Noaptea Bunei Vestiri

În noaptea Bunei Vestiri a anului 1959, m-am trezit brusc din somn. Lumina era aprinsă, nişte indivizi strãini umblau prin casă răvăşind cărţile din bibliotecă şi scotocind prin sertare. Mama, palidă, se sprijinea de spătarul unui scaun, tata, pe marginea patului, se îmbrăca în tăcere, bunicile mele, ca nişte umbre, se lipiseră de perete. Stăteam nemişcată în aşternut, încremenită în aceeaşi muţenie care îi cuprinsese pe ai mei. Echilibrul cald al încăperilor era dat peste cap de intruşii în negru care răscoleau pretutindeni, aruncând pe jos lucrurile aşezate cu grijă în casă.

Totuşi haosul pe care încercau să-l aducă acei necunoscuţi nu izbutea să intre înăuntru, deoarece familia nu era surprinsă de ceea ce se petrecea, luând sălbatica intruziune drept un rău inevitabil, ce avea să se abată asupra noastră oricum, mai devreme sau mai târziu. Mă cutremură şi acum calmul cu care mama a pus într-un sac puţină îmbrăcăminte pentru tata, revăd neclintirea statuară a bunicilor mele, aud paşii egali ai pãrintelui meu părăsind odaia, casa, grădina.

A doua zi, dis de dimineaţã, observând cã mama se îmbrãca mai frumos decât de obicei, am întrebat-o cu glas pierit unde se ducea. „La serviciu, mi-a rãspuns pe un ton grav, nu vreau sã-mi plângã lumea de milã. E felul meu de a arãta cã nu mã las înfrântã”.

Mi-am pus şi eu uniforma de şcoalã şi am plecat la fabrica de blãnãrie unde uceniceam împreunã cu colegii mei de clasã pe lângã câte un muncitor. Pe când însãilam bucãţile de blanã artificialã, mi se aburiserã privirile de lacrimi. Mi-am şters pe furiş ochii, dar tot m-a vãzut o muncitoare. “Ce ţi s-a întâmplat?” m-a iscodit apropiindu-se. “Am conjunctivitã”, am bâiguit şi ea s-a mulţumit cu explicaţia. Şedeam în dreptul unui geam, înceţoşat de praf, prin care se vedea în depãrtare, deasupra blocurilor sure, profilul sumbru al unei macarale.

La câtva timp de atunci, într-o noapte, am visat că tata era în mijlocul unui lac negru, iar pe mal, de jur împrejur, se aflau prietenii lui care îi întindeau mâinile ca să-l ajute să iasă de acolo, dar, cum îi apucau degetele, cădeau şi ei, traşi în aceeaşi apă întunecată. În cuprinsul aceluiaşi an, aveau să fie arestaţi, unul după altul, aproape toţi cei dragi nouă. Mai târziu, în alt vis se fãcea că stăteam în ploaie şi noroi. În dreptul unui trunchi noduros de copac, se afla un bătrân pe care l-am întrebat la câţi ani a fost tata condamnat, iar el mi-a răspuns: la 25 de ani. În dimineaţa următoare, am întrebat-o pe mama: „E adevărat că tata a fost condamnat la 25 de ani?Ea a tresărit şi m-a întrebat: „Cine ţi-a spus?” „Am aflat din vis”.

În unele icoane bizantine care înfãţişeazã Buna Vestire, obrazul Fecioarei, umbrit de tristeţe, se proiecteazã pe fondul de aur al înţelesului divin. O datã cu mesajul înfricoşat, îngerul îi aduce Mariei ramura de mãslin, purtãtoare de pace, cãci pe aleasã o aşteaptã o soartã abisalã, pe mãsura darului primit.
Arestat în noaptea Bunei Vestiri şi întors din detenţie, dupã 5 ani şi jumãtate, graţie amnistiei politice din 1964, tatãl meu a mãrturisit celor apropiaţi că dacă ar fi să ia viaţa de la capăt, ar schimba multe, dar nu ar putea renunţa la suferinţa din temniţă. Pentru el, ca şi pentru mulţi dintre prietenii săi, experienţa închisorii l-a apropiat, ca niciodatã înainte, de Dumnezeu, iar, după eliberare, l-a fãcut sã descopere miracolul vieţii şi elementara bucurie de a exista.

Un comentariu

  1. Pentru mine familia Pillat reprezinta un reper pe drumul credinței. Deasemenea repere pe drumurile culturii. Toate cărțile doamnei M. Pillat sunt semne spre Dumnezeu, cărțile lui Dinu Pillat mustesc de credință, extraordinara carte de amintiri a Corneliei P. prezintă aceasta binecuvântată familie în tot ce are ea mai nobil, atât cultural cât și ca bun bun gust, iar picturile M. Brates, la televizor le-am văzut și prin cărți, îmi plac f. mult. Despre Pia Pillat și M. Fărcașanu cărțile,,Zbor spre libertate,, și romanul lui D. Stanca,, Jurnalul Asteptarii” spun ce extraordinare și vii persoane au fost. Extraordinara discretie de care a dat dovada aceasta familie, ma face sa ma gândesc la sâmburele de Dumnezeire cu care aceasta familie a fost binecuvântată. Repet, pentru mine reprezinta un reper pe drumul credintei(a se vedea și acel vis, cred al Piei Pillat, despre Dinu Pillat)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *