Provocări postcentenare

Cu câteva zile în urmă au făcut mare vâlvă ideile năstrușnice ale ministrului finanțelor privind alterarea dreptului liberei circulații a persoanelor la nivelul Uniunii Europene. Mai precis, cei care lucrează în străinătate ar trebui să dețină un permis de muncă pe o perioadă limitată.

Oricât de nelalocui ei ar suna propunerea, ea trimite, din păcate, la ceva real. Declinul demografic din România se accentueză pe zi ce trece. În ultimii 10 ani peste 4 milioane de români au plecat din țară în căutarea unei vieți mai bune. Astăzi, în aproape toate țările Europei occidentale sunt comunități importante de români care contribuie și se bucură de viața și prosperitatea societăților în care au ajuns să trăiască. Iar în România, deficitul forței de muncă a ajuns mai mare ca oricând.

Cum de s-a întâmplat așa ceva și ce se mai poate face?

Până nu demult, românii erau obișnuiți să-și ducă traiul între granițele țării. Nici nu prea aveau de ales! În perioada comunistă cu greu puteai să-ți împlinești destinul în alte locuri. Dar pentru această imposibilitate, național-comunismul a venit cu un discurs compensator: noi românii suntem cei mai cei, avem cea mai bogată țară, cea mai glorioasă istorie, am descoperit și făcut întotdeauna primii lucruri de care beneficiază toată lumea… cu toate că nimeni nu ne-a mulțumit vreodată, pentru asta. Protocronismul românesc a fost consolarea pe care partidul stat a oferit-o românilor pentru agonia izolării, a săraciei materiale și spirituale în care ne adânceam.

Pentru a opri mersul nefast al istoriei dat de comunism a fost nevoie de momentul 1989. În mod sigur și astăzi România ar mai avea nevoie de ceva revoluționar. Însă revoluțiile prezentului nu mai sunt precum cele din cartea de istorie: făcute cu arma în mână, cu sacrificii umane, urmate de o explozie a visurilor privind viitorul.

Însă astăzi, un fenomen fără precedent este în plină desfășurare. Mobilitatea populației este poate cea mai importantă revoluție a noului mileniu. Iar românii sunt în prima linie. Cine pierde și cine câștigă? România, țara, în mod sigur suferă. Dar nu limitări și stavile precum cele imaginate de ministrul român sunt soluția.

Cei care sunt nemulțumiți de felul în care este administrată România și care nu reușesc să-și găsească un rost în țară, se îndreaptă spre alte locuri. Este firesc să fie așa! Accesul la informație le permite oamenilor să identifice rapid unde sunt oportunitățile și să le urmeze. „Fie pâinea cât de rea tot mai bine-n țara mea”, nu mai funcționează. A fost poate bună în trecut ca o autoconsolare… pentru că, oricum, nu exista o altă opțiune! Pentru cei de astăzi, viața a devenit prea scurtă să mai merite să încerce să schimbe lucrurile acasă. Asta și pentru că regulile din România au devenit de neînțeles chiar și pentru români.

Din păcate, declinul demografic din România se corelează cu un avânt al populismului. Fenomenul este răspândit în întreaga lume. Iar ceea ce a încercat să propună ministrul român al finanțelor face parte din această retorică deloc înțeleaptă!

Soluția bună ar fi dezvoltarea în România a unui context economico-social în care oamenii să găsească oportunități. Educația, infrastructura sau sănătatea ar fi trei direcții de început. Pentru că oamenii vor urma întotdeauna oportunitățile adevărate. De asta avem nevoie pentru perioada postcentenară! Dacă nu, riscăm să ne devină țara pustie!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *