Magda Cârneci s-a născut pe 28 decembrie 1955 în Gârleni, jud. Bacău. Este fiica poetului, jurnalistului și traducătorului Radu Cârneci (1928-2017). După absolvirea Liceului Tonitza din București, a fost studentă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, absolvind în 1979 secția de Istoria și Teoria Artei. Doctor în istoria artei (1997) la École des hautes études en sciences sociales din Paris cu teza Discours du pouvoir – discours de l’image: l’art roumain pendant le régime communiste, sub conducerea științifică a lui Alain Besançon.
Membră în studenție a Cenaclului de Luni, debutează publicistic în 1975 și editorial în 1980, cu volumul Hipermateria, semnat Magdalena Ghica (pseudonim pe care și-l va păstra până în 1990). Urmează O tăcere asurzitoare (1985), Haosmos (1992), Poeme politice (2000, 2016), antologia Haosmos și alte poeme (2004), Poeme Trans (2012), Viață (2016) și Opera poetică (2017), un volum de eseuri literare, Poetrix. Texte despre poezie (2002) și romanul FEM (2011, 2014). Autoare a numeroase eseuri, studii de artă și monografii, printre care: Țuculescu (1984), Arta anilor ’80. Texte despre postmodernism (1996), Experiment în arta românească după 1960 (1997) sau Artele plastice în România 1945-1989 (2000), Magda Cârneci este o autoare mobilă și plurivalentă ale cărei cărți au fost traduse în franceză (Psaume, 1997; Trois saisons poétiques, 2008; Chaosmos, 2013; FEM, 2018), engleză (Chaosmos. Poems, 2006; A Deafening Silence, 2017) și neerlandeză (Chaosmos. Gedichten, 2004).
Personalitate culturală cu o remarcabilă prezență publică, Magda Cârneci a creat în 2006 la Paris premiul internațional de literatură francofonă „Benjamin Fondane” decernat anual unui scriitor francofon care nu este născut în Franța (Petr Kral, Abdellatif Laabi, Jean Portante, Nicole Brossard, Tahar Bekri ș.a.). A condus Institutul Cultural Român din Paris, după întoarcerea în București devenind redactorul-șef al revistei „ARTA” (din 2010), președinte al PEN Club România (din 2011), președinte al Consiliului Director al GDS (din 2012).
Magda Cârneci este o figură excentrică a generației sale, impunându-se încă din anii ’80 ca o poetă cerebrală, cu disponibilități atât pentru poezia cotidianului și a realului incandescent (care a devenit un trademark al poeților optzeciști), cât și pentru scriitura programatică și conceptuală. Dacă în prima parte a parcursului său poetic (adică primele trei volume), M.C. construia în special poeme ample, cu alonjă filosofică și (s-a spus nu o dată) abstractizantă, discursul său se deplasează în Poeme politice spre o lirică directă și implicată (ce „repune în discuție esența sentimentului patriotic”, după expresia lui Andrei Bodiu), asumându-și fără rest în ultima carte inedită, Viață (cum o făcuse și în romanul FEM), explorarea feminității, cu delicatețe și cruzime, într-un discurs esențializat, sceptic și lucid, cu mize deopotrivă ontologice și estetice.
Poporul la urmă
La marginea orașului, în baraca de scânduri,
sub amurgul fără sfârșit, sub zăpada nepieritoare, eternă,
nimeni să nu ne trezească din hibernare.Să auzim zgomotele ultimelor mașini îndepărtându-se
să vedem leșul fătului lepădat în ogradă,
să simțim în depărtare orașul surpându-se,
dar nimeni să nu ne trezească din somn.Amurgul să cadă, n-are decât să cadă fără sfârșit,
să putrezim dulce sub zăpadă și scânduri,
să fie ultima zi de salvare a pământului
dar nimeni, nimeni să nu vină să ne trezească.din Poeme politice (2000)
