Frumuseţea zânei îl încremeneşte pe fecior în veşnicie:
“Darã ea, uitându-se cu milã la dânsul, îi zise:
– Bine ai venit, Fãt-Frumos! Ce cauţi pe aici?”
De ce ne spune basmul cã zâna îl privea cu milã?
Ca ipostazã a centrului, ea ştie cã în sosirea eroului se ascunde germenele plecãrii, cã idealul atins de efemer se va contamina de dorul imperfecţiunii. Zâna îl întâmpinã cu aceeaşi milã cu care Fãt-Frumos le pãrãsise pe Gheonoaie şi pe Scorpie.
“- Cãutãm, zise el, Tinereţe fãrã bãtrâneţe şi viaţã fãrã de moarte”.
În aceastã trecere de la singular la plural se revelã simultaneitatea tatã-fiu, dobânditã prin mişcarea verticalã a gândului care a fãcut din ireversibil o cale în etern.
“-Dacã cãutaţi ceea ce ziseşi, aici este”.
A cãuta înseamnã deci a fi, rãscrucea unde ţinta coincide cu cãlãtoria, virtualul – cu realitatea sa.
Fãt-Frumos e condos în palat, ospãtat din vase de aur, adicã hrãnit cu lumina totalitãţii şi, astfel, cufundat în uitarea sinelui vremelnic. Cele trei zâne surori, imagini ale adversitãţilor decantate în forţe ale ambianţei sublime, îl roagã pe Fãt-Frumos sã rãmânã cu ele “cã li se urâse şezând tot singurele”. Idealitatea centrului capãtã înţeles numai în contact cu mesagerul finitudinii, potenţialitatea apare ca desãvârşitã doar în substanţa firului desprins din ea.
“Încet, încet se deprinserã unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce pãţi pânã sã ajungã la dânsele, şi nu dupã multã vreme se şi însoţi cu fata cea micã”.
Însoţirea limitei cu nemãrginirea se face însã sub semnul interdicţiei: perfecţiunea nu e stasis ci mişcare, împlinirea creeazã orizont nostalgiei dupã altceva. Fãt-Frumos nu mai ştie de unde a venit şi cine este. În armonia pluralã a fiinţei se naşte dorul de ducã spre singular. Veşnicia are o Vale a Plângerii dupã fragilul muritor. Deşi trãia “ca un fericit”, eroul “ieşea adesea la vânãtoare”.
“Aici este o enigmã” observã D.R. Popescu în comentariul sãu asupra basmului. “Ce vâna în acest pãmânt al nemuririi?”
Am putea rãspunde, urmând sugestiile basmului, cã Fãt-Frumos încerca sã izoleze şi sã prindã un anume sens, sã-l smulgã puterii de absorbţie a centrului, particularizându-l.
“dar într-o zi se luã dupã un iepure, dete o sãgeatã, dete douã şi nu-l nimeri; supãrat, alergã dupã el şi dete cu a treia sãgeatã, cu care-l nimeri”.
Scena aceasta reface specular traseul celor trei etape, în sens invers. Fãt-Frumos sesizeazã acum individualul, îl sustrage întregului, iar când intrã în posesia lui, eternitatea îşi stinge farmecul. În Valea Plângerii, a fi este chemat de a avea. Fiul îşi aduce aminte de ai sãi.
(va urma)
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.
Spaţiul zînelor, tărîmul Tinereţii fără bătrîneţe şi al vieţii fără de moarte, reprezintă capătul călătoriei imposibile. El este idealul, intangibilul, tărîmul visat, utopia. Dar el coincide cu visul numai pînă la un punct. Utopia nu se realizează, deşi e basm. Tărîmul Tinereţii fără bătrîneţe şi al vieţii fără de moarte nu este în întregime tărîmul visat, feeric, sau este, dar condiţionat.
În primul rînd că este păzit de fiare sălbatice menite să anihileze viul şi să menţină ordinea prestabilită. Căci viaţa fără de moarte nu este prevăzută pentru muritori, ci pentru fiinţele inefabile – zîne. În al doilea rînd, cei care trăiesc acolo se supun unei reguli – aceea de a nu depăşi limitele perimetrului teritoriului. În clipa în care Făt Frumos iese din perimetru, intervine dorul ucigător, sentiment profund omenesc, care îl va face să renunţe la to şi să se întoarcă la ipostaza de muritor. În al treilea rînd, el trebuie să accepte uitarea, un fel de recreere a fiinţei sale. El se desparete de trecutul său de muritor, ca să acceadă la cel de nemuritor. Prin uitare şi neconştientizare, îl anihilează.