Fără limite…

se arată a fi fantezia creatorilor de reclame și care,  îmbinată cu (sub)mediocra inteligență mediatică, nu poate duce decât la prostie; că scopul e vânzarea, e de înțeles, mai puțin însă de ce nu poate fi împlinit cu minimă cunoaștere a limbii, adică  și a înțelesurilor acesteia și cu o modestă cultură generală.

Dar, de vreme ce suntem obișnuiți deja să acceptăm cu mândrie tacită (uneori) reclama propagandistică  conform căreia noi românii suntem aici de peste două mii de ani, în ciuda faptului că Dacia Felix în care am început să ne formăm a fost întemeiată  la 11 august 106 p. Chr., deci acum una mie nouă sute treisprezece ani, apoi că suntem creștini de peste două mii de ani, deși Mântuitorul s-a născut acum 2019 ani, iar doctrina Sa a vădit-o la 33 de ani (conform Smeritului nostru Dionisie, de limbă latină desigur), deci acum una mie nouă sute optzeci și șase de ani, având deci în vedere fie și doar aceste considerente, de ce nu am accepta o serie de inepții care ne sunt servite la orice oră din zi (unele și noaptea)???

După îndemnurile adresate cumpărătorului român spre a se aproviziona cu de toate, de la alimente la vestimentație, la aparate electrocasnice în cadrul unor mega oferte la … mega prețuri, ceea ce, semnalam odinioară, ar însemna falimentul comerțului, a apărut o … mini modificare la fel de prostească și analfabetă, anume super oferta la… super prețuri, ceea ce înseamnă  cam același lucru diferind doar etimologia: mega din greacă, super din latină. Pe moment ar fi un semn  bun utilizarea termenilor  clasici în reclame moderne, dar stâlcirea crasă a înțelesului te face să simți precum ardeleanul Budai Deleanu odinioară, adică „neajungerea cu totul mă desmântă”, dar nu a limbii ci a minții utilizatorului.

De la o vreme, pare să fi dispărut aiurita folosire a celor două superlativizante  în favoarea unei formule cam greu, dacă nu chiar de neînțeles: „oferta de legendă la un preț legendar”;  și cu forma „ofertă legendară la un preț de legendă” ceea ce reprezintă aceiași inepție. Desigur, la prima audiție și un fost elev mediocru își poate aminti că legenda e o narațiune care conține un sâmbure de adevăr încercând să explice o realitate într-o formă (posibil) fabuloasă. Ofertele legendare sau de legendă nu sunt însă întotdeauna onorabile. Spre pildă legenda despre mama lui Ștefan cel Mare spune că genitoarea îi ofertează  posibilitatea de a se reabilita după o luptă pierdută, cu un preț  cam inacceptabil, adică „pentru țară mori!”; oricât de legendar, nimeni nu dă așa o sumă de neevaluat, mai ales dacă e conducător; mor alții și devin legendari.

Legenda lui Romulus și Remus de asemenea relevă un final cu totul neplăcut ca o consecință a ofertei de luptă, mai ales că doi nu încap pe același loc al conducătorului; în asemenea situații însă e singura ofertă realistă; și desigur nu întotdeauna legendară.

Ar mai fi de amintit și „oferta” hormonală a lui Zeus către Leda,  împlinită până la urmă cu un preț „metamorfozat”, incontestabil legendar, vădind și apetitul aviar a doamnei. Același amoros Zeus se oferă să fie călărit de frumoasa Europa, la propriu, adică preschimbat într-un frumos taur; o ofertă amintind și de nesățioasa, prin voia lui Poseidon, Pasifae, mămica Minotaurului.

Și exemplele de oferte legendare, mitologice, cum dorim să le spunem, ar putea continua. Lesne de observat că noua formulă de propagandă comercială nu are nimic cu… legenda, cu legendarul; în primul rând etimologic, fie și pentru că, deși în general a deveni orală, legenda înseamnă ceea ce trebuie citit spre a înțelege ceva ( vezi legenda hărții, atât cât se mai face la geografie); e drept că, independent de conținutul legendar al ofertei, e bine să citești întâi prețul…  de legendă sau nu.

Să nu uităm din definiția legendei că, oricât de frumoasă sau nu, ea legenda conține doar un sâmburel de adevăr; ca atare și prețul. Restul e fabulație. Dar, de vreme ce și la alții aproape totul devine epic, de ce n-ar fi la noi legendar?

Ce atitudine am putea avea la asemenea „oferte”??? Spre pildă una eminesciană, chiar în absența grației poetice: „rămâi la toate rece”. Actualizat însă „fii cool” (poate scapi și de mătreața… istorică).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *