A doua încercare decurge din rezultatul înfruntãrii anterioare. Semnul a devenit ambivalent: moşia Scorpiei este „o câmpie frumoasã pe de o parte cu iarba înfloritã, iar pe de altã parte pârlitã”. Sora vrãjitoarei este mai rea “şi are trei capete”. De la calul fermecat feciorul aflã cã cele douã lumi, cea a înfloririi şi cea a stingerii, sunt într-o neîncetatã bãtãlie, ţinutul Scorpiei fiind imaginea hotarului care desparte înruditele opoziţii. Sentimentul primejdiei creşte, deoarece Scorpia reprezintã acea parte a traseului iniţiatic ce strãbate echivocul pentru a eşua în ininteligibil. Cele trei capete ale acestei fãpturi ar putea fi privite ca întruchipãri ale virtualitãţilor pure ale cuvântului: ca formula de închidere a infinitului, ca ipotezã de deschidere în infinit şi ca rãzboi între libertatea conţinutului şi constrângerea impusã de formã.
Pentru a-i neutraliza adversitatea, „Fãt-Frumos o sãgeatã şi îi zboarã un cap”. Dezordinea dobândeşte sens, violenţa şi nebunia se omenesc astfel cã „Scorpia ospãtã pe Fãt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia”. De remarcat este faptul cã în ambele probe eroul opereazã asupra zonelor extreme ale limbajului, surprins în ipostazele sale nimicitoare: ireversibilul – exprimat prin sentinţa de condamnare la moarte (Gheonoaia e iniţial un agent de suprimare a viului) – şi respectiv reversibilul – cãderea în nedeterminarea anarhic-despersonalizantã. Dizlocarea piciorului Gheonoaiei (altfel spus încetinirea vitezei de acţiune a semnului îngrãditor) şi apoi separarea celui de al treilea cap al Scorpiei ( eliminarea obscurului care iscã în cuvânt dezlãnţuirea haoticã) nu sunt însã definitive. Lui Fãt-Frumos i se face milã de zgripţuroaicele mutilate şi le dã înapoi ce le-a luat, vindecându-le. Dar tãmãduirea e un transfer de forţe. Gheonoaia şi Scorpia îşi pierd nocivitatea, printr-o mutaţie de energie. Eroul le-a dat un alt sens, asumându-le aspiraţiei lui. Aşa se explicã de ce, dupã înfrângerea despoticului şi a informului, el ajunge la „un câmp numai de flori şi unde era numai primãvarã”.
Apropierea de ideal presupune concilierea contradicţiilor în care înfloreşte eternitatea, dar pentru atingerea stãrii de graţie, Fãt-Frumos are de trecut testul anonimatului. Pãdurea „unde stau toate fiarele cele mai sãlbatice din lume” care „ziua şi noaptea pãzesc cu neadormire” palatul de aur al centrului, ar putea constitui faza de babilonie a cuvântului rãspândit într-o nesfârşire de oglinzi menite sã-i spulbere precizia sensului.
„Ce pãzesc aceste fiare?” se întreabã Noica , propunând interpretarea: „sã nu iasã nimeni din ţarcul firii”. Aceastã junglã, sugerând intensitatea maximã a infinitului distructiv, este de neînvins şi de aceea trebuie ignoratã. „Ca sã trecem prin pãdure e peste poate: noi însã sã ne silim, dac-am putea, sã sãrim pe deasupra”. Tentativa reuşeşte iar arborescenţa funebrã a polisemiei, din perspectiva haosului originar, îşi dezlãnţuie în gol ameninţarea: „tocmai când erau sã se lase jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copac, şi deodatã toatã pãdurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele de ţi se fãcea pãrul mãciucã pe cap”.
Ajunşi în raza centrului, unghiul de vedere se schimbã. Stãpâna ţinutului dãdea „de mâncare puilor ei” (cãci aşa numea ea lighioanele din pãdure). Ea „opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor”. Dezordinea devine prin numire armonie, nedomolirea – supunere, lipsa de direcţie –loc anume. E spaţiul în care cuvântul produce o epifanie a fiinţei. Semnul, investit cu puterea de a-şi crea obiectul, transfigureazã minusul în plus.
(va urma)
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.
Ca să supravieţuiască, Făt Frumos trebuie să ia gaj de la cele două surori. De la Gheonoaie – piciorul, de la Scorpie – capul. Şi nu întîmplător. Capul este centrul gîndirii, de unde vin binele şi răul, sentimentele, mila şi răutatea. Capul şi piciorul le sînt redate la sfîrşit, încărcate cu energia sa vitală. Redarea e ca un dar. Obiectul dăruit ia o parte din forţa şi energia primului posesor – al lui Făt Frumos. Printr-un transfer de omenie, de la donator la receptor, Scorpia şi Gheonoaia se umanizează şi îl ospătează pe Făt Frumos – simbol al împărtăşirii şi comuniunii.
Cele trei capete ale monstrului închid un paradox în economia basmului – trei este număr magic, numărul perfecţiunii, care devine fatidic la Scorpie. Abea cînd se divide numărul şi pierde un cap, Scorpia se relaxează, se umanizează vărsînd lacrimi.
Şi mai interesantă este proba fiarelor pădurii – simbol al pericolului iminent şi al groazei.”şi deodatã toatã pãdurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele de ţi se fãcea pãrul mãciucã pe cap”. Deşi au rol de pază şi protecţie, fiarele sînt nocive pentru viu. Ele sînt antrenate să menţină o ordine prestabilită în ţinutul Tinereţii fără bătrîneţe. Dacă această ordine s-ar strica, ar pune în pericol inefabilul ţinutului. Făt Frumos- reprezentantul umanului şi viului, va încălca această ordine, atunci cînd vor interveni amintirea şi dorul.