Întoarcerea lui Fãt-Frumos e o distanţare progresivã faţã de centru, dupã cum plecarea iniţialã era o mişcare regresivã de apropiere. Miezul concentrat al cercului firii, unde înfloresc toate latenţele, rãmâne constant în sine însuşi, pe când circumferinţa e supusã variabilului. Ea se face şi se desface, e rãspândire şi dispersare, reflectând imaginea permanenţei la nivelul substituirii perpetue:
„ajunserã în locurile unde era moşia Scorpiei; acolo gãsirã oraşe; pãdurile se schimbaserã în câmpii…alţi oameni, alte oraşe, şi cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoştea”.
Rãtãcind printre „palatele dãrâmate şi cu buruieni crescute pe dânsele”, eroul apune treptat în bãtrâneţe care aici nu e doar un simptom al contaminãrii temporale, ci şi efectul unei nostalgii crescânde dupã averea iremediabil pierdutã a fiinţei. Ieşind din reveria întregului, Fãt-Frumos nu-şi mai aflã nicãieri locul. E acea stare descrisã în versurile unui cântec popular cules de Eminescu:
Închinare-aş şi n-am cui
Închinare-aş dorului,
Dar mi-e dorul meu pustiu
Cã e mort ce fuse viu
Şi e stins ce fu aprins .
Fãt-Frumos îşi întâlneşte tatãl în absenţã. El se roagã în sine ca pãrintele sãu sã fi rãmas neschimbat, aşa cum acesta din urmã îşi implorase fiul sã nu pãrãseascã împãrãţia timpului. Amândoi îşi încrucişeazã gândul în imposibil: prezenţa unuia va implica dispariţia celuilalt, în acelaşi fel în care întoarcerea lui Fãt-Frumos va înregistra plecarea tatãlui. Plinul dã de neant, dar locurile deşertate ale prezentului se umplu de altãdatã, iradiazã imagini pe lângã care eroul trecuse cu nepãsare,
„Ofta şi cu lacrãmi în ochi cãuta sã-şi aducã aminte cât erau odatã de luminate aceste palaturi şi cum şi-a petrecut copilãria în ele; ocoli de vreo douã-trei ori, cercetând fiecare cãmarã, fiecare colţuleţ ce-i aducea aminte de cele trecute; grajdul în care gãsise calul: şi se pogorî apoi în pivniţã, gârliciul cãreia se astupase de dãrâmãturile cãzute”.
Fãt-Frumos reface traseul înapoi, pânã în momentul despãrţirii de ai sãi. El cautã mijloacele magice ale cãlãtoriei în timp: calul, veşmintele şi armele tatãlui, nu pentru a pleca în etern, ci pentru a rãmâne, de aceastã datã, în efemer. Pare cã aude chemãrile împãrãţiei numai acum când ea nu mai existã. Asemenea unui fiu risipitor , eroul revine asupra faptei sale pentru a-i modifica destinaţia. În aceastã ipostazã, el apare ca o excepţie îndrãgostitã de regulã, contrazicându-şi statutul iniţial (când acceptase sã intre în lumea comunului doar sub fãgãduinţa neobişnuitului).
Semnul se goleşte de absolut pentru a se încãrca de relativ, dar cel care a uitat de vreme, e şi el uitat de timp. Dorul de iremediabilul pierdut s-ar transforma într-o forţã etern nimicitoare dacã pe cãutãtor nu l-ar aştepta chiar nimeni. Dar el „ridicã capacul chichiţei şi un glas slãbãnog îi zise:
– Bine ai venit, cã de mai întârziai, şi eu mã prãpãdeam”.
Moartea îl întâmpinã cu aproape aceleaşi cuvinte ca cele ale stãpânei palatului de aur, însinguratã în nemurirea ei. Este o moarte bunã, pentru cã e moartea lui, „mãsura lui” (cum spune Noica), de care se agaţã ca de o unicã soluţie salvatoare . Ea îi alinã dorul de ai sãi, prefãcându-l în pulbere. Astfel semnul se împlineşte în circularitate; fiul care a eludat vremelnicia ca sã-şi afle originea în ideal, s-a întors sã se confrunte cu devenirea şi sã se înapoieze la centru pe calea sortitã fiecãrui om.
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.
Moartea, atit de mult ocolita de Fat Frumos, devine o binecuvintare in momentul in care intervine dorul. Pentru ca viata este perfecta fara amintiri, regrete si dor. Interesant este ca un iepure este cel care il atrage pe Fat Frumos inafara teritoriului protector al vietii fara de moarte si Moartea, atit de mult ocolita de Fat Frumos, devine o binecuvintare in momentul in care intervine dorul. Pentru ca viata este perfecta fara amintiri, regrete si dor. Interesant este ca un iepure este cel care il atrage pe Fat Frumos inafara teritoriului protector al vietii fara de moarte si fara de amintiri si regrete. Or, se stie ca, in mitologia anumitor popoare, printre care si a romanilor, iepurele e vestitorul mortii. La fel ca viata, basmul nu lasa nimic in voia intimplarii. Pe drumul spre intoarcere, dorul stirneste o suferinta acuta, ca o boala cronica, asa ca moartea devine medicamentul.
Moartea, atit de mult ocolita de Fat Frumos, devine ca o binecuvintare elibeeratoare in momentul in care intervine dorul. Pentru ca viata este perfecta fara amintiri, regrete si dor. Interesant este ca iepurele e cel care il atrage pe Fat Frumos inafara teritoriului protector al vietii fara de moarte si fara de amintiri si regrete. Or, se stie ca, in mitologia anumitor popoare, printre care si a romanilor, iepurele e vestitorul mortii. La fel ca viata, basmul nu lasa nimic la voia intimplarii. Pe drumul spre intoarcere, dorul stirneste o suferinta acuta, ca o boala, asa ca moartea devine medicamentul.