Harap Alb şi Fata Împãratului Roş

Fata Împãratului Roş, pasãrea-suflet sau anima, în viziunea lui Jung, poate fi şi nemurirea smulsã timpului învins prin elevarea sufletului din sfera capriciosului efemer în climatul egal sieşi al contrastelor îmblânzite. Ajuns în faza ultimã a ascezei, eroul n-ar fi o entitate completã fãrã iubire – dimensiunea fundamentalã a fiinţei care va absorbi lãuntric voinţa (figuratã de Spân) şi ascultarea (Harap Alb în ipostaza slujitorului), dându-le o orientare ascendentã. Fãrã Spân, fiul de crai n-ar fi putut dobândi cunoaşterea universalã de sine, n-ar fi parcurs traiectoria care trezeşte în singular memoria pluralului şi nici nu şi-ar fi lãsat în urmã egocentrismul pentru a capãta omniscienţa anonimatului.
Ţinta iniţierii nu se opreşte însã la dizolvarea individualului într-o mare a uitãrii: Fata Împãratului Roş îi restituie lui Harap Alb identitatea pierdutã şi dacã Spânul îi taie capul eroului, iar calul nãzdrãvan îl ucide pe Spân, ambivalenţa actului funebru are menirea sã înlãture sciziunea provocatã de pendularea minţii între a fi şi a avea. Spânul îi exterminã lui Harap Alb pasivitatea, calul îi nimiceşte Spânului dorinţa de posesiune, iar Fata Împãratului Roş îl învie pe crãişor prin iubire, trezindu-l la Edenului numelui sãu:
„Dormeai tu mult şi bine, Harap Alb, de nu eram eu!”
Reluarea în stãpânire a paloşului vine sã întãreascã epifania opoziţiilor ce se pregãtesc de nuntã. Instrumentul sciziunii se transformã în armã ocrotitoare a vieţii, în acelaşi chip în care fiul, primind Împãrãţia în dar, se va numi mai departe Harap Alb. Impurul contingent, sublimat în albul iradiant al universalitãţii, se întoarce în spaţiul verdelui particularizant pentru a-şi sãrbãtori incandescenţa. Imaginea finalã a ospãţului etern celebreazã reîntregirea şi transfigurarea timpului în iubire.

2 Comentarii

  1. ana maria carrosio says:

    Fata împăratului Roş apare la sfîrşitul poveştii, ca să dea un sens şi o încheiere basmului şi personajului.

    Ea îl întregeşte pe Harap Alb. Ea este promisă lui Harap Alb, cu condiţia ca el, împreună cu amicii lui, să treacă probele imposibile la care îi supune împăratul. Acum Harap Alb este pe deplin caracterizat prin numele său – Alb-Negru, şi completat, la modul simbolic, prin nunta finală – Ying/Yang. Nunta se4 va face, în ciuda tuturor aparentelor piedici, a refuzului iniţial al împăratului, pentru că asta este menirea personajului. (Iniţial, împăratul e ”ovilit şi sarbăd la faţă de supărare şi ruşine” atunci cînd Harap Alb reuşeşte să treacă probele cu bine. ”dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stăpâneşti, căci acum ţi-o dau cu toată inima. ”). Nunta face parte din devenirea omului, îl completează, iar Harap Alb nu poate să facă excepţie.

    Moştenirea genetică se face simţită în basmul lui Creangă. Fata este şi ea imperfectă, oportunistă, la fel ca tatăl ei, după cum o vede şi Flămînzilă: ”Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea unde ne-a duce omul ţapului celui roş, că nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mâine. Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea neauzită. Îl ştiu eu cât e de primitor şi de darnic la spatele altora. Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri! D-apoi fetişoara lui; a zis dracul şi s-a făcut; bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi. ”

    Dialogul dintre lighioane este de un umor spumos, împănat cu proverbe şi zicători. ”Şi, când pe aproape de miezul nopţii, fata împăratului se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută printre cinci străji. Dar când ajunge pe la străjerul Ochilă, el, sireicanul, mi ţi-o vede şi dă de ştire lui Păsărilă, zicând:

    – Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată! s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi şi ei habar n-au despre asta. Ei, apoi? Lasă-te în seama lor dacă vrei să rămâi făr’ de cap. De-acum, numai noi o putem găsi şi aduce la urma ei. Taci molcum şi haidem după dânsa. Eu ţi-oi arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi cum ţi-i meşteşugul şi să-i strâmbi gâtul oleacă, să se înveţe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete.”

    Plin de umor este dialogul dintre fata împăratului şi lighioane:” Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam când ai paşlit-o, farmazoană ce eşti! zise Ochilă. Ştiu că am tras o durdură bună căutându-te. Ia, mai bine hai la culcuş, că se face ziuă acuşi. Ş-apoi, ce-a mai fi a mai fi. ”

    Fata împăratului Roş devine ea însăşi material de probă pentru Harap Alb. Dialogul dintre împărat şi voinici este plin de umor: Împăpratul este necinstit, oportunist, exasperat, se comportă ca un mitocan cu oaspeţii lui, nicidecum ca o faţă împărătească. ”– Bine, voinice, zise împăratul posomorât; a veni ea şi vremea aceea. Însă eu mai am o fată, luată de suflet, tot de o vârstă cu fata mea; şi nu e deosebire între dânsele nici la frumuseţe, nici la stat, nici la purtat. Hai, şi dacă-i cunoaşte-o care-i a mea adevărată, ia-ţi-o şi duceţi-vă de pe capul meu, că mi-aţi scos peri albi, de când aţi venit. Iaca, mă duc să le pregătesc, zise împăratul. Tu vină după mine, şi, dacă-i ghici-o, ferice de tine a fi. Iară de nu, luaţi-vă catrafusele şi începeţi a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi!

  2. ana-maria carrosio says:

    Fata împăratului Roş apare la sfîrşitul poveştii, ca să dea un sens şi o încheiere basmului şi personajului.
    Ea îl întregeşte pe Harap Alb. Ea este promisă lui Harap Alb, cu condiţia ca el, împreună cu amicii lui, să treacă probele imposibile la care îi supune împăratul. Acum Harap Alb este pe deplin caracterizat prin numele său – Alb-Negru, şi completat, la modul simbolic, prin nunta finală – Ying/Yang. Nunta se4 va face, în ciuda tuturor aparentelor piedici, a refuzului iniţial al împăratului, pentru că asta este menirea personajului. (Iniţial, împăratul e ”ovilit şi sarbăd la faţă de supărare şi ruşine” atunci cînd Harap Alb reuşeşte să treacă probele cu bine. ”dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stăpâneşti, căci acum ţi-o dau cu toată inima. ”). Nunta face parte din devenirea omului, îl completează, iar Harap Alb nu poate să facă excepţie.
    Moştenirea genetică se face simţită în basmul lui Creangă. Fata este şi ea imperfectă, oportunistă, la fel ca tatăl ei, după cum o vede şi Flămînzilă: ”Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea unde ne-a duce omul ţapului celui roş, că nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mâine. Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea neauzită. Îl ştiu eu cât e de primitor şi de darnic la spatele altora. Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri! D-apoi fetişoara lui; a zis dracul şi s-a făcut; bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi. ”
    Dialogul dintre lighioane este de un umor spumos, împănat cu proverbe şi zicători.  ”Şi, când pe aproape de miezul nopţii, fata împăratului se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută printre cinci străji. Dar când ajunge pe la străjerul Ochilă, el, sireicanul, mi ţi-o vede şi dă de ştire lui Păsărilă, zicând:
            – Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată! s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi şi ei habar n-au despre asta. Ei, apoi? Lasă-te în seama lor dacă vrei să rămâi făr’ de cap. De-acum, numai noi o putem găsi şi aduce la urma ei. Taci molcum şi haidem după dânsa. Eu ţi-oi arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi cum ţi-i meşteşugul şi să-i strâmbi gâtul oleacă, să se înveţe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete.”
     Plin de umor  este dialogul dintre fata împăratului şi lighioane:”  Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam când ai paşlit-o, farmazoană ce eşti! zise Ochilă. Ştiu că am tras o durdură bună căutându-te. Ia, mai bine hai la culcuş, că se face ziuă acuşi. Ş-apoi, ce-a mai fi a mai fi. ”
    Fata împăratului Roş devine ea însăşi material de probă pentru Harap Alb. Dialogul dintre împărat şi voinici este plin de umor: Împăpratul este necinstit, oportunist, exasperat, se comportă ca un mitocan cu oaspeţii lui, nicidecum ca o faţă împărătească. ”– Bine, voinice, zise împăratul posomorât; a veni ea şi vremea aceea. Însă eu mai am o fată, luată de suflet, tot de o vârstă cu fata mea; şi nu e deosebire între dânsele nici la frumuseţe, nici la stat, nici la purtat. Hai, şi dacă-i cunoaşte-o care-i a mea adevărată, ia-ţi-o şi duceţi-vă de pe capul meu, că mi-aţi scos peri albi, de când aţi venit. Iaca, mă duc să le pregătesc, zise împăratul. Tu vină după mine, şi, dacă-i ghici-o, ferice de tine a fi. Iară de nu, luaţi-vă catrafusele şi începeţi a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *