Poemul săptămânii: Modest Morariu

Modest Morariu s-a născut pe 11 august 1929 la Cernăuți, dintr-o veche familie de intelectuali bucovineni. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1954, fiind coleg cu Irina Mavrodin și Mircea Ivănescu. A debutat publicistic într-un număr (6/1958) despre care se vorbește prea puțin al revistei „Steaua” (al cărei redactor-șef era A.E. Baconsky) și în care au mai apărut poezii ale tinerilor Petre Stoica, Mircea Ivănescu, Matei Călinescu, Liviu Călin și Cezar Baltag, reprezentând o deschidere ce anticipa apariția, peste câțiva ani, a generației 60.

Poet asociat poeziei cerebrale și reflexive, cu o importantă componentă livrescă (imposibil de desprins de preocupările sale culturale, ce au făcut din Modest Morariu unul dintre intelectualii admirați ai epocii), rămas în umbra marelui său prieten Petre Stoica, Morariu nu a fost totuși doar un emul al acestuia sau al lui A.E. Baconsky. „Arta lui mai este lirică în sensul vechi, acceptând biograficul și punând preț pe subiectivitate. Și tocmai intenția de a nu-și exterioriza prea mult subiectivitatea a determinat opțiunea pentru mijloacele poeziei voit prozaice” notează criticul Mircea Scarlat în postfața la antologia Nașterea nostalgiei, apărută în 1984 în colecția Hyperion a Cărții Românești.

A publicat numai trei volume de poezie: Povestire cu fantome (1968), Spectacol de pantomimă (1971) și Ovăzul sălbatic (1974), strânse în Nașterea nostalgiei (1984), la care a adăugat și câteva inedite. A mai scris proză, dar s-a făcut cunoscut îndeosebi pentru activitatea sa de la Editura Meridiane (unde a fost redactor-șef începând cu 1968), pentru volumele de eseistică despre Goya (1973), Pucă (1974), Rousseau Vameșul (1975), Toulouse Lautrec (1980) ș.a. A tradus din limba franceză cărți de Stendhal, Jules Renard, Marcel Brion, Camus, Malraux, Jean Grenier, Julien Green, primind un premiu de critică (pentru Rousseau Vameșul) al Uniunii Artiștilor Plastici, premiul pentru traducere (pentru Capul de obsidian de André Malraux) și premiul pentru proză (pentru Întoarcerea lui Ulise) al Uniunii Scriitorilor.

A murit la nici cincizeci și nouă de ani, pe 15 aprilie 1988, la București.

De-a istoria
Lui A.E. Baconsky

Un hoț deghizat în polițist
urmărește un polițist deghizat în hoț
și având misiunea să demaște
un hoț deghizat în polițist
un polițist deghizat în hoț.
Cu infinite precauțiuni el se strecoară
printre polițiștii în uniforme de hoți
care s-au inflitrat printre hoți
și pun la cale stârpirea definitivă a hoților
care în uniforme de polițiști
s-au infiltrat printre polițiști
și pun la cale stârpirea definitivă a polițiștilor.
Totul funcționează impecabil.
Doar câteodată mai survin mărunte confuzii.

din Spectacol de pantomimă (1971)

Un comentariu

  1. Maria Cecilia Nicu Maria Cecilia Nicu says:

    O inteligenta ascutita, o personalitateimposibil de ignorat: ” Lasa, draga, viata-i prea scurta pentru prostiile astea”…intr-o zi in redactia unde lucram , referirea fiind o propunere pentru un a;bum al cuiva pe care, se vede, nu-l aprecia.

    Un gand valoros catre o pesonalitate uitata, parca, scrierea d-voastra, d-le Komartin.
    Regards

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *