Franz Kafka, Vizuina. Proza postumă (3)

Poseidon

Poseidon şedea la masa lui de lucru şi socotea. Administrarea tuturor apelor îi dădea nesfârşit de mult de lucru. Ar fi putut avea la dispoziţie oricâte ajutoare ar fi dorit şi chiar şi avea foarte multe, însă, întrucât el îşi lua slujba foarte în serios, calcula totul încă o dată de la un capăt la altul şi astfel ajutoarele îi erau de prea puţin ajutor. Nu se poate spune că munca asta îl bucura, o făcea la drept vorbind numai pentru că îi era pusă în faţă, ba chiar solicitase de multe ori o muncă mai veselă, după cum se exprima el, însă totdeauna când i se făceau apoi diverse propuneri, se vădea că nimic nu-i plăcea la fel de mult ca munca lui de până atunci. Era de altfel foarte greu să se găsească altceva pentru el. Nu i s-ar fi putut de exemplu atribui o anumită mare; lăsând la o parte faptul că şi aici munca asta cu calculele n-ar fi fost mai mică, ci doar mai meschină, era limpede că marele Poseidon n-ar fi putut primi decât o funcţie de conducere. Şi dacă i se oferea o situaţie în afara domeniului apelor, numai imaginându-şi aşa ceva i se făcea rău, respiraţia sa zeiască i se tulbura, toracele său de aramă gâfâia. De altfel, plângerile lui nici nu erau luate în realitate în serios; când un puternic al zilei suferă, ceilalţi trebuie să încerce să se prefacă măcar că sunt alături de el, chiar şi în împrejurările cele mai lipsite de pers pec tive; la o înlocuire a lui Poseidon din slujba sa nu se gândea nimeni de fapt. De la început se hotărâse ca el să fie zeul mărilor şi aşa trebuia să rămână.

Cel mai mult se enerva – şi aceasta mai ales provoca nemulţumirile sale în ce priveşte slujba sa actuală –, când auzea despre reprezentările pe care şi le făceau ceilalţi în legătură cu el, cum că străbătea valurile cu tritonul în mână, când de fapt el şedea în adâncul oceanelor şi socotea fără întrerupere. Din când în când, câte o călătorie până la Jupiter era singura care întrerupea monotonia – călătorie, de altfel, din care de cele mai multe ori se întorcea furios. Astfel că abia dacă mai vedea în trecere marea în ascensiunile lui grăbite spre Olimp, iar de străbătut n-o mai străbătea cu adevărat niciodată. Obişnuia să spună că aşteaptă până la sfârşitul lumii, când se va găsi poate atunci o clipă mai liniştită în care, chiar înainte de sfârşit, după verificarea ultimei socoteli, să mai poată da o mică raită.

Vizuina.Proza postumă

Franz Kafka        

Traducere din germană și note de Mircea Ivănescu

Ediție îngrijită de Roxana Albu

Seria de autor Franz Kafka

© Humanitas Fiction 2019

„Mi‑am amenajat vizuina şi pare să fie reuşită. Din afară se vede doar o gaură mare, dar în realitate aceasta nu duce nicăieri: după numai câţiva paşi te loveşti de un zid de piatră dură, naturală. Nu vreau să mă laud că aş fi recurs intenționat la un asemenea vicleșug, a fost mai degrabă rămăşiţa multor încercări zadarnice de a construi vizuini, dar până la urmă mi s‑a părut avan­tajos să las ne­acoperită această groapă. Sigur, unele vicleşuguri sunt atât de subtile, că până la urmă se zădărnicesc singure, eu o ştiu mai bine decât oricine altcineva; este fireşte şi o îndrăzneală să atragi atenţia, printr‑o asemenea groapă, asupra posibilităţii că ar fi ceva care să merite să fie cercetat. Dar mă înţelege greşit cel care crede că aş fi fricos şi că numai din laşitate mi‑aş pregăti astfel vizuina. La vreo mie de paşi poate de această groapă se găseşte, acoperită cu un strat de muşchi care poate fi mişcat din loc, intrarea adevărată în vizuină şi ea este sigură şi apărată, atât cât poate fi fortificat ceva pe această lume.“

Vizuina

„Kafka a fost unul dintre marii autori ai literaturii din toate timpurile. Pentru mine, este primul din acest secol. Am fost la manifestările centenarului Joyce și, atunci când cineva l-a comparat cu Kafka, am spus că e o blasfemie. Și aceasta pentru că Joyce este important în cadrul limbii engleze și al infinitelor sale posibilități, dar este intraductibil. În schimb, Kafka scria într-o germană foarte simplă și transparentă. Neîndoios, pe el îl interesa opera, și nu faima. Oricum, Kafka, acest visător care n-a dorit ca visurile să-i fie cunoscute, face acum parte din visul universal care este memoria. Știm când s-a născut și când a murit, ce viață a avut, că este de origine evreiască și așa mai departe; toate acestea vor fi uitate, însă povestirile sale vor continua să existe.“

JORGE LUIS BORGES

„Tot ce a scris Kafka, indiferent dacă s-a publicat sau nu în timpul vieții sale, este la același nivel de teroare și iluminare, dincolo de posibilitățile minții omenești. Ca să-l poți înțelege, trebuie ca tu însuți să fii dispus să pără­sești o lume a confortului intelectual și moral pentru un sistem carstic de o infinită măreție. Nici un autor nu răsplătește sacrificiile cititorului ca Franz Kafka. El îți cere să părăsești tot ce este omenesc ca să te-ntorci din nou spre uman, la capătul unei aventuri totale, înveșmântat în veșmintele celui înviat din morți.“

MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Povestirile lui Kafka nu sunt tratate religioase, metafizice sau morale, ci texte poetice. […] Aceste poeme adesea atât de liniștitoare, adesea atât de exaltante, vor rămâne nu numai ca documente ale unei spiritualități rare, ca expresie a celor mai profunde între­bări și îndoieli ale epocii noastre, ci și în calitate de creații poetice, ca roade ale unei imaginații simbolice și ale unei expresivități lingvistice nu doar foarte cultivate, ci şi originale şi autentice. Chiar și acele teme ale operei sale care ar putea fi percepute ca bizare și deconcertante sau pur și simplu patologice, toate acele drumuri complet problematice și, în sens mai profund, îndoielnice ale imaginației sale singuratice dobândesc, prin forța expresivă și poe­tică a lui Kafka, magia frumosului, harul formei.

Opera uimitoare a poetului din Praga va trăi mai departe în martorii timpurilor noastre tulburi și suferinde, în frații mai tineri ai lui Kierkegaard și Nietzsche. El a avut un talent al căutării reflexive și al suferinței, a fost deschis tuturor problemelor timpului său, adesea în mod problematic deschis; în acelaşi timp, iubit al zeilor, a posedat în arta sa o cheie magică cu care ne-a descoperit nu doar rătăciri și tragice viziuni, ci şi frumusețe și alinare.“

HERMANN HESSE

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *