Agora, Punktul critic

Prima încercare a lui Fãt-Frumos în basmul „Tinereţe fãrã bãtrâneţe…”

Cum am putea spune cã Fãt-Frumos se rupe de ai sãi, când am vãzut cã, dimpotrivã, prin pregãtirile de plecare, el nu a fãcut decât sã se adânceascã în pãrintele lui, printr-o mişcare regresivã? Cutezãm ideea cã eroul nu se îndepãrteazã ci pur şi simplu e pe cale sã disparã în interiorul limitei. El se desprinde numai de suprafaţa carnavalescã a realului care divizeazã fiinţa în roluri şi gesture distincte, dispersându-i concentrarea. Eul e „îmbrãcat ca un viteaz” şi e proiectat într-un prim plan unde interpreteazã dupã tipic scena despãrţirii. În fond, Fãt-Frumos a devenit tatãl sãu tânãr, dupã ce i-a înviat idealitatea, iar acum se separã nu de el, ci de bãtrâneţea lui. E o desprindere a douã direcţii aparţinând aceluiaşi eu. Iatã de ce pe Fãt-Frumos nu-l poate însoţi nimeni din împãrãţie.
Acest basm românesc este clãdit pe virtualitãţile verbului a rãmâne. Veşmintele deteriorate, armele pãrãsite şi calul rãpciugos sunt astfel îngrijite de erou, încât ele ajung sã rãmânã cum au fost la început. Pãrinţii cautã sã-şi înduplece fiul sã rãmânã cu ei, dar în vreme ce el rãmâne, împãrãţia trece în neant. Tocmai pentru cã feciorul rãmâne în ei, nu cu ei, el înceteazã sã mai fie perceput în aria concretã a tangibilului, şi astfel merge „ la pieirea capului sãu”.
Drumul cãtre miezul visatei permanenţe e încetinit de trei oprelişti iniţiatice: „apucând calea cãtre rãsãrit…ajunse la o câmpie întinsã, unde era o mulţime, de oase de oameni”. În spaţiul Ghionoaiei, „nimeni nu calcã fãrã sã fie omorât” Întrupare a maleficului care suprimã viaţa, Ghionoaia nu este o entitate invulnerabilã ci doar o ipostazã a limbajului. Ea poate fi convertitã în opusul ei. Calul nãzdrãvan ştie cã monstruoasa fãpturã e de fapt o energie încãtuşatã de blestem, o prizonierã a eşecului.
„Întocmai pãrinţilor, Gheonoaia îl recheamã cãtre ceva de ordinul devenirii”, sugereazã Noica , avansând ipoteza cã spaţiul acestei fiinţe constituie o zonã de rezonanţã a amintirii imediate: „Omul poate recãdea oricând în ordinea din care s-a desprins”. Gheonoaia a parcurs numai prima parte a cãlãtoriei în care a pornit Fãt-Frumos şi s-a oprit la modalitatea brutalã a uciderii. Ea este liberã sã distrugã, dar numai atât. Însã intenţia ei poate fi deturnatã. Eroul îi ia un picior cu sãgeata şi atunci vrãjitoarea se transformã din adversar în complice. De ce? Numai pentru cã feciorul a betegit-o? Aici se petrece o dublã investire: învingându-i puterea anihilatoare, Fãt-Frumos devine alesul, imaginea tentativei reuşite, compensând ratarea Gheonoaiei.
Ea îl roagã pe erou sã rãmânã şi „sã-şi aleagã de soţie pe una din cele trei fete pe care le avea”. Cu alte cuvinte, timpul „devorator” se preschimbã în ipotezã a eternitãţii, moartea se auto-anuleazã în perpetuarea vieţii prin nuntã. Gheonoaia nu îl opreşte, ci, dimpotrivã, îi ureazã curaj în izbândã, deoarece Fãt-Frumos continuã drumul din punctul în care ea s-a poticnit. Astfel bararea accesului spre „centru” n-a fost decât o deghizare a deschiderii spre mai departe.
(va urma)

Monica Pillat MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.

2 Comentarii

  1. ana-maria carrosio says:
    on 12 februarie 2019 at 10:00 am

    //

  2. ana-maria carrosio says:
    on 12 februarie 2019 at 8:27 am

    Binele făcut e gratuit sau dat la schimb? Ghionoaia îi lasă viaţa lui Făt Frumos, iar Făt Frumos, drept răsplată, îi dă înapoi piciorul pe care i-l retezase. Scorpia îl ospătează pe Făt Frumos şi acesta îi dă înapoi capul retezat. Drept garanţie, surorile îi dau în scris cu sîngele lor.

    Eroul este momit să facă binele. El nu porneşte cu intenţia de a face binele. Scopul lui în viaţă este să obţină pentru sine starea utopică de tinereţe fără bătrîneţe. Această stare, în basm, se concretizează sub aspectul tărîmului feeric al zînelor. Gheonoaia este victima unui blestem strămoşesc. Ea acumulează în ea toată urîţenia făpturii. Ea se duşmăneşte cu sora ei, apăsată de acelaşi blestem. ”vrăjmășia lor e groaznică, nevoie de cap, vor să-și răpească una de la alta pământ; când Scorpia este necăjită rău, varsă foc și smoală ”. Rolul lui Făt Frumos nu este să restabilească ordinea în haos. El nu se confundă cu demiurgul. Căci dezordinea îşi are şi ea rolul ei în geometria basmului.

    Binele ” să- l faci pur si simplu, să-l faci ca ploaia, ca vîntul care poartă, să-l faci pentru ca aşa trebuie, pentru că e anotimpul binelui şi că nu poţi altfel. Dar să nu aştepţi nimic în schimb (…).” (Gabriel Liiceanu, „Scrisori către fiul meu”)

    Făt Frumos este bun prin definiţie, iar bunătatea lui pare să fie contagioasă. El reuşeşte să dea la o parte, fie şi temporar, straturile diabolice ale monstrului, scoţîndu-i la iveală latura umană. ”Gheonoaia, de bucurie, ținu masă trei zile d-a rândul și rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niște zâne;

    Ca în toate probele, Făt Frumos este ajutat de cal, fără de care nu poate funcţiona. ”Să-ți trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript; acum însă m-ai mâncat tu pe mine.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *