„Nu te mai culca cu fața în sus”

îi recomandă Leonida soției de-a doua,  Eftimița, spre a o îndrepta către vise frumoase, iar „cocoana s-așază pe-o ureche”.

Nu trebuie să fii jurist ca să observi că tot circul mediatico – stradal și nu numai care  mai mult defectează nervos decât să afecteze emoțional, nu are nimic cu principiile dreptului în numele căruia se desfășoară; și asta pentru că în mod evident e o răfuială politică.  Adversarii politici nu fac decât să ridice la rang de voință a poporului interese deloc absconse deja: unii vor amnistie și grațiere, iar ceilalți eliminarea adversarului în numele furiei populare ajunse la extremă din când în când prin chemări emailate.

Ceea ce este  nefiresc și neconvingător în toată ciondăneala interpartinică e faptul că se reclamă toleranță zero, ca să nu-i spun nulă, față de penalii politici, ceea ce devine inevitabil o discriminare intolerabilă. Fără a avea personal vreo preferință politică, tocmai în spiritul lui eiusdem farinae, sau tocmai de aceea nu pot să nu remarc că până acum pe nimeni nu a revoltat faptul că violatori în serie sau nu, criminali multipli și bătăuși sadici se plimbă sfidător printre noi, dând câte o nouă lovitură societății (niciodată celei „civile” apărătoare a drepturilor infractorilor).

E absolut inacceptabil să ceri toleranță zero față de hoți doar pentru că îți sunt adversari politici și ca să le iei locul, dar să acorzi amnistie și grațiere criminalilor și violatorilor; cel mai recent caz e edificator: un exemplar degenerat i-a trimis  live soției scene cu propriii copii bătuți cu sadism, pentru a o pedepsi pe mamă; nu e primul, nu e ultimul dar… cu câțiva ani în urmă același exemplar își omorâse soacra,  după care a stat șapte ani în penitenciar (deci cam atât valorează viața unui om în Europa din care facem parte); și mai grav e însă că fapta a fost ștearsă din cazierul criminalului, acesta apărând acum curat, redat ca nou născut societății (greu de precizat cine avea nevoie de el); când amnistia devine amnezie la nivelul societății, te poți aștepta la orice.

Cum e posibil să te exciți la nivelul capitalei și al  unor orașe mari din Țară, cu lanterne, celulare și brichete, nou născuți și câini scoși la plimbare, pentru a face jocuri nu tocmai  clare și cert necurate, dar să nu te revolte ca societate crimele și violurile? Și să nu ceri introducerea pedepsei capitale doar pentru că alții mai degenerați au considerat că, spre deosebire de crimă și viol, execuția nu intră în nobila sferă a drepturilor omului.

În fapt presiunile stradale sau de piață nu au nimic cu juridicul, iar acest lucru l-au intuit deja creatorii dreptului (și) de azi, romanii adică; principiul Vanae voces populi non sunt audiendae, (Cod. Iust, 9, 47, 12 Diocletian),  adică glasurile fără sens ale poporului nu trebuia ascultate, nu reprezintă nicidecum ceea ce azi am numi disprețul față de democrație ci refuzul haosului; se mai întâmpla și în forum să defileze câte o ceată de scandalagii, dar se cam afla repede de cine erau plătiți și trimiși;       actul juridic nu se face în stradă cu sloganuri răcnite ci în spațiul desemnat lui ius. Să mai adăugăm că în afara acestui spațiu, juristul, judecătorul în principal nu e… judecător, jurist, adică se desesizează.

Ca atare, spre a nu fi interpretat total eronat, subliniez: DA, toleranță zero dar nu doar pentru adversarii politici (încă nu am avut un Caesar, deci criminali nu sunt printre ei… ) ci pentru toți penalii Patriei în egală măsură. Și totuși, parcă ar trebui să se înceapă cu criminalii, violatorii, bătăușii sadici, traficanții de droguri, urmați toți aceștia de hoți, de la mai mari până la cei mărunți. Se crede, conform unor studii (bănuim) științifice, că toți purtăm gena crimei și a delapidării, totul depinzând de circumstanțe; e clar că gena  hoției nu se declanșează la cei care nu au ce fura, în cazul persoanelor fără tulburări mentale.

În condițiile aplicării generale a legislației, adică fără considerente partinice, doar civice, am îndoieli asupra entuziasmului electorilor față de intoleranța legii, căci, cum spune o veche cugetare hodie mihi, cras tibi, azi mie, mâine ție (ți se poate întâmpla…). Adică nu mai poate interveni nici tata, nici cunoștința, nici… Faptul că lucrurile nu stau însă nici pe departe așa, că revolta împotriva marilor corupți ai neamului e unilaterală, constituie tot o încălcare a dreptului, a legii; greu de crezut că va voi să înțeleagă cineva de sus sau jos că Lex uno ore omnes alloquitur, legea vorbește cu aceeași gură către toți. Desigur, depinde însă și de integritatea organului auditiv. Nu e exclus ca preferința cetățeanului să fie în fapt precum a Eftimiței care  „s-așază pe-o ureche”.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *