despre România, aşa cum este ea, dar şi despre România aşa cum ar putea fi . Emoţia publică poate fi catalizatorul ce permite regăsirea solidarităţii şi energia din care se alimentează civismul. Statul întemeiat pe comunism şi pe fesenism sufocă, parazitează şi ucide, întreţinând metastaza morală a societăţii noastre. Doar ieşirea din această capcană istorică ne poate reda capacitatea de a acţiona sub semnul demnităţii umane, spre a imagina un alt viitor.